Maria mă va însura până la urmă...

Cu Maria, 11 ani, în parc la plimbare. Inocența credeam că este punctul ei forte, dar azi am descoperit că și corectitudinea și franchețea sunt în top la ea.

Principala ei preocupare, așa cum bine știm deja, este să-mi caute și găsească soție. Nu prietenă, nu iubită, nu amantă. Nu, doar soție, cu dus la biserică, nuntă, botez și tot tacâmul.
Plimbarea prin parc este un bun prilej pentru ea de a scana piața și de a face oferte directe.

Adică:

Cum ne plimbam noi pe o vreme răcoroasă și cum ploaia stătea să înceapă din clipă în clipă peste frigul pătrunzător Maria ochește tot ce-i de sex feminin și mai tânără și de la distanță, ca să fie treaba clară, mă întreabă ca și cum eu aș fi pe partea cealaltă a lacului:

-          TREBUIE SĂ TE ÎNSORI! ÎȚI TREBUIE O SOȚIE! UITE!!! ACEASTA CARE VINE ACUM ÎȚI PLACE?

-          Mda, răspund eu timid și rapid sperând în refuzul ei, al vizatei viitoare mirese, printr-o atitudine în ton cu vremea câinoasă de afară.

-          ZI-I CEVA! N-O LĂSA ȘI PE EA SĂ TREACĂ! VORBEȘTE CU EA!

-          Maria, e cam frig afară, nu putem sta de vorbă pe burnița asta, zic eu rușinat de zâmbetul baban de pe buzele domnișoarei alergătoare ce se apropia temeinic și care ne-a scanat rapid din timp pe amândoi acceptându-ne oarecum de mire și fată adoptivă.

-          N-ARE NIMIC. CĂ O DUCI ACASĂ LA TINE ȘI O ÎNCĂLZEȘTI TU CUMVA..., mai aud ca prin ceață că adăugă urlând discret Maria mea mărind colosal zâmbetul până la urechi al fetei cu hanorac portocaliu ce tocmai trecea pe lângă noi și băgându-mă pe mine de tot într-o rușine din care nu cred că voi mai putea ieși vreodată.

:-)