Cvasi-majoritatea prietenilor, rudelor și cunoscuților mei ...

...m-au considerat nebun în perioada dintre sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006 când am început să enunţ, timid, idei generale şi principii din stilul de viaţă minimalist. Aveam deja doi-trei ani de studiu în acest domeniu la acel moment. Partea cea mai frumoasă că tot nebun mă consideră mulți și astăzi.

Ca o scurtă paranteză: de reținut faptul că la acel moment, teoretic, trebuia să fiu fericit, părea că eram un om realizat, poate chiar împlinit: aveam un job excelent, o funcție de conducere într-o companie tânără și în plină ascensiune, o relație amoroasă ca în povești cu un om minunat, făcusem deja două investiții imobiliare senzaționale, banii curgeau gârlă... Totuși ceva era în neregulă. Grav. Mă veți întreba de ce? Pentru că traversam o perioadă grea, infernală, inima mi-era încărcată, simțeam o presiune cum apasă constant pe sufletul și creierul meu. Iar trupul era la un pas de colaps. Voi reveni curând la asta.

Motto: "When you dance with the devil, the devil doesn't change. The devil changes you.” 

Să revenim acum la cvasi-majoritatea prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor mei: cum spuneam m-au considerat nebun de legat și râdeau cu gura până la urechi când le vorbeam de importanţa încetinirii în toate domeniile şi aspectele vieţii; se uitau ciudat la mine când le povesteam de mişcarea “slow” – care în alte părţi ale globului are deja zeci de ani de experienţă şi milioane de adepţi - cu toate ramurile ei ( în domeniul alimentaţiei, al locuirii, sănătăţii, muncii, timpului liber, creşterii copiilor, sportului, hobby-urilor şi multe altele). Orice era legat de acest modus vivendi era ceva străin de ei, de care râdeau cu poftă nedisimulată, erau aroganţi şi încrezători considerându-mă, nu doar nebun de legat, ci şi că am devenit un leneş, că am luat-o razna grav de tot şi că ar fi cazul să-mi revin, să las prostiile şi să mă întorc la vechile obiceiuri si ritmuri ... 

Absintul și femeia sunt bune. Dar în doze mici, să nu te orbească...

De foarte mulți ani spun și îndrum pe toți cei apropiați și interesați, în același timp, de un stil de viață curat, să mănânce legume și fructe cât mai multe și să bea apă - atât cât este nevoie. Cred că este benefic sănătății. 
Eu însumi încerc să urmez acest sfat, pentru că îl consider bun. În plus fac și sport, cât pot de des și de mult. Am fost sportiv de perfomanța mulți ani în copilărie și adolescență, știu bine ce-i ăla un efort, știu ce-i aia alimentație corectă, recuperare și odihna după. Din proprie experiență, dar și din cărți, documentat, aplicat ulterior. 
Am câștigat și bani frumoși din sport, în afară de sănătate. Bani și sănătate care mi-au constituit punctul de plecare a ceea ce sunt și posed (fără să mă laud) astăzi. Chiar dacă acum trupul meu nu mai are pătrățelele de odinioară iar nervii nu mai reacționează instantaneu ca pe vremuri, în interior sunt (aproape) neschimbat. Puternic și călit.

Dar chiar și dacă nu mai arăt ca un manechin, asta nu înseamnă că nu știu ce-i aia nutriție, sport și că nu sunt îndreptățit să dau sfaturi în domeniul ăsta chiar și unor domni/doamne care sunt ca niște bețe uscate, dar nu știu să calce într-un pantof cu puțin toc. 

Despre cei care sunt mai grași ca mine - nici nu mai pomenesc, ei știu mai bine de ce. 

Dacă mergi la sală, de ex: la Marriot unde merg toți meltenii/țăranii

Distanțarea ajută

Zilele trecute am fost la o expoziție a unui pictor român debutant. Era primul ei contact cu publicul și extrem de emoționată. Pentru mine a fost și mai emoționant, deși eram doar spectator, pentru că am înțeles că nu-i ușor să te expui scrutinului public. Mai ales în România. În urma acestei seri am scris această scurtă poveste cu gânduri prietenești:

Din fericire există oricând posibilitatea distanțării în spațiu, sau în timp, dar și în imaginație, pentru a putea înțelege mai bine, pentru a putea procesa mai pe îndelete o informație, un obiect, o stare, o situație.

Proximitatea exagerată față de un obiect, este bine-cunoscută posibilitatea ca un tablou - de exemplu - să fie altfel perceput, valorizat și interpretat de la 200 sau 250 cm distanță, fața de 100 sau 150 cm standard, de ființa iubită sau de țara natală este periculoasă căci ne poate priva de cvasi-necesara luciditate. Astfel, distanțarea ușoară și conștientă, atenție ! - conștientă! - de imediat și de urgent, ne poate ajuta să vedem mai bine un om, o situație, o problemă, o oportunitate, un necaz. 

