(NICIODATĂ) Singur

Sunt singur. Da, exact!, ai citit bine, singur.

Sunt singur-cuc, oarecum. Poate că te miră rândurile astea, dar asta-i cumva situația și știi că nu m-am ascuns niciodată de adevăr sau realitate. Spun lucrurilor pe nume mereu, dau cu sare pe rană, poate că se vindecă mai repede. 
Așa cum am scris și zilele trecute, aici, este o bună oportunitate să fii solitar o perioadă, te ajută să reflectezi mai mult, să te recentrezi, poate chiar să te regăsești tu pe tine. Asta ar fi o mare realizare și o comoară. Da, o adevărată comoară vei găsi în interiorul tău! Iar chestiunile astea sunt decisive, în accepțiunea mea, azi, dacă vrei să regăsești liniștea, zâmbetul, pacea interioară.

Să revenim.

Sunt singur și, poate, un biet cerșetor de atenție. Dacă asta crezi și tu, și chiar s-ar putea să ai dreptate - vom vedea curând, nu neg, dar tu, te rog, tu oprește-te acum și aici din citit și mergi în pace, să fii sănătoasă, articolul ăsta nu-i pentru tine. Dreptatea e pentru tine, lasă-mi mie liniștea și du-te în treabă!

Sunt singur-singurel de foarte mulți ani. Ultima dată când am fost într-o relație completă și frumoasă se întâmpla acum vreo cinci-șase ani. Era 2010-2011 și tot cam pe atunci s-a terminat și o altă relație amoroasă lungă, frumoasă și complexă. Relații mișto au mai fost, nu pot nega, dar și liniște și zâmbete în pace n-au fost prea multe în același timp.

Sunt singur. Singur mă simt mai ales când ies cu alții sau cu altele, în grup simt că sunt deseori în plus sau că nu acolo mi-e locul, că nu acolo mi-e treaba și nici liniștea, dimpotrivă. Nu mă simt deloc singur când rămân doar eu cu mine, sau cu o persoană apropiată de sufletul meu, în solitudine mă simt foarte bine și probabil ăsta este unul dintre motivele pentru care să simt singur când sunt împreună cu ceilalți. Lângă alții obosesc după doar zece minute, cu mine pot sta ore de-a rândul și nu mă satur, nu mă plictisesc, nu obosesc, doar foame mi se mai face câteodată și rar somn.

Sunt singur pentru că doamnele de azi văd o curvă în fiecare cealaltă femeie și mă și ceartă pe mine că eu văd o femeie în fiecare ”curvă” și uneori observ și doamna din multe dame de companie. Deh, coarda bătrână din mine își recunoaște tiza, probabil. Dar asta nu mă scoate din singurătate, dimpotrivă.

Sunt singur poate și pentru faptul că nu mai agreez mall-ul, petrecerile zgomotoase, barurile, cluburile, gregaritatea sterilă și degrabă și inutil cheltuitoare de timp, liniște și bani. Prefer altceva, total diferit, și de asta sunt singur, probabil. Fumul în nas, zgomotul ce-ți vibrează inutil plămânii, abundența și gregaritatea sterile nu mă mai tentează și asta mă însingurează.

Sunt singur și pentru că vreau să vorbim și să râdem în liniște puțin înainte să ne futem, dar și după, sau mai ales după sau mai bine a doua ori a treia zi. Da, de cele mai multe ori vorbele de a doua zi nu se mai leagă, de aia sunt singur. Și par nebun când cer asta, chiar bătrânicios, unde ai văzut tu tineri să discute și să plănuiască sau să viseze?

