Anul trecut, 2016, a fost
primul an în care am stat vara mai mult plecat decât pe-acasă. Dintotdeauna
mi-am dorit să îmi petrec anotimpul cald la mare cu scurte pauze pe la răcoarea
muntelui. Dar mereu am găsit justificări și scuze ca să evit să mă abandonez
unei mici și nevinovate plăceri: să stau la mare până mă plictisesc sau până se
face suficient de frig ca să fiu forțat să mă îmbrac pe plajă ziua în amiaza
mare. Așa s-a întâmplat anul trecut și nici măcar nu mi-am propus asta. Am
început cu trei zile de pe la sfârșitul lui iulie și, cu mici pauze pentru a
rezolva prozaice probleme acasă, am terminat vacanța tremurând pe data de
16.09.2016 când am fost printre ultimii bărbați ce au intrat în mare. Ciudat,
nu? Pentru că femei mai intrau în apă odată cu mine, deși apa era rece-bocnă.
A fost poate cel mai frumos
an din viața mea, cea mai hrănitoare vară și prima oară când am înțeles că
viața nu este în nici un caz pe rețelele de socializare sau prin aglomerațiile
urbane, cel puțin nu pentru mine. Am șters toate aplicațiile de comunicare și
socializare din telefon, viber, tango, mess, whatsup, facebook și brusc s-au
creat ore întregi libere și liniștite într-o săptămână sau chiar zilnic.
Nu cred că viața este cu
nasul într-un ecran, nu pot merge cu turma asta. Cred că viața este sub un cer
liber, la malul mării, liniștită sau agitată - nu contează, pe faleză în plimbări lungi pe
înserate sau la răsăritul magnificului Soare ori fix pe plajă întins la bronzat
sau jucându-te cu râma în nisip pe o plajă pustie la câțiva metri de graniță.
Cum?
Tu nu te-ai jucat niciodată
cu râma în nisip?
Nici cu dodoașca n-ai stat la
Soare dăruită total și fără limită?
Nu te-ai încărcat niciodată cu energie solară ”pe direct”?
Păcat.
Nu te-ai încărcat niciodată cu energie solară ”pe direct”?
Păcat.
Este o experiență fabuloasă
și cred că asta ar trebui să te preocupe mai degrabă. Înaintea oricăror altor preocupări consumatoare de timp, energie, bani, ani.
Gândește-te, ce ai de
pierdut?
Nu știi?!?
Nu știi?!?
Nimic, îți spune nenea.
Dar ai, Doamne!, atâtea de
câștigat. Nici n-ai idee ce avalanșă de senzații plăcute te va încerca.
Doar atât te mai întreb, știu că n-ai ce să-mi răspunzi acum, dar poate te inspiră și-ai să scrii la un moment dat niște rânduri:
Când ai făcut ultima dată
plajă nud?
Când ai făcut ultima oară
baie goală în mare?
Când ai făcut ultima oară
baie târziu după apusul Soarelui sau dis-de-dimineață mult înainte de răsărit?
Când ai făcut ultima dată sex
în mare?
Când ai uitat ultima oară de
ceas, de tine și de foame stând întinsă pe plajă sau pe iarbă uitându-te la
mare sau la cer?
Când ai uitat ultima oară de
gura lumii, căca-m-aș în gura ei!, :-), și ai făcut exact ce-ți implora
suflețelul tău?
Când ai simțit ultima oară
fiorii tulburători ai îndrăgostelii la trei sau patru decenii de viață?
Când ai simțit ultima oară
aburii inexplicabili ai reîndrăgostirii de aceeași persoană la doar câteva luni
de la ultima reîndrăgostire?
Când ai trăit după inima ta
ultima oară și ai simțit că trăiești, nu că viețuiești, și te-ai și cutremurat
puternic înfrigurându-te de gândul la frumusețea atât de simplă a vieții?
Când?
Dacă mergi cu turma, vei
mânca atât cât mănâncă turma, vei merge pe unde merge turma, vei avea în
posesiune atât cât deține aproximativ media turmei, vei mânca fix la momentul
când mănâncă toată turma, nu atunci când ai tu foame sau chef.
Toate se vor petrece în
limite bine definite de grup, nici mai repede, nici mai încet; nici mai
devreme, nici mai târziu; nici mai mult, nici mai puțin.
Dar plăcându-ți compania berbecilor, nu vei fi niciodată lup. Niciodată.
Dar plăcându-ți compania berbecilor, nu vei fi niciodată lup. Niciodată.
Iar lupoaica n-are afinități
și nici glume cu oaia. N-are cum. Ele sunt din filme diferite și nici măcar nu
se ceartă, n-au absolut nimic de împărțit.
Niciodată.
Libertatea și fericirea
aferentă se găsesc din belșug, din fericire, imediat după ce ai abandonat cursa
gregarității și a dependențelor de toate și de toți.
Nu, n-ai nevoie de nimeni și
de nimic ca să te facă sau ca să fii fericită, decât să te regăsești tu pe
tine.
Atât!
Știu că nu-i ușor, dar mestecată-gata n-are nici un farmec. Trebuie să începi să te miști și tu puțin.
Știu că nu-i ușor, dar mestecată-gata n-are nici un farmec. Trebuie să începi să te miști și tu puțin.
Am scris frazele de mai sus
imediat după ce am mâncat trei smochine senzaționale din curte, oferite de
gazdă, doamna Mia, la Ilanlâk în vara lui 2016. Erau primele smochine proaspăt
culese pe care le mâncasem în viața mea. Am fost fascinat de culorile și
textura interiorului lor. Gustul roz-dulce, nou și simplu m-a obligat să
deschid ochii și să văd pentru câteva secunde fericirea.
Nu-ți spun cu ce semăna
fructul acela.
E atât de simplu!
De aia...
(rânduri scrise în baza unor
notițe din iulie 2016, Vama Veche)
Plaja si baie la nud, incarcare pe "direct", uitat de timp si mancare, ocazional, DA !
RăspundețiȘtergereRestul probabil urmeaza, pastreaza-mi si mie un loc ;):))
E loc pentru toată lumea, dar nu pentru gargaragioaice care o freacă aiurea și rămân în bezna și anonimatul cavernelor.
RăspundețiȘtergere(...)
Am vreo trei-patru deștepte care se dau Șeherezada de vreo doi ani. Mă caută, pe rând, pe email, pe fb, vor să-mi vorbească, mă întreabă toate tâmpeniile pământului, nu pot să scap de ele. Le blochez, dar se regrupează.
Își deschid conturi noi, folosesc cam același nume, sau altele ușor diferite, iar revin, iar le blochez.
Aici, pe blog, de exemplu, au fost trei Șeherezade. Eu le blochez, ele reapar cu alte nume.
Toate-s niște necunoscute, n-au nimic: nici poze, nici informații despre ele, nici nimic.
Tu ești cam a cincea. Același profil, cam același traseu.
Cum să fac să scap de pacostele asta?
Dar te cam pui la discutii cu desteptele astea de cativa anisori..
RăspundețiȘtergereBag seama ca nu iti chiar displace sa fii asa vanat si alergat:))
Ai dreptate, draga mea.
RăspundețiȘtergere