De cheltuieli vorbesc aici. Da, ar fi super să găsești puterea să tai din ele.
Și cred că este bine să nu bagi muncă, valabil la orice altceva, precum înecatul. Tot ce-i prea mult strică. Dar tu știi asta deja.
Erau prieteni din copilărie. Se cunoșteau foarte bine unul pe celălalt. Și-au petrecut mare parte din timp împreună, au învățat cam aceeași școli, au atins aproximativ aceleași poziții de management în corporații, au avut cam același genuri de afaceri pe care le-au încercat, au câștigat mai mereu cam aceeași bani în viață, dar unul a agonisit imobile și zâmbete pe buze în timp ce celălalt a cheltuit într-o veselie pe haine scumpe, vacanțe în locurile cele mai exotice, femeile cele mai atrăgătoare și mașinile cu cei mai mulți cai. Acum, ”mână largă” are o nevastă drăguță, nu manechin, dar drăguță - am zis, care-l întreabă zilnic, mai în glumă, mai în serios:
- "Dar dacă voi doi ați fost ca frații, de ce el se plimbă în parc, face sport zilnic, e mai mereu zâmbitor, are câteva imobile, iar tu n-ai decât datorii, proastă dispoziție mai mereu și lipsă de chef tot timpul când te cheamă la sport cu el?”
Nu (mai) dau sfaturi nimănui. Am mai spus asta de câteva ori. Dau doar un exemplu, fac un exercițiu și trântesc niște calcule mici și simple.
Ignor trecutul. Sunt peste 12-15 ani în care fiecare a făcut cum a ştiut mai bine. Dar au fost 12-15 ani în care unii mai mult au economisit în timp ce alții preponderent au cheltuit până la ultimul şfanț. Nu le-a băgat nimeni mâna în buzunar cu forța, ba chiar cu zâmbetul pe buze mulți au trăit pe picior mare. Picior care nici măcar nu era al lor, era al finanțatorilor.
Dar să privim acum în viitor.
Nu este nimic rău să cheltuiești 3-5.000 de euro pe an, an de an, pentru a merge în vacanțe de lux. Nu este nimic rău să faci asta cu precizie de metronom, vara și iarna. Dar dacă facem un calcul simplu și înmulțim o medie de 4.000 de euro pe an ori o medie de 30 de ani de plimbări și snobisme ieftine, rezultă o sumă frumușică. Sunt măcar vreo 120.000 de euro care zboară. Minim. Pentru că și Cancunul și Maldivele, dar și Elveția și Franța la schi sar de multe ori de 5-6.000 pe an adunate.
120.000? Păi asta înseamnă vreo patru garsoniere sau minim două apartamente cu două camere în zone bune spre excelente. Adică un venit de vreo 6-700 de euro lejer pe lună. Lună de lună. Încasați, nu dați.
Nu-i ceva rău să continui să muncești 8-10-12 ore pe zi când ai deja tot ce-ți trebuie la modul de bun simț. Dar este păcat s-o faci și apoi să-i invidiezi pe cei care au ales să iasă din cursa șobolănească cu mulți ani în urmă. Și mai mare păcat este să faci mișto de ei pentru că au îmbrățișat austeritatea și chibzuința în tot și-n toate.
Să-ți iei un al doilea job, sau să intri în încă o afacere, când poți tăia bine de tot din cheltuieli și să muncești la jumătate din cât trudești acum și rămânând în același timp liniștit, calm, zâmbitor și modest, este de râs dacă n-ar fi de plâns. De plâns cu bocete.
Calculele se pot face similar la orice. La haine, la țigări, care mai strică și sănătatea, la mașini, mai ales cele în leasing și neproductive, la mesele luate cu rigurozitate de metronom în oraș la fițoasele terase.
Da, este adevărat! Sunt o grămadă de bani aruncați nonșalant pe fereastră, bani ce ar fi putut fi păstrați și să aducă în timp un confort stabil, solid, și o viață mai liniștită zi de zi în viitor.
Nu uita: unii au haine vechi, demodate și ponosite, e adevărat, dar se uită zâmbind la spectacolul vieții, alții au haine scumpe și mai mereu noi, dar și rană de la jug pe ceafă şi mult praf în ochi.
