Nici un avion nu se prăbușește în câteva secunde după ce zbura lin și liniștit la viteza și înălțimea de croazieră.
Nici o clădire nu se prăbușește pur și simplu după ce a fost proiectată și executată ca la carte.
Nici o relație nu se întrerupe brusc, pe neașteptate, după ce cu o seară în urmă se făceau planuri de dragoste și declarații fierbinți de afecțiune perpetuă.
Este clar că pe undeva s-a greșit de la bun, rău - defapt, început. Sau ceva a fost eronat din plecare, din proiectare sau proiecție. Și răul s-a perpetuat din lipsa de acțiune pentru reparare urgentă sau din deficitul de atenție al celor direct implicați sau direct răspunzători.
Ca să prăbușești un avion, cu bună știință, sau rea-intenție, îți ia foarte mult timp și ai nevoie de o grămadă de autorizări și aprobări prealabile. După noile reglementări trebuie ca amândoi piloții să fie în cabină, să-și dorească explicit să prăbușească aeronava, dar și așa, oricum, durează câteva minute sau zeci de minute să aduci avionul din zborul lin de la altitudine în picaj în pământ.
Ca să prăbușești o clădire este și mai greu. Trebuie eliminate multe puncte de susținere și echilibru și mulți pereți sau grinzi de rezistență. Se spune, printre arhitecți, constructori și proiectanți, că o clădire bine executată poate rămâne în picioare și cu jumătate din capacitatea ei de rezistență. Un bun exemplu sunt blocurile lui Ceaușescu, din cartierele-dormitor ale capitalei, care sunt literalmente ciuruite de pereții interiori desființați, de grinzile demolate și de pereții spre balcoane eliminați, plus supraîncărcarea aferentă a balcoanelor. Sunt multe apartamente unde în afara zidurilor de la dormitor și a celor de la baie nu mai există niciunul.
La relațiile sentimentale este fix la fel. Este greu de crezut că cineva poate hotărî că s-a terminat o relație, din proprie inițiativă și fără consultarea celeilalte părți implicate, la doar câteva ore de momentele în care totul era roz-bombon și raiul mic copil pe lângă iubirea lor. Și fără nici o discuție explicativă sau justificativă aferentă.
Este evident că ceva era defect demult. Este clar că undeva în trecut lucrurile n-au fost foarte bune sau clare și a fost suficientă o scânteie, de multe ori o glumă nevinovată sau doar o părere aruncată neglijent, dar fără nici o legătură cu fapte sau oameni reali, ca totul să explodeze sau să se ruineze.
Știu din proprie experiență că astfel de accidente rapide sunt provocate cu bună știință și sunt inevitabile la un moment dat. Pur și simplu n-ai cum să le (mai) eviți. Mă refer acum în principal la relațiile sentimentale care se încheie brusc, fără consultări, dialog sau explicații de final.
Dar este mai bine așa, că s-a terminat brusc. Fii fericit(ă)! Pentru că oricum urma să se întâmple la un moment dat, mai devreme s-au mai târziu. Cățelușa bătută deseori în copilărie cu ziarul, traumatizată de vederea oricărei hârtii împăturite, va mușca mereu nu doar stăpânul, actual sau viitor, dar și pe copilul nevinovat al stăpânului, sau pe orice alt copil inocent, care va avea la un moment dat ceva similar unui ziar sau revistă în mână. E nedrept, dar asta este natura animalică din noi. Frica nu iese ușor din om, mai ales dacă a fost de durată în trecut. Iar ea se va înșuruba, frica din trecut - de orice, cu fiecare nou om bun întâlnit în cale și care are așa ceva în mână. E un cerc vicios. Unele nu ies niciodată din el. Din păcate.
Aceste traume din trecut, care ies invariabil și impecabil la suprafață la momentele de cumpănă sau tensiune, sunt greu de rezolvat sau gestionat. Mai ales când crezi că le știi pe toate și că tu ești stăpân(ă) pe tine. Nu, nu ești! Psihologia nu te ajută cu nimic, creierul n-ar nici o șansă să salveze ceva din subconștientul tău, atunci când sufletul este schingiuit de erorile sau ororile din trecut.
De aceea eu cred că dialogul, analiza detaliată, răbdarea, calmul și buna comunicare permanentă sunt cvasi-necesare într-o relație de drum lung. Pe termen scurt reușim cumva să suportăm nebunii sau nebunele ca să ne facem treaba cu ei, nu?!? Dar toate au limită la un răstimp.
Cu siguranță că, la fel ca prăbușirea unui avion și la colapsarea unei clădiri, și la oprirea sau încheierea bruscă și inexplicabilă a unei relații amoroase trebuie să existe obligatoriu și puțină rea intenție sau să nu conteze nimeni sau nimic pentru terorist(ă) sau distrugăto(a)r(e). În aceste condiții mila și remușcarea nu-și mai au locul. Poate doar puțină stupefacție este suficientă. Dar puțină.
Tocmai ăsta este unul din motivele pentru care trebuie să te bucuri că s-a terminat. Pentru că în viață fiecare are și primește fix ceea merită și ceea ce-și dorește. Libertatea și libera alegere, de exemplu.
Foarte adevarat!
RăspundețiȘtergere