Fii mai direct! Hai...

El: Bună, Geta! 
Ea: Bună, Silviu!
El: Ce surpriză să te întâlnesc pe aici! Ești neschimbată. Ai și slăbit puțin? Ți-ai păstrat impecabil silueta de sportivă. Arăți trăznet!
Ea: Păi m-am mutat de un an înapoi. Am slăbit din cauza stressului. În țară, de când am revenit, am mai pus ceva pe mine. Eram și mai slabă luna trecută.
El: Ești de o lună în țară? Ai lăsat Elveția baltă? Și toate planurile tale de viitor? Erau tot ce-ți doreai acum 8 ani. Doamne,
au trecut 8 ani...
Ea: Da. Trece vremea. Nu se mai plătea cum trebuie și creșterea neașteptată a francului i-a ruinat pe mulți. Inclusiv pe patronul meu. Făcea export și a trebuit să închidă urgent afacerea pentru că intrase în pierderi mari.
El: Și ți-au priit anii aceia de muncă acolo? Cu ce te-ai ales după toți anii petrecuți acolo? Ai strâns bani de casa mult visată? Ești mulțumită de alegerea cu plecarea?
Ea: Nu. A fost un dezastru. Munceam zi de zi și câștigam cât să-mi acopăr cheltuielile. Am tot sperat că voi ieși din cursa asta fără sfârșit, la un moment dat, dar n-am reușit. Chiriile scumpe, toate lucrurile scumpe, viața acolo este foarte scumpă. N-am strâns nici un ban, nici un franc. Dar am trăit viața, m-am distrat, m-am plimbat cam pe peste tot. Am venit înapoi în țară și cu datorii la prieteni.
El: Adică visul tău de mărire și achiziție prin muncă asiduă departe de casă, familie, prieteni a fost un fiasco?
Ea: Un mare fiasco. Mai corect spus, un dezastru! 
El: Mă bucur că te revăd sănătoasă! Și cu moralul excelent.
Ea: Și eu mă bucur, Silviu! Chiar mă bucur mult că te revăd. Nici nu știi ce satisfacție am că ne-am întâlnit azi întâmplător. E mâna lui Dumnezeu aici, cred.
El: Chiar așa? Pe vremuri evitai să dai ochii cu mine la serviciu. Mă ocoleai mereu. Erai rece și distantă.
Ea: Cine? Eu? Cu tine? Nici vorbă. Chiar te plăceam.
El: Tu mă plăceai? Păi mi-ai refuzat toate propunerile de a ieși împreună pe undeva. N-aveai ochi pentru mine.
Ea: Da, e adevărat. Dar nu știam că-ți place de mine. Credeam că mă inviți doar așa...
El: Doar așa, ce? Eram topit după tine. Când apăreai la birou ziua mi se lumina, iar privirea mea te urmărea hipnotizată ca un cățel cuminte. Îți scriam, diverse, dar tu nu-mi răspundeai decât strict profesional.
Ea: Exagerezi! N-am știut că-ți place atât de mult de mine. Chiar nu mi-am dat seama.  
El: Dar știau toți colegii de birou. Și șefii știau. Erau și câțiva clienți care aflaseră și mă compătimeau că eu te plac, iar tu nu vrei să ieși cu mine. Râdeau, îmi cer scuze că bârfesc puțin acum, de alegerea ta și de prietenul tău din anii aceia care te-a făcut atât de mult să suferi, dar pielea lui nu făcea doi bani. Și tu știai asta. Așa mi-ai spus și tu la un moment dat. 
Ea: Da, așa este. El era un dobitoc. Aș fi vrut să fac altă alegere, dar n-aveam ce. Și mi-era frică să stau singură. N-am fost niciodată singură. Ceilalți care m-au curtat erau cam din același aluat. Ce sens avea să schimb un dobitoc cu un alt cretin.
El: Și eu?
Ea: Nu, tu nu. Tu erai un tip deosebit. Cu tine ar fi vrut orice femeie să se combine. Erai o țintă și un premiu. Toate te-ar fi vrut măcar o dată. Multe te-ar fi vrut de bărbat de tot.
El: Ce vorbești? Așa spui acum? Atunci de ce ai refuzat toate propunerile mele?
Ea: N-am știut că mă placi cu adevărat. Credeam că vrei doar să mă... Dar ar fi fost bine și așa. Oricum nici tu n-ai fost foarte insistent. Și nici foarte explicit. Eu nici nu mă puteam gândi că tu chiar vrei să fii cu mine și că te uiți după mine. Mi se părea neverosimil. Păreai mult prea bun pentru mine.
El: Și cum trebuia să fac să fiu mai explicit? Cum anume să fiu mai insistent? Să trag de tine? Să-ți rup hainele...?!?
Ea: Da. N-ar fi fost o idee rea. Așteptam de mult pe cineva așa mai sălbatic. Mai direct!  Mai animal. Dar tu erai atât de civilizat, de manierat, de bun, de educat.
El: Hai să mergem acum la mine!! 
Ea: Hai!!!  În sfârșit...