S-ar putea ca oamenii din cele două structuri să nu fie cei mai buni sau cei mai competenți. Știi tu alții mai buni? Păi atunci trimite-i să aplice și să se angajeze urgent acolo. Ia vezi ce iese din propunerile tale și cât succes vei avea. Fă asta mai repede decât să dai din gură sau din tastatură că ... ”așa și pe dincolo”.
Este o minune că s-au apucat de treabă și DNA-ul și ANAF-ul. Sunt 25 de ani de când oamenii de bună credință din țărișoara asta, atât de greu încercată de hoții din conducerea statului și camarila aferentă, așteaptă acest lucru. Au așteptat cu speranță instaurarea normalității. A normalității domniei legii și ordinii.
Spunem mereu că vrem o țară ca afară. Că vrem o viață ca afară. Că vrem și noi nivelul de trai și că vrem și noi democrația și justiția celor din vest. Că vrem statul de drept să fie implicit și funcțional. Că vrem să avem și noi veniturile celor din occident, să trăim și noi la fel de relaxați ca ei. Să fim și noi odată admiși în spațiul Schengen.
Bun! E rezonabil. E normal să ne dorim toate astea. Dar pentru a avea toate aceste beneficii cred că ar trebui să ne asumăm mai întâi niște responsabilități în acest sens. Adică să lăsăm justiția, în cazul de față mai întâi DNA-ul, să-și facă treaba ei, să cerceteze, să investigheze pe posibilii infractori, și să lăsăm de asemenea și fiscul, adică ANAF-ul, în pace să prindă pe evazioniști, mari și mici. Cred că acțiunile lor ar trebui încurajate, susținute, impulsionate, premiate.
Cred că trebuie să respectăm cu toții legile statului și să este bine pentru noi ca societate să ne plătim cu toții impozitele și taxele așa cum sunt stabilite de conducătorii aleși de către noi, nu de către extratereștri.
Bineînțeles că, în același timp, trebuie să fim siguri că avem legislație clară și bine pusă la punct, eventual copiată de afară și doar îmbunătățită și adaptată local, prin să se poată evita simplu și lejer derapajele și abuzurile eventuale ale DNA și ANAF.
În același timp să știm bine ce amenzi, penalități sau sancțiuni vor fi date sau aplicate procurorilor și inspectorilor ce săvârșesc greșeli, abuzuri sau forțări repetate ale legilor sau normelor și procedurilor din domeniul lor de acțiune sau activitate.
Observ zilele acestea organizarea unui cor imens de formatori de opinie. Cei mai mulți dintre ei au o vizibilitate media foarte bună fiind bloggeri renumiți, oameni de televiziune cu emisiuni la ore de maximă audiență și chiar pe canalul public, dar și avocați și economiști de elită. Acest cor format ad-hoc de vreo săptămână, ia în derâdere și persiflează avalanșa acțiunilor DNA și ale direcției Antifraudă din cadrul ANAF. Toți aceștia din cor plâng pe umărul infractorilor că sunt filmați pe la DNA cu cătușe și că sunt arestați prea mulți deodată, sau că se închid baruri, cafenele, restaurante sau cluburi pentru evaziune de câteva sute de lei. Că ar fi prea mică suma, că ar fi derizoriu.
Cred că știm că nu poți avea o grădină superbă de flori, de trandafiri să zicem, dacă păstrezi un rând, un strat, o parte cu buruieni. E imposibil.
Eu cred că toți acești domni mai sus menționați, renumiți formatori de opinie, cu audiențe colosale, s-ar putea să greșească enorm de mult din câteva puncte de vedere:
1. Indiferent de argumentele lor, unele poate valide, ei se poziționează ușor nepotrivit și periculos pentru că atacă două dintre instituțiile statului, sau acțiuni ale acestora, care abia și-au început activitatea cu adevărat într-o țară profund coruptă. Profund coruptă, da, foarte profund coruptă. Această țară a noastră se află pe locul doi în UE la acest flagel, corupția, și deține locul întâi la evaziunea fiscală în Europa. Este o rușine națională și puțini văd asta. Din păcate unii se mândresc și râd șchmeckerește.
