Ia-ți un cățel, mai bine.

Dacă vrei ca motanul să nu-ți mai aducă păsărici leșinate acasă, fii curajoasă, puternico!, ia-ți un papagal.

Flirt nevinovat?

Unde crezi tu că începe înșelatul?

Te-ai gândit vreodată la etapele și potențialul oricărui pas de apropiere a doi viitori iubiți?
Care-i momentul flirtului după care nu mai există cale de întoarcere?

Acum vreo zece ani mi se plângea că o bănuiește pe soția lui că-l înșală și că nu știe nici dacă este așa și nici ce să facă în continuare dacă așa stau lucrurile. 

De unde știi că te înșală? – l-am întrebat eu. Stă mult de vorbă cu un coleg de serviciu, i-am găsit și citit niște conversații mai lungi pe emailul ei, i-am văzut odată la cumpărături la un supermarket într-un weekend când zicea că e la mama ei, râdeau, se tachinau și se hlizeau, completă el.

Și ce mai aștepți? – l-am întrebat iarăși.

”Păi, ezită el răspunsul frontal, nu i-am prins în flagrant, poate ea e nevinovată. Dacă avea ceva de ascuns nu se afișau în public. Dacă n-au făcut sex, încă, poate că nu-i nimic între ei. Trebuie să fiu civilizat și discret. Nu pot să-i spun nimic, n-o pot întreba nimic deocamdată, nu trebuie să mă arăt gelos. N-a făcut nimic grav. Poate-și revine. Poate că se va reîntoarce la mine.”

Există flirt nevinovat? Oare? Hhhmmmmm! Mai gândește-te.

Unde începe înșelatul?

Pușcăriași în ”libertate”.

Pensionarii au cătușa în telecomandă/sărăcie/lipsă de perspective/incompetență/pizmă/inutilitate/singurătate.

Tinerii o au în fb/internet/hipstereală/abundența de distrageri și distracții/gregaritate/sterilă/neatenție/indisciplină/consumerism/viteză.

Să fii liber azi, și să poți și să ai timp să gândești și să iei decizii în ceea ce te privește, rămânând și liber și independent pe termen lung, Doamne, ce minune!, ce raritate! Acestea sunt un privilegiu, o binecuvântare și un lux.

Dar este un lux inaccesibil majorității bogaților momentului.

Trei pași pentru fericire:

Pentru a păstra un tonus psihic bun, pentru a ne cala stabil pe un viitor liniștit, pentru a zâmbi liniștit pe termen lung, cred că trebuie să avem doar trei mari condiții îndeplinite:

1.     Să ai ceva de făcut.

2.     Să ai pe cineva de iubit.

3.     Să ai ceva la care să speri.

Asta știe orișicine, informațiile de mai sus sunt vechi de zeci de ani, dacă nu chiar sute, dar fiecare interpretează diferit fiecare punct. Evident că și rezultatele vor fi altele, de aia nu avem toți același traseu. Nici măcar aceleași liniști și zâmbete.

Le voi lua succint pe fiecare la mână, așa cum știu și simt și eu:

Vise umede, visuri uscate.

Despre cai verzi pe pereți, prinți moștenitori pe cai albi sau futilitatea viselor financiare, politice, imobiliare, profesionale sau doar ude, aka erotice:

Credință și disciplină

În vremea comunismului credința a fost interzisă. Ateii preluaseră puterea prin furt. Biserica, oarecum la fel, a fost trasă un pas mai în spate, bisericile așișderea, care n-au fost direct dărâmate. 
Puteai să te rogi doar acasă sau în locuri private. Departe de ochii oamenilor, semenii deveneau potențiali turnători. Nu te puteai ruga în public, nu în adunări mari de oameni. Dar asta a fost, până la urmă, un lucru bun. Pentru că fiecare trebuie să aibă credința în interiorul lui. În mintea și în sufletul lui. Nu s-o strige pe străzi, în clădiri speciale – biserici, sinagogi, moschei, sau în gura mare către alții.

Nu! Fiecare ar trebui să-și țină credința pentru el, în el, ca un lucru intim. Personal. Unic. Tainic.

De multe ori, când psihologii dau greș, apoi psihiatrii te îndoapă și burdușesc cu chimicale, inutil, când rezultatele întârzie să apară – de cele mai multe ori, rezolvările cele mai dese și mai bune vin din interior. Sigur că ajutorul familiei sau al prietenilor apropiați este extrem de important, dar dacă tu nu ai putere și dorință în interior să lupți pentru viață, nimeni nu poate să facă absolut nimic pentru tine. Vorba aia cu ”ajută-te tu pe tine” nu-i în van.