Sunt singur și pentru că nu simt nevoia s-o prezint imediat prietenilor mei și nici familiei mele, dar ea vrea să facă asta cât mai repede, de ce?, și să fim văzuți cât mai des și cât mai repede în public împreună. Plm, nu-s o vedetă, dar fac tot posibilul să nu apar în luminile rampei, nu-mi (mai) place. Este evident că n-am probleme să mă afișez cu femeia cu care mă fut, însă prefer s-o fac doar după ce știm că avem un viitor de măcar de câteva zile sau săptămâni înainte, nu mă iluzionez la luni. O prefer înțeleaptă, chiar dacă este îndrăgostită-lulea. De o relație de ani de zile nici nu mai cred că poate fi vorba la vârsta mea, nu mai face nimeni planuri de viitor pe termen lung. Nimeni! De aia cred că sunt singur, lumea-i pe consum instantaneu, azi și mâine! - atât, eu sunt pe sedimentare și acumulare în timp, anii sunt unitățile mele minime de măsură.

Sunt singur pentru că eu mă pregătesc mereu pentru viitor și pentru pensie. Fac asta de zece-doisprezece ani, nu trăiesc doar în ziua de azi și pentru cea de mâine, pe mine mă interesează foarte puțin luna și anul viitor, eu fac planuri pe cincinale, de aia cred că sunt singur. Pentru că în timp ce eu pun deoparte un bănuț alb pentru zile negre, ceilalți aruncă pe geamurile larg deschise, fix ca buzunarele și portofele lor, banii negri din zilele albe și pe cei din credite sau leasinguri inutile și luate fără de cap, calcule sau perspectivă, de aia cred că sunt singur. Nimeni nu-i cu mine în viitor, toți sunt calați pe azi sau maxim ieri, claie peste grămadă și, culmea, perfect fericiți cu asta.

Sunt singur pentru că înjur hoții din clasa politică, iar ele îndeamnă la ignorare și să-i lăsăm pe politicieni în pace că oricum n-avem ce face să-i schimbăm. Zău! Oare? De aia sunt singur: pentru că mă gândesc că măcar atât trebuie să facem fiecare: să spunem tuturor și, mai ales, nouă înșine că suntem conduși de hoți, corupți și de incompetenți și că de aia ne merge greu și rău, unora. Tocmai pentru că nici măcar nu protestăm și mai și ignorăm pe cei mai vocali, preferând mici meschinării ale vieții cotidiene în locul unei prezențe constante, măcar pe feisbuc, împotriva politicienilor de doi bani, cred că de aia sunt singur.

Sunt singur, dar nu pentru că-mi lipsește pizda. Slavă Domnului, încă se mai îndură câte cineva de mine și mă mai tolerează pe la dulcea ei dodoașcă din când în când sau mă mai eliberează de tensiuni altcineva făcându-și o pomană creștinească cu un nefutut de zile de-a rândul. Sunt singur pentru că-mi lipsește crunt, recunosc!, îmbrățișarea aia simplă și autentică, cea în care simți că te întrepătrunzi și în care te podidește plânsul de fericire uneori. Nu pe mine... Sunt singur pentru că n-am mai găsit de mulți ani o femeie care să aibă răbdare să stea îmbrățișată câteva minute continuu și să nu scoată un sunet. Doar să-mi asculte inima, măcar, așa cum eu încerc să-i ascult sufletul agitat când o strâng la piept dornic s-o liniștesc.

Sunt singur pentru că nu am cu cine să împărtășesc minuscule bucurii ale lumii, poate copilărești, clar naive, nesemnificative pentru cele mai multe femei astăzi, dar colosale și importante pentru mine: un răsărit de Soare, un apus, cerul, o plimbare în parc, o discuție prelungă și relaxată despre orice subiect comun, iarba verde călcată în picioare dimineața, marea, nisipul fierbinte, nudismul, cititul, liniștea, Slănicul, aerul tare şi viteza de la schi, douăzeci de minute de yoga.

A început un an nou și mi se spune că, cică, nu suntem niciodată singuri. Că nimeni n-ar fi singur pe deplin și că există un petic potrivit pentru fiecare sac. Că ar fi mereu cineva acolo, în umbră.

E cineva acolo?

Cine-i? 

Cine-i acolo?
❤
☺
Niciodată singur.
NICIODATĂ!