Adică, cu alte cuvinte spus, noi suntem cea mai coruptă țară din EU și avem cea mai mică rată a încasărilor impozitelor și taxelor la buget din PIB din Europa, dar avem și bloggeri renumiți mari și foarte mari precum și realizatori de televiziune de anvergură care sunt nemulțumiți că instituțiile statului încep să funcționeze și să-și facă treaba într-un final?!? Ciudat. Foarte ciudat.
2. Își dau cu părerea despre un fenomen amplu, având componenta economică și cea juridică predominante. Dar ei analizează punctual, fiecare pe fâșia lui îngustă de interes sau specializare, neglijând tabloul de ansamblu sau ideea generală care ar trebuie să fie ordinea și disciplina, precum și respectul legii de către toți și oricând.
3. Consideră, total eronat cred eu, și este adevărat că sunt puțini care cred la fel ca mine, că evaziunea prinsă în flagrant de 150 sau 250 de roni nu justifică aplicarea legii. Acest cor mai sus menționat, aplaudat de zeci și sute de susținători pe paginile lor de fb sau pe blogurile lor, crede că mica evaziune trebuie tolerată pentru a asigura niște locuri de muncă și plata aferentă a unor impozite. Eu consider total greșit acest punct de vedere ( e ca în chestiunea aceea cu virginitatea, că e puțin virgină, că n-a intrat decât puțin cu capul, doi-trei centimetri, n-a intrat de tot; sau a intrat în alte părți mai mult, dar ea e virgină acolo unde contează) și menționez mai jos încă două aspecte:
3.1. Există celebra teorie a geamurilor sparte conform căreia o clădire nelocuită, neprotejată, neîntreținută sau părăsită, se va distruge și degrada mult mai repede și va fi prădată sau devalizată dacă nu se fac imediat și punctual micile reparații de întreținere curentă, vezi geamurile sparte. Adică la o astfel de clădire abandonată, dacă cineva sparge un geam, și acesta nu este schimbat rapid, este destul de grav. Pentru că acel geam spart și neschimbat indică lipsa unei autorități și va atrage și alți vandali sau atitudini similare care vor prolifera și vor determina o acțiune generală în acest sens. Există o grămadă de studii în acest sens, ideea generală este clară: toleranță zero la mica delicvență dacă vrei să poți ține în mână la un moment dat sau în viitor marea infracționalitate.
La fel cred că stau lucrurile și cu mica evaziune ce nu este tolerată de ANAF deloc. Și cred că bine face. Pentru că cel mai important lucru în astfel de cazuri de corupție generalizată este semnalul. Semnalul dat de departamentul Antifraudă al ANAF prin care se comunică toleranță zero către evazioniști. Eu cred că acest nou început ar trebui să ne bucure pe noi toți ca popor. Pentru că, în sfârșit, intrăm într-o normalitate. Normalitatea la care râvnim noi, sau cel puțin așa declarăm, și pe care o tot așteptăm, măcar de 25 de ani, și pe care cei din vest o practică de multe decenii deja.
3.2. Se tot căinează micii întreprinzători că ”săracii” de ei trebuie să plătească taxe și impozite prea mari și că astfel sunt forțați să-și închidă afacerile sau să facă evaziune.
Branșa micilor întreprinzători are câteva milioane de membri cu tot cu angajații lor. Cum se face că n-a existat nici un miting sau marș de protest privind nivelul mare, este adevărat, al impozitelor și taxelor? De ce nimeni nu protestează niciodată?
Cum se face că tot din aceste multe milioane de membri fiscul are o bază mare de date cu mulți întreprinzători care nu-și pot justifica legal bunurile mobile și imobile dobândite și deținute în baza veniturilor pentru care au plătit impozite?
