Inutilitatea vizionării viitorului

Nu știu, nu am ştiut niciodată, foarte exact de unde îmi vin aceste”poze” ale viitorului, unele dintre ele clare, limpezi, evidente. Într-o vreme credeam că sunt doar rezultatul a unei prelucrări rapide a informațiilor din prezent și proiectate logic în viitor. N-a fost chiar așa tot timpul. 
Au fost foarte multe situații când evoluția din prezent a unor evenimente, luate și permutate logic în viitor, n-a fost deloc liniară sau predictibilă strict rațional sau matematic – așa cum ”vedeau” majoritatea semenilor mei. Mai era un ingredient deosebit. Volatil. Venit de niciunde. 

Atunci mi-am dat seama că nu inteligența mea (colosală - evident ... :-) ...), sau nici una din calitățile mele exersate sau educate, face aceste predicții uneori. Ci ceva mai înalt sau mai ascuns pe care nu-l pot nici defini și nici controla. Ca un blitz, ca o lumină puternică ce despică pentru o secundă densitatea întunericului din camera cunoașterii. Cum n-am putut descifra modalitatea de control total a acestei abilități am hotărât, de câteva luni bune, să NU mai fac nici o profeție și nici măcar să nu mă mai gândesc, absolut deloc, la o desfășurare în viitor a vreunei persoane, eveniment sau orice fel de activități. De teama că toate se împlinesc. 

De atunci mă simt mai bine, mai liber, mai relaxat. Parcă am scăpat de o presiune... Deși încă mai aud, din când în când, fără ca eu să cer asta, vești despre situații sau evenimente despre care știam că așa se vor petrece. Adică îmi vin în continuare confirmări ale predicțiilor mele de mai demult.

De ce m-am oprit din predicții și previzionat? Simplu.

În primul rând pentru că previziunile mele nu folosesc la mai nimic. Sau chiar la nimic. Și mai nimănui. Sau chiar nimănui. Sau puținora. Așa cum știi puiul mic a făcut un cucui și a plâns vreun sfert de oră pentru că puiul mare n-a crezut. Chiar dacă ele se dovedesc reale, reușite, previziunile, și mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori, în marea majoritate a cazurilor, tot nu folosesc. la nimic. Și nu le ia nimeni în seamă niciodată, nici măcar data viitoare, deși au mai fost o dată și odată avertizați similar în trecut. Oamenii, marea lor majoritate, nu învață și nici nu se tem de viitor. Aproape niciodată.

Secundo, pentru că mă făceau, predicțiile, să mă simt cumva vinovat sau părtaș. Parcă le-aș fi influențat prin forța, precizia și claritatea mea de afirmare. Ajunsesem să fiu numit din inițial ”Gură de aur” în ”Gură spurcată”. A fost de pomină cazul clubului, a barului, care n-a funcționat rentabil niciodată. Mai întâi l-a preluat un amic de-al meu crezând că-l va pune pe roți și că va funcționa. I-am spus că n-are șanse în acel stil de lucru și promovare și i-am dat și motivele. Argumentat, economic, comercial. A dat faliment în câteva luni. A preluat clubul un alt prieten. Și mai înverșunat. Care știa situația, cunoștea predicțiile mele și totuși a făcut, parcă intenționat, cam aceleași greșeli. I-am spus și lui că nu-i pe un drum bun, mi-a replicat că mă înșel – că de data asta nu v-a mai fi nici o problemă și că 5 ani, cât avea contractul de închiriere, și el prost întocmit.... dar asta este o altă discuție, va face o grămadă de bani. După nici un an și jumătate a falimentat în surdină, cu pierderi financiare imense, dar și de relații umane.

Ca o concluzie intermediară, era greu, infernal, să vrei să faci bine cu forța, neapreciat, nesolicitat, nevalorificat și, uneori, și suduit.

Iar în al treilea rând, m-am oprit pentru că nu mai avea rost și nici haz. Experiența, înțelepciunea aferentă, mica știință de aplicare în prezent a unor grile simple și de obținere facilă a unei schițe generale a viitorului nu se pot nici transmite, nici aplica de către ceilalți care au ochelari de cal sau se cred ”suficienți”. 

Mai mult de atât chiar, dacă făceam greșeala, și eu am făcut-o de nenumărate ori, să le și comunici asta lumea te lua, percepea și trata de nebun.

PS:

Răspund cu această secvență de final de aici, acelora care cred că să ghicești sau să cauți să vezi viitorul este util la ceva.