Măcelul formatorilor de opinie

A fost o dată ca niciodată...

Se adunaseră toți acolo. Erau ziariști, bloggeri, scriitori, filosofi și filozofi, mari formatori de opinie. Era toată crema celor care ar fi putut să scrie sau să spună ceva ca să nu se ajungă la masacrul acesta. Europa ne privea siderată. Toate televiziunile importante de știri transmiteau live. Se repeta un episod identic din urmă cu doar câteva luni, dar atunci fuseseră uciși doar câteva sute de inși.
Și erau în marea lor majoritate politicieni și doar câțiva formatori de opinie.
Acum erau deja mii de cadavre. Și crimele continuau. ”Influencerii” care făcuseră jocurile infractorilor de la putere cădeau unul câte unul. Nimeni nu putea scăpa. Operațiunea fusese planificată, gândită și programată pas cu pas în ani de zile de obidă și furie.

De data asta ceva se rupsese adânc în fibra românilor. Oamenii ajunseseră la capătul răbdării și nu mai aveau încredere în nimeni, fie el un ziarist, blogger sau om de televiziune. Mințiseră cu toții, toți ”influencerii”, luaseră pe rând partea hoților de afaceriști sau a corupților de politicieni de la care se zvonea că mulți încasau gras pentru a scrie la comandă.
Pentru a scrie sedative pentru poporul prostit constant și sărăcit permanent. 
Pentru a difuza știri liniștitoare sub protecția cărora ei să poată continua să fure și să țină în obscuritate sine die poporul care o duce tot mai prost, iar elitele conducătoare și acoliții lor o duc mereu excelent.
Încasau gras și scriau minciuni sau pur și simplu erau incompetenți și inconștienți și credeau minciunile și acțiunile politicienilor infractori, a afaceriștilor veroși și a întregii clici ce căpușase toată averea țării. Toți aceștia trăiau din ce în ce mai bine de la an la an, iar majoritatea poporului se afunda în muncă multă, prost retribuită și într-o sărăcie lucie implacabilă.

Oamenii scăpați din lanțuri loveau cu furie în ei.
Le dădeau cu bocancii în gură, în burtă, în spate, le spărgeau capetele și le despicau ulterior. Unii dintre protestatarii criminali înfigeau ritualic țăruși în inimile celor care în anii din urmă nu reușiseră să scoată dracii, prin puterea scriiturilor lor la comandă, din politicieni, mediul de afaceri și ceilalți infractori care sugrumaseră țara. 
Era un măcel. 
Sângele făcuse baltă de zeci de metri pătrați în multe locuri din capitală. Prin agenții de știri, prin curțile și pe coridoarele marilor televiziuni, pe acasă la bloggerii ”independenți” sau chiar în plină stradă. Oriunde erau așa-ziși foști formatori de opinie, care nu înjuraseră regimurile ce se succedau ritmic la conducerea și jefuirea țării, acolo erau și cadavre mutilate și eviscerate și bălți imense de sânge.
Mulțimea nu mai putea fi oprită. Poliția nu schița nici un gest, jandarmeria aștepta privind de pe margine ca lumea să-și consume ura și apoi să treacă la inventarierea victimelor și curățarea caldarâmului. Atât. Și ei erau conștienți că nu se mai putea continua furtul, incompetența și susținerea reciprocă a infractorilor și mass-media. Era nevoie de un restart.
Era iadul pe Pământ. Restartul raiului râvnit după Ceaușescu de zeci de ani de zeci de milioane de români.

Mulți dintre ei loveau chiar cu lanțurile grele ce se prelungeau din cătușele ce încă le erau brățări.
Nimeni din conducerea țării, dar absolut nimeni, nici a armatei ce stătea deoparte împreună cu forțele ministerului de interne, nimeni nu înțelegea nimic.
Mămăliga explodase. Într-un carnagiu.

Sfârșit.