4. Ultimul punct este mirarea și apropourile bătute referitor la viteza și multitudinea de acțiuni deschise de DNA din 2014. Că de unde această demararea furibundă a tuturor acestor dosare care au stat ani în șir în sertar? Că de ce trebuie făcut acest spectacol mediatic cu cătușele la vedere prin plimbarea prin fața camerelor a suspecților chemați să dea declarații? De unde graba aceasta de a-i aresta și ancheta pe toți acum?
Cred că toate cele de mai sus sunt întrebări inutile și puerile. Important este cu totul altceva.
Pe noi ar trebui să ne bucure faptul că s-a apucat DNA-ul de treabă în 2014 și să lăsăm întrebările și mirările futile pentru organele abilitate sau istorie.
Hai să sărbătorim și să încurajăm curajul și pozitivitatea intrării în normalitate a funcționării organelor de anchetă. Să lăsăm deoparte negativitatea, suspiciunile nefondate și retrograda plină de apropouri privire în trecutul obscur al fărădelegilor.
N-am auzim pe niciunul dintre gureșii de astăzi, mari făcători de opinie, să fi ridicat semne de întrebare acum 5-7-10 ani cu privire la dosarele ținute la sertar. I-a apucat logoreea și bănuiala taman azi când lucrurile chiar încep să se miște mai cu talent.
Iar spectacolul mediatic al cătușelor este alegerea și producția mass-mediei din Ro. Dacă ar fi fost o medie cu elemente competente în componență, ceea ce nu este cazul în Ro, și dacă ar fi avut programe valoroase și interesante de oferit publicului, nu le-ar fi curs bala după breakingnewsuri cu niște scursuri ale societății. În societățile civilizate televiziunile nu stau cu ochii pe closet și pe scârbavnicul conținut al lui când se trage apa firesc.
S-ar putea să mai fie și dorința perplexă a publicului de a vedea, în sfârșit, infractorii mergând la locurile lor.
S-ar putea ca acest grotesc spectacol al cătușelor să mai funcționeze și ca un element de presiune asupra acelora care ar intenționa să mai facă nereguli similare celor făcute de mai marii zilelor noastre care erau mereu cu anticorupția în gură, dar cu foloasele necuvenite în buzunare, conturi, ziduri sau cavouri.
În încheiere aș dori să precizez că ar fi de dorit coagularea, chiar și acum în al treisprezecelea ceas, unei societăți civile care să vegheze și apere constant și ferm statul de drept și care să impulsioneze și preseze puterea legislativă să-și facă și ea treaba în sensul și interesul apărării drepturilor cetățeanului față de eventuale abuzuri, derapaje, greșeli intenționate repetate ale organelor de control sau anchetă ale statului.
DNA și ANAF, nu vă opriți! Făceți-vă bine treaba!
PS:
Update 1: iată niște inducători în eroare cu mulți fani, deontologi, degrabă făcători de opinii și like-uri căcălău:
http://www.zf.ro/companii/o-cofetarie-a-fost-inchisa-de-anaf-dupa-inspectorii-au-descoperit-un-plus-de-1-5-lei-in-casa-14076903
Update 2 cu realitatea și comunicatul oficial al ANAF în problema falsă și manipulatorie a lui zf de mai sus: https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/COMUNICAT%201.pdf
Un articol foarte inteligent, complex si care face sens gandirii mele asemanatoare, dar care, din nefericire, din cauza circumstantelor mele si a necunoasterii mai ample a cauzelor si efectelor acestui subiect, politic si specific, i-mi anuleaza dreptul si privilegiul de a elabora asupra lui, dar ma impinge sigur, cu forta, sa afirm si sa asigur ca am tot respectul, toata admiratia si toata recunostinta fata de oamenii necorupti, de rand si de la "putere", care, prin actiunile lor, intentioneaza si incearca sa faca o diferenta intr-o directie pozitiva in Romania, sa asigure un viitor mai bun acestei tari si generatiilor viitoare!:)
RăspundețiȘtergereMa inchin pana la pamant in fata acestor adevarati patrioti si sunt mandra de ei!:)