Amintiri frumoase

Păstrez relații bune cu mai toate fostele. Sau cu marea majoritate. Cu care se poate și care și-au mai dorit. Ne auzim de zilele aniversare, de Sărbători sau oricând una sau alta vrea să mă audă sau să-mi scrie. Nu resping pe nimeni definitiv, am câte o bucățică din mine în fiecare din fostele mele iubite. Cineva ar putea să mă cunoască, fără ca măcar să mă vadă sau audă vreodată, fie doar și dacă ar vedea și înțelege pe fiecare dintre ele și durata pe care ele au petrecut-o cu mine.
Un bărbat este media aritmetică ponderată a femeilor din viața lui. 
Am amintiri frumoase cu toate, altfel n-aș fi intrat în relațiile respective. Fiecare are un loc în mintea mea, în carnea mea sunt câteva, în sufletul meu sunt doar două. Acum este loc și pentru a treia.

Este adevărat că sunt și femei, precum sunt și bărbați, care n-acceptă că s-a terminat. Sau acceptă mai greu doar după ce ușa cortului s-a vânturat bine. Dar asta nu mă supără și nu mă sperie. E normal. De multe ori mi s-a întâmplat și mie. 
Ce, ție nu ți s-a pus pata pe nimeni și să crezi că toată lumea se oprește acolo? Că tu nu poți respira decât dacă cealaltă persoană, și doar ea, te ține de mână?

Înțeleg și accept că unele despărțiri sunt mai grele și că este nevoie de timp. De timp, de răbdare, de înțelegere. Din partea celorlalți, dar mai ales din partea ta. Tu să te înțelegi pe tine. Și să fii înțelegător sau înțelegătoare cu tine. 
Unii procesează mai repede faptul că s-a terminat, alții mai lent. Nu-i bai, eu nu mă grăbesc nicăieri. Iar cine mă iubește astăzi știe asta și este și ea înțelegătoare și tolerantă. Nu se sperie ca o fetiță de altă rochiță. (na, am făcut și poezie, iar!, cred că mă fac poet până la urmă...) 
Altfel n-aș fi reținut-o și nici ea n-ar fi rămas liniștită lângă mine. Bine, cât de liniștită poate fi o femeie lângă un nebun.

Frumusețea amintirilor este tocmai asta: că te gândești la un lucru din trecut și reții, în general, părțile frumoase. Așa și trebuie. Nu există relație fără momente mai grele sau mai urâte. Asta este viața! Dar tocmai asta este bine, că au existat și sărate, pentru că așa poți savura mai abitir zonele dulci și mai târziu, mult mai târziu, când adrenalina s-a sedimentat, să faci comparații și să vezi ce fericit(ă) ai fost.

Și să râzi. 
Să râzi cu gura până la urechi de ce copil erai atunci. Ideal ar fi să râzi tot timpul și să rămâi copil mereu. Chiar infantil(ă). 
Pentru că de serioși e plină lumea. 
Și cimitirele.