Marea debarasare

Înţelepciunea înseamnă şi a te debarasa de tot ceea ce-ți este inutil.

Moartea democrației?

Aflu acum două zile că pnl este inițiatorul legii prin care s-au șters impozitele și taxele datorate de marii afaceriști ”pe persoană fizică” care au ridicat cartiere de blocuri și care n-au plătit corespunzător legislației și profiturilor realizate din activitatea lucrativă repetitivă. Am mai văzut că s-a votat în cvasiunanimitate în favoarea legii. Toți au votat: și psd, și alde, și pnl, și usr, și pmp, și independenții. Toți! Acum înțelegeți cine ne conduc? Tu îți plătești impozitele și taxele? Nici nu mai contează că euro a ajuns azi la 4,6656 lei. 
Csf? 
Ncsf. 
Asta e! 
Mergem mai departe așa cum suntem, că marfa clientului e cea mai de preț. Ăștia suntem, ăștia defilăm. Cu cine putem, alții mama nu mai face.

Opoziția e fărămițată, plină de importori, hoți și oportuniști, şi se și ceartă ca chiorii între ei.
Preşedintele doarme, este anesteziat ori sforile nu-i permit o atitudine mai vie pentru că are și el scheleți în dulap.
N-avem alți lideri corecți, competenți şi charismatici, nu ştim să-i susținem pe cei valoroşi de lângă noi. Săpatul gropii este sport național și toți suntem campioni la ”capra vecinului style”.

Vrei să fii soția mea?

Eu sunt mult mai frumos în realitate, fotograful e slab. E mai slab cu vreo douăzeci kg și de aia îl plac toate femeile doar pe el.

Găsim și noi un fotograf bun să scoată la suprafață, ”la sau pe iveală” - ca să mă exprim plastic, frumusețea mea răpitoare din adâncuri înfundată?!?

Anul ăsta vreau și eu să mă însor, așa i-am promis Mariei când a plecat, dar cu pozele astea e greu, nu?

Eu m-am hotărât să mă însor anul acesta.

Tu ești pregătită să fii a mea?

Dădica. M-a iubit și n-am crezut-o.

Mă sună sor-mea de pe aeroport din Londra. Ce caută la Londra? De ce mă sună? Nu trebuia să fie la Istanbul? Nu de acolo zicea că pleacă peste Ocean?
Ce se întâmplă? 
N-am apucat să-mi beau cafeaua, nu înțeleg nimic. Dar de ce mă sună așa insistent? N-are răbdare s-o sun eu când termin cu spălatul pe față?
Sună, sună, sună. 
Mâinile mele sunt pline de săpun și mi se face brusc frig. Deger în casă, în baie unde este cel mai cald. Simt că s-a întâmplat ceva. E prea de dimineață ca să fie vorba de ceva bun. Sigur a murit cineva.
Eu nu mai vorbisem cu mama de vreo săptămână, ea nu mă sună mai niciodată, dar și dacă pățea ceva oricum nu mă suna. Eu o mai sun să văd ce face și să-i spun c-o iubesc chiar dacă ea nu-mi arată iubirea maternă în felul în care îl pot asimila și aprecia eu. Știu că mama mă iubește, cumva, nu neg asta, dar felul ei de a mă iubi, de peste patruzeci de ani, nu-mi este digerabil, nu-i comestibil, nu-l pot procesa.

Multe femei m-au iubit într-un fel pe care eu nu l-am putut, la acele momente, metaboliza și aprecia. Nu știu a cui e vina sau dacă e vreo problemă aici. Dar dacă mie îmi place femeia care să mă îmbrățișeze și să-mi zâmbească liniștit și blând în timp ce se cuibărește în brațele mele ca o pisică mică, nu cred că-i vina mea că ea mă iubește dându-mi de mâncare, îndemnuri și sfaturi. Poate că încurajări și susținere ar fi fost mai utile și mai necesare. Am și eu podul plin de mâncare. Sfaturi am și eu vagoane în șură, de n-am unde să le mai pun. Le mai debarc pe unele, rar, din ce în ce mai rar, aici pe blog. Nimeni n-are nevoie nici de ele, de stivele mele de sfaturi inutile.

Polixenia plângea tare și mă ruga să merg lângă mama că o simte foarte-foarte speriată și că plânge cum n-a mai auzit-o niciodată să plângă. Ok, dacă mama plânge e bine, înseamnă că n-a murit. Și că se teme să nu pățească și mama ceva din cauza șocului morții mamei ei fix în fața ei. Deci despre dădica era vorba.
Sor-mea la Londra, se urca într-un avion să treacă peste apă spre noua ei casă de la mii de kilometri, eu aici și acolo, eu cel care care nu mai voiam să mai am de a face cu familia mea și nici cu restul neamului, dădica murise de câteva minute și eu nu știam încotro s-o iau mai întâi.

