Tată sau tătic, mentorat de calitate.

Abia când ai probleme cu educația copiilor, (ce păcat!, nu așa trebuia să fie, dar n-ai avut timp, știu), realizezi cu adevărat valoarea partenerului de viață. Te uiți la copii, la potențialul lor, la realizările lor actuale și înțelegi nivelul celui de lângă tine și poți observa și viitorul relației voastre.

Mentoratul este cea mai valoroasă școală și cea mai durabilă și performantă ca rezultate pe termen lung. Asta știe toată lumea atentă, nu-i complicat, se validează zi de zi în societate. Cine are modele valoroase, acei copii și nu alții, prosperă, reușesc, zâmbesc des și sunt liniștiți.
Dar ceea ce știu foarte puțini este că, în ciuda disproporției colosale de informație și experiență, mentoratul este cu dublu sens permanent: și cel care ghidează învață ceva de la ucenic.

Mentoratul ghidat îndeaproape, zi de zi, om la om, este o opțiune viabilă de a reruta destine sortite eșecului. Dar cine-și permite așa ceva? Dar cine vede că mai există această șansă?

Copiilor trebuie să le crești mereu aripi noi în plus, nu să le tai pe cele două cu care au venit pe Pământ.

Faptul că tu alegi constant prost, relaxează-te, nu-i vina nimănui. Nici măcar a ta. Dar nu învăța la fel de prost și pe copii tăi, e odios, e ca și cum le-ai pune un bolovan în cârcă. Măcar caută pe cineva străin care se descurcă mai bine prin viață, cineva care e mai zâmbitor, mai stabil, mai cumpătat, și îndrumă-ți copiii să stea de vorbă și să învețe ceva de acolo.

Mentorat înseamnă și discuțiile sau comunicarea cu o rudă mai îndepărtată sau cu un prieten de familie.

Mentorat înseamnă și să petreci timp liber pe lângă cineva care a reușit și zâmbește des având liniște în ziua de mâine.

Mentorat înseamnă și prietenia cu cineva care-ți poate ușura viața doar vorbind cu el.

Valoarea unui părinte-educator, fie el tată, mamă, unchi, bunică, mătușă, bunic sau chiar simplu prieten de familie sau amic, este dată și se poate verifica prin ușurința cu care progenitura sau învățăcelul depășește obstacolele inerente ale vieții prin forțe, surse și resurse proprii, nu împrumutate.

Să înveți copilul să pescuiască singur și să se descurce să supraviețuiască fără proptele, sănătos, nu să-i dai tu să mănânce direct în farfurie sau să-l tot împingi de la spate o viață întreagă, este o realizare colosală.

Cine este tată? Cine este tătic?

Cel care a dat din cur cinci minute la un moment dat și te-a însămânțat cu sau fără dorința ta și apare în acte ca părinte, sau cel care îți educă frumos, cu modestie și durabil copiii?