Poate chiar să fim mai relaxați atunci. Iar când suntem mai relaxați, datorită unei ușoare îndepărtări de fierbințeala apropierii imediate, cu siguranță că vom putea fi în măsură să luăm decizii probabil raționale, fără idiosincrazii, poate chiar mai bune pentru noi și cei dragi nouă.

Foto: despresufletulmeu.wordpress.com

Nu sunt guru. Citiți, citiți, citiți!

Nu, nu sunt un guru! Și nici nu am rețeta magică unică în lume.

Cineva îmi cerea deunăzi, imperativ și urgent, să-i dau regulile, "clare", pe care trebuie să le urmeze ca să devină un minimalist autentic. Îmi spunea că vrea să încetinească, să facă acel mult râvnit downshifting, dar să-i spun eu, "exact", cum să facă.

L-am întrebat inițial dacă a citit ceva despre acest stil de viață. A răspuns imediat: "da, câte ceva, nu prea am timp...". Apoi l-am mai întrebat dacă a citit postările de aici de pe mnmlistro.blogspot.com . A răspuns, ușor iritat, că a citit "câteva, intrând din când în când". I-am sugerat să se aboneze la postări și le va primi pe toate, imediat ce se publică. N-a răspuns nimic, a trecut o zi fără nici un semn de la el.

După două zile îmi scrie insistând să-i dau degrabă

5 motive să regândești necesitățile tale

Regândirea necesităților este importantă la începutul unei vieţi mai simple și mai relaxate pentru că:

 1. te scapă de frustrare, dacă e cazul. Romanii sunt frustraţi, se simt așa, pentru că îşi doresc mereu mai mult, mult mai mult decât au nevoie și prea mult față de cât pot avea sau îşi permit sa aibă la momentul prezent. Frustrarea vine din comparațiile pe care le facem cu ceea ce posedă alţii (teribilă greșeală!), din pizmuirea și invidierea celorlalți privitor la reuşitele materiale, financiare, imobiliare, profesionale, ostentative și găunoase. Majoritatea. Și din aşteptările prea mari, peste nevoile personale, peste necesităţi și chiar posibilități.

2. te îndepărtează de sărăcie. Atunci când vei înţelege că îți este suficient și “mai puțin”, vei realiza că, de fapt, ai mai mult. Adică eşti mai bogat decât îţi închipuiai înainte să devii minimalist și să începi să încetinești.

Tinerețe fără bătrânețe

Este ciudat, și dureros totodată, cum tinerii din ziua de ani nu se gândesc deloc la bătrânețe. Parcă le-ar fi luat cineva mințile. Dar dacă cineva le-a luat mințile, poate că vrea să-i "piardă" - "Quod Jupiter perdere vult, demenat prius" spuneau latinii. Ei, tinerii din ziua de azi, cred că vor fi așa o veșnicie și nu se protejează de nici o culoare în privința viitorului.

Nu-și fac griji nici pentru sănătatea lor pe care și-o consumă la birou și prin cluburi de noapte, dar eu recunosc că am făcut aproximativ aceeași greșeală. 

Agresivitate și grabă, inutile

Agresivitatea cruntă care sălășluiește în mulți dintre noi este un bun exemplu că minimalismul este oportun și necesar a fi adoptat, sau măcar studiat, în România. 

Această agresivitate este latentă, greu observabilă, invizibilă chiar, uneori, dar erupe constant la cea mai mică stare conflictuală. Dovezi sunt scenele zilnice de box thailandez și muai-thai care se întâmplă în trafic și în intersecții între masculii români, dar s-au văzut și destule românce aprige și nu numai..., care își dispută un centimetru de asfalt, sau o prioritate, sau o secundă câștigată în aglomeratele șosele și drumuri românești. 

De aici putem să tragem două concluzii:

Îndrăzneală sau tupeu?

În liceu, în facultate și la mai toate joburile mele am fost deseori mirat de cum pot unii oameni, relativ civilizați și parțial școliți (dar evident needucați), să facă o confuzie atât de importantă. Prieteni și rude erau deseori în această neplăcută situație. Eu am fost , de multe ori - până când mama într-o zi cu soare m-a urecheat, zdravăn, tupeist crezând că sunt doar îndrăzneț. Îmi aduc aminte că existau chiar și ore de dirigenție la care doamna T. și ulterior doamna V. ne ținea excelente prelegeri de bună-conduită. Probabil că nimeni nu s-a mai oprit, o secundă măcar, să studieze puțin problema sau n-a avut o mamă ca a mea (evident, mama e numai una... :-) ).