Ăsta-s io!

N-am cum să-mi ascund complet mușchii. Nu pe toți. Nici măcar pe ăia fleșcăiți. N-am cum să calc altfel, n-am cum să mă mișc altfel, decât așa cum o face orice alt fost sportiv de performanță și o actuală persoană care face mișcare zilnic. Mai pun câte un tricou mai larg, o cămașă mai mare, sub costum toată lumea arată la fel - bine, dar cine știe să se uite și să măsoare sau să cântărească din priviri, înțelege ce-i dedesubt.
Nu-i trebuie toată pielea la vedere sau în mișcare ca să-și dea seama ce-i sub blană. Da, sub blană.

Am fost sportiv în copilărie și adolescență. Am făcut performanță. Și bani. După ce m-am lăsat am continuat cu mișcarea constantă moderată. Sală, bazin, tenis, sac, fotbal, alergare, fiare, etc. Nu trec mai mult de 3-4 zile, niciodată, fără să fac sport. Orice fel de sport. Chiar şi plimbări lungi pe jos de 6-9 km.

”Nu te mai umfla așa în pene! Stai și tu normal. Apropie brațele alea de corp. De ce umfli pieptul ăla atâta? Ce te miști ca un cocoș?!?”
...

N-am cum să-mi opresc scrisul. Nu acum. Va veni și vremea asta. Curând. Când voi fi liniștit pe deplin. Încă nu sunt. Sunt în lucru, încă.

N-am cum să nu vorbesc și să spun ce cred. Adevărul. Adevărul meu. Măcar. Să punctez acolo unde alții sunt pe arătură sau mint cu nerușinare. Sau care, pur și simplu, aberează sau vorbesc din auzite. Eu vorbesc doar din ce am trăit. Eu. Direct pe pielea și mintea și sufletul meu. 

Am făcut ceva școală, diverse cursuri, specializări și alte pierderi de vreme educative și culturale, am lucrat prin toate formele de activități sau felurile de acționariat și organizare și aproape la toate nivelele. 

Am citit câte ceva, am văzut multe, am trăit și sus și jos. Am dat și cu capul de asfalt, am fost îmbătat și de aerul rarefiat al înălțimilor. De aceea cunosc multe, știu, simt. Înțeleg. Și le spun. Nu mă pot abține și nici nu vreau de multe ori. Nici rugat. Mă mai rețin de multe ori, dar fac asta doar ca să nu stric aura cuiva în vogă sau în lumina reflectoarelor. I le zic, vedetei, la ureche, după ce fanii înfierbântați i-au plecat și scena s-a răcit bine.

Spun platitudini de multe ori, scriu idioțenii și idiosincrazii deseori, dar nimeni nu-i perfect, nu? Oricum nu-i nici un concurs. Nu mă (mai) bat cu nimeni. Am promis asta.

Dar cine se pricepe, înțelege ce-i dedesubt. Sub chelia generoasă. Părul nu mi-a căzut chiar degeaba-degeaba. Nu-i trebuie cuiva atent să mă citească din scoarță în scoarță și nici să mă asculte ținând prelegeri, ca să poată să-și dea seama cu cine are de a discuta sau a face. Nu-i nevoie să-i fac nici o hartă sau să detaliez. De multe ori nu-i nevoie nici să mai vorbesc. Cine înțelege ce trebuie, rapid, simte asta din linişte şi liniştea mea. Puțină, atâta câtă este deocamdată.

Știi și tu bine că n-ai cum să îndrepți cocoșații. Nimeni nu poate. Dar o mângâiere pot da la răstimpuri. Nu-mi cade mâna și nici tronul.

”Tu crezi că le știi pe toate? Nu te mai da deștept! Crezi că dacă spui tu adevărul ai să rezolvi ceva? Sau ai să trezești sau deștepți pe cineva?”

Nu. Nu cred. Nici nu intenționez asta. N-am aroganțe de-astea. Eu abia mă trezesc, cu greu şi lent, pe mine.