Și cred că este bine să nu bagi muncă, valabil la orice altceva, precum înecatul. Tot ce-i prea mult strică. Dar tu știi asta deja.
Erau prieteni din copilărie. Se cunoșteau foarte bine unul pe celălalt. Și-au petrecut mare parte din timp împreună, au învățat cam aceeași școli, au atins aproximativ aceleași poziții de management în corporații, au avut cam același genuri de afaceri pe care le-au încercat, au câștigat mai mereu cam aceeași bani în viață, dar unul a agonisit imobile și zâmbete pe buze în timp ce celălalt a cheltuit într-o veselie pe haine scumpe, vacanțe în locurile cele mai exotice, femeile cele mai atrăgătoare și mașinile cu cei mai mulți cai. Acum, ”mână largă” are o nevastă drăguță, nu manechin, dar drăguță - am zis, care-l întreabă zilnic, mai în glumă, mai în serios:
- "Dar dacă voi doi ați fost ca frații, de ce el se plimbă în parc, face sport zilnic, e mai mereu zâmbitor, are câteva imobile, iar tu n-ai decât datorii, proastă dispoziție mai mereu și lipsă de chef tot timpul când te cheamă la sport cu el?”
Nu (mai) dau sfaturi nimănui. Am mai spus asta de câteva ori. Dau doar un exemplu, fac un exercițiu și trântesc niște calcule mici și simple.
Ignor trecutul. Sunt peste 12-15 ani în care fiecare a făcut cum a ştiut mai bine. Dar au fost 12-15 ani în care unii mai mult au economisit în timp ce alții preponderent au cheltuit până la ultimul şfanț. Nu le-a băgat nimeni mâna în buzunar cu forța, ba chiar cu zâmbetul pe buze mulți au trăit pe picior mare. Picior care nici măcar nu era al lor, era al finanțatorilor.
Dar să privim acum în viitor.
Nu este nimic rău să cheltuiești 3-5.000 de euro pe an, an de an, pentru a merge în vacanțe de lux. Nu este nimic rău să faci asta cu precizie de metronom, vara și iarna. Dar dacă facem un calcul simplu și înmulțim o medie de 4.000 de euro pe an ori o medie de 30 de ani de plimbări și snobisme ieftine, rezultă o sumă frumușică. Sunt măcar vreo 120.000 de euro care zboară. Minim. Pentru că și Cancunul și Maldivele, dar și Elveția și Franța la schi sar de multe ori de 5-6.000 pe an adunate.
120.000? Păi asta înseamnă vreo patru garsoniere sau minim două apartamente cu două camere în zone bune spre excelente. Adică un venit de vreo 6-700 de euro lejer pe lună. Lună de lună. Încasați, nu dați.
Nu-i ceva rău să continui să muncești 8-10-12 ore pe zi când ai deja tot ce-ți trebuie la modul de bun simț. Dar este păcat s-o faci și apoi să-i invidiezi pe cei care au ales să iasă din cursa șobolănească cu mulți ani în urmă. Și mai mare păcat este să faci mișto de ei pentru că au îmbrățișat austeritatea și chibzuința în tot și-n toate.
Să-ți iei un al doilea job, sau să intri în încă o afacere, când poți tăia bine de tot din cheltuieli și să muncești la jumătate din cât trudești acum și rămânând în același timp liniștit, calm, zâmbitor și modest, este de râs dacă n-ar fi de plâns. De plâns cu bocete.
Calculele se pot face similar la orice. La haine, la țigări, care mai strică și sănătatea, la mașini, mai ales cele în leasing și neproductive, la mesele luate cu rigurozitate de metronom în oraș la fițoasele terase.
Da, este adevărat! Sunt o grămadă de bani aruncați nonșalant pe fereastră, bani ce ar fi putut fi păstrați și să aducă în timp un confort stabil, solid, și o viață mai liniștită zi de zi în viitor.
Nu uita: unii au haine vechi, demodate și ponosite, e adevărat, dar se uită zâmbind la spectacolul vieții, alții au haine scumpe și mai mereu noi, dar și rană de la jug pe ceafă şi mult praf în ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.