Care este imaginea interiorului sufletului tău?

Știu că pe dinafară suflețelul tău este frumos. Toate sunt așa.

Cum ar fi ca știința și tehnica să avanseze până în punctul în care vei putea deschide ușa sufletului tău și să te uiți cu ochii muți de uimire înăuntru? 
Dar cum ar fi să se și creeze un sistem video, cu plată eventual, prin care să poți vedea înlăuntru sufletului oricui alt om dorești? Oare câți bani s-ar plăti pentru un astfel de serviciu? Câte legături s-ar crea prin simpla vizualizare reciprocă a sufletelor?


Cred că ar fi un spectacol fabulos! Eu recunosc fără pic de rușine că aș cumpăra mai multe bilete sau chiar abonamente să pot vedea după anumite ”uși”, înainte și mai ales după diverse evenimente, sentimente, relații, realizări sau, mai ales, eșecuri.

Dar dacă închidem ochii pe afară cu pleoapele și-i deschidem pe interior în suflet? Oare ce vom vedea?

Ea, tânără, 30+, corporatistă convinsă, două facultăți, un master, ușor rubensiană, dar sexy: ușa de la intrare este metalică, trei încuietori, lanț și sistem performant antiefracție plus alarmă stridentă. Intri într-o cameră mare, cărți peste tot, unele lăsate deschise, altele încă în folia în care au fost cumpărate, praful s-a așternut gros pe toate, se vede că nimeni n-a mai dat pe aici demult. Depășești camera cărților, cursurilor și diplomelor peste tot răsfirate și pline de fum de țigară și mici pete de cafea și intri într-un carusel ce se învârte amețitor și continuu. Ca să poți ieși de aici trebuie să sari periculos într-o oală mare de sarmale și diverse mâncăruri făcute de mama ei și unele chiar de ea. Acolo este plin de ulei, grăsimi, oala e fierbinte și înaltă și are toartele rupte. N-ai cum să o apuci fără să te arzi. Te arzi pe picioare urcându-te pe marginea oalei de mâncăruri și sari direct în camera următoare: cluburi, baruri, cafenele, toate înșirate cu un lanț și având înăuntru cătușe. Nu poți ieși dintr-un club fără să te încătușezi la următoarea destinație. Cursa șobolănească este aici cu puf roz pe bici.

El, tânăr, 30+, ușor supraponderal, corporatist: ușile de la intrarea în sufletul lui păreau făcute din pal sau osb. Cum intri treptele sunt alunecoase, umede, este un hol îngust și întuneric, cobori continuu. Pe măsură ce cobori picioarele îți devin tot mai grele și din pereți ies arătări tăcute ce vor să te sperie, dar la final, când ajungi în fundul catacombei, vezi un întrerupător mare luminat în formă de Euro: apeși pe el, contul ți se golește instantaneu, alte uși de pvc se deschid imediat în față. Pășești și cazi în gol.

Ea, extrem de tânără, 30-, suplă, simplă, antreprenor: ușile de la intrarea în sufletul ei sunt din sticlă mată. Dacă stai foarte aproape de ea, de ușă, cu nasul lipit ca un cățeluș, poți vedea ceva vag dincolo, înlăuntru. Te apropii de uși și ele se deschid singure. Au senzor de prezență și sunt acționate automat. De îndată ce ai pășit înăuntru vezi o lumină de neon izbindu-te și totul este aici în mișcare și pe repede înainte. Camera este perfect rotundă, n-are loc unde să te ascunzi și nici ieșire. Obiecte, stele, oameni dragi răsturnați cu picioarele în tavan, sentimente, mirosuri parfumate ostentativ, răni și relații amestecate, mângâieri răzlețe căzute pe jos și peste care trec diverse cadouri și animăluțe de pluș viu colorate. Înghețate cu umbreluțe și cafelele cu rom se împletesc în zbor cu ghetele de la kangoo-jumps și tatuajele în formă de zburătoare. Toate se învârtesc brownian în acestă cameră din care nu se mai iese nicăieri.

El, 40-, liber, chelios, burtică, pensionar, fost ”luptător”, liniștit-în-lucru: n-are ușă de intrare, n-are mobile, camerele sunt de fapt niște înlănțuiri de emoții, priveliști, gusturi, senzații, sentimente, relații. Un Soare blând luminează totul dintr-o parte, dar dacă ai răbdare să mergi până la capăt vei vedea și Luna rece și relaxantă cum se oglindește în lacul întins de la capăt. Dacă treci înot lacul acela mare, n-ai cum cu nici o barcă, trebuie să te scufunzi, cu Luna prelungită în el, vei ajunge pe o plajă pustie, plină de plante exotice, femei, mâncare și băutură diversă, dar sănătoase, copiii mari și mici jucându-se liberi, nici un bărbat. Străbați toată jungla asta, în care nimeni nu te cunoaște și nici nu te bagă în seamă, parcă nici n-ai exista acolo, și ajungi într-o curte dintr-o zonă premontană, undeva la țară, cu pomi, flori, nuci, cer, liniște. Aici te așezi pe o buturugă, pe balansoar sau te întinzi direct pe iarbă la aer curat și somnul cald te cuprinde instantaneu.

Ea, 40+, fit, realizată autentic multidisciplinar, perfect echilibrată, modestă, neliberă, ariană: ușile de la intrarea în sufletul ei sunt grele, mari, din lemn masiv, robuste, deschise la culoare, probabil nuc sau similar, ca acelea de la casele vechi boierești. Nu este deloc ușor să intri, trebuie să te opintești considerabil în ele, dar de îndată ce ai început să împingi ele capătă inerție și se mișcă singure. Imediat ce ușile se opresc la perete deschise răsare un Soare orbitor. Pajiștea simplă înflorește instantaneu, izvoare încet să curgă lin, mici veverițe aleargă prin brazi și căprioare te privesc împietrite de uimire. Cum ai intrat aici? par a spune ele. Peste tot sunt coșuri mari cu fructe, alune, ceaiuri și condimente. Spre marginea ținutului apar niște farfurii cu diverse mâncăruri slab aromate, dar un parfum de prăjiturică de demult învăluie traseul de final. Oriunde vrei să te așezi este cald, moale, primitor, confortabil, nici o peșteră nu-i întunecată, toate au lumina Soarelui imprimate în ele și un miros de zambile sau trandafiri. Vezi ceva oameni răzlețiți ici și colo, este și un bătrân vătaf agitat într-un colț pe care nu-l mai bagă nimeni în seamă, dar nimeni nu se grăbește, nimeni nu rupe ritmul, totul curge lin și firesc. Când însă depășești farfuriile cu mâncăruri și prăjituri și vrei să ieși...un frig infernal te cuprinde. Ai două posibilități: lași aici o parte din tine și nu mai simți iarna polară sau ieși definitiv și o arsură de gheață îți va rămâne mereu imprimată pe piept.