Muncim! Pentru cine?

Eu am muncit, și muncesc zilnic în continuare, de la treisprezece ani. Am avut carte de muncă încă din anul întâi de facultate, bursier fiind, studiind la zi, pe vremea aia se putea să lipsești de la seminarii. Vechimea mea pe carte de muncă este mai lungă decât a tuturor colegilor de facultate și decât a majorității foștilor colegi de servicii de vârsta mea sau apropiați.

Se spune că munca îndepărtează de noi trei mari rele: plictiseala, viciul și nevoia. Eu am început cu munca de jos, la nici treisprezece ani, cum spuneam, de la vândut de înghețată, merdenele și suc la bidon, spălat de pahare, am trecut prin muncă în bar, apoi în restaurant, sezonier; am fost chiar și încărcător-descărcător.

Am făcut o perioadă și șoferie, taximetrie privată, pe mașina mea personală, cărând așa-zis schmeckeri cu prietenele lor, amante de fapt - soțiile știau că-i duc în delegație, în sfârșitul aniilor 90, pe la mare și la munte. Ulterior, după facultate și mai târziu, am trecut prin firme private românești, am lucrat și la stat, prin corporații, în middle și top management. Am fost liber-întreprinzător, dar și asociat cu prietenii în mai multe afaceri. Mai târziu am înființat și stabilizat mica mea afacere personală de suflet. 

Acum nu câștig nici o treime, sunt luni de zile în care poate și sub un sfert, din cât câștigam în vremurile bune de boom când eram director, dar sunt (mai) sănătos, (mai) liniștit și am cititori care mă citesc zilnic (cărora le mulțumesc încă o dată pentru asta) - iar acestea trei cred că sunt mult mai importante.

Din mica mea experiență de viață și de muncă spun că este greu să faci bani în Ro. Muncind cinstit. Și fără să implici contractual statul. Din mai multe motive. Dar la asta voi reveni altă dată. Acum vreau îți prezint felurile de a munci. Menționez, repet de fapt, eu am trecut prin toate modelele de mai jos, cel puțin de două ori. 

   

Fundamental bine și sănătos, dacă ești norocos, este să nu fii nevoit, obligat sau forţat, să te vinzi ca să supraviețuieşti. Dar, din păcate, majoritatea cam asta facem - deocamdată: vindem ce avem mai preţios, timpul vieții noastre, pentru o bucată de pâine mai albă sau mai neagră. 

Scara este cam așa:

1. să muncești pentru alții;

2. să muncești pentru tine;

3. să muncească alții pentru tine.

Nu există o rețetă perfectă şi nici una universal valabilă. Fiecăruia i se potriveşte câte una la un moment dat. Ideal ar fi să tindem mereu către cea care ne aduce linişte, satisfacție şi zâmbete zilnice pe chip pe termen lung.

Tu analizează care este cea mai bună variantă pentru tine în prezent și restul lucrurilor bune vin de la sine.