Dacă va fi să fie, va mai fi!

Dacă va vrea să audă, va auzi tot, mai ales ceea ce nici măcar nu șoptești, va auzi și gândurile și dorințele tale cele mai ascunse.

Încetinism. Maipuținism.

Eram puțin necăjit săptămânile trecute. Mă întrista ușor faptul că voi șchiopăta cu meniscul meu rupt o perioadă, poate câteva săptămâni, eventual o lună-două. Aveam chiar o ușoară nemulțumire referitoare la modul în care m-am accidentat, prea ușor în opinia mea, mă ocăram că n-am fost mai atent atunci când mi-am lezat genunchiul. Mă tot întrebam de ce Dumnezeu m-a oprit din sport, mișcare intensă, alergare, alertă, treburi, drumuri, întâlniri, rezolvări, agitație.

Vis cu copii.

Motto: ”Ai mare grijă ce-ți dorești, cere mereu cu modestie și bun simț, pentru că s-ar putea să ți se întâmple sau ofere exact ceea ce vrei.”

Am visat frumos la început într-una din nopțile trecute. Mi-a fost frică să și scriu despre asta. Este un vis clasic ce se transformă, aparent inexplicabil, într-un coșmar. Ca mai tot timpul în viață când nu știi să spui stop la timp sau să separi cumsecade apele.

Se făcea că eram pe o insulă, departe de casă, undeva cu nisip fin, alb și apă mereu caldă, și eram îndrumător și formator al unor copii ce mă iubeau nespus de mult. Insula era plină de localnici și de turiști, era animată zi și noapte, viața palpita la fiecare pas și oră.

Eu îi adoram pe cei mici și progresele lor zilnice la educație, ei mă divinizau și asta se vedea în ochii lor și în abnegația cu care ascultau și-și făceau temele și astfel avansau constant. Le spuneam povești, discutam cu ei la grămadă, apoi cu fiecare în parte pe teme diferite, cine voia, petreceam ore de-a rândul învățând unii de la alții: ei de la mine nimicuri de-ale vieții de zi cu zi, eu de la ei comorile răbdării, entuziasmului, bucuriei nedisimilate, veseliei din satisfacții și chestiuni mici, aparent banale. 

Le vorbeam despre relații, disciplină, chibzuință, modestie, bani, educație, sport, investiții, corectitudine, suflet. Dragostea necondiționată ne învăluia pe toți, credeam că am ajuns în rai, zilele curgeau mirific una din alta fără să-mi dau seama de trecerea lunilor și a anilor.

Să mai facă și Doamne-Doamne!

Când este să slăbești, orice mănânci sau bei, vei slăbi.

Dacă este să te îngrași, v-o spune nenea!, poți să mănânci în fiecare zi și noapte doar iarbă și să bei doar gheață, tot te vei îngrășa.

Măi, nu ești singur!

Ce am scris pe trei ianuarie 2018? Care este legătura dintre textele de mai jos? De ce este bine să le adun pe toate aici?

Habar n-am.

Dar toate au un rost și de aia este bine să facem ceea ce ne cere sufletul chiar și când nu înțelegem cu mintea pe moment importanța acestei alegeri. Sufletul nu greșește niciodată, creierul este un sclav.

Prin mai anul trecut am scris câteva rânduri aici, atunci când sor-mea mi-a comunicat decizia definitivă de a părăsi țara. N-am crezut că opt luni pot trece ca o săptămână și că o despărțire la un aeroport poate semăna, ca ansamblu de emoții, gânduri, reverii și senzații, cu o înmormântare.

În durerea zilei de trei ianuarie, după infernul zilei de ieri când au plecat cele patru femei importante din sângele, trecutul și viața mea, după două zile de bocit ”ca o muiere”, dar fără ca cineva s-o știe sau s-o fi văzut:

Să te uiți blândă în ochii lui și să-i spui:
-Măi, nu ești singur!

E păcat să fii doar o albină!

E păcat să fii doar o albină!

Într-un stup este doar o singură regină-matcă, puțini trântori orientați și restul albine harnice.

Este excelent să poți munci, este bine să ai unde munci în ziua de azi, este corect să te atragă munca onestă, oricare ar fi ea, ideal este să-ți placă mult ceea ce faci ca să nu ajungi să te plictisești sau să te îmbolnăvești din cauza rutinei sau a neplăcerii.

Dar munca ar trebui să fie, în principal, o sursă de venituri cu care să-ți susții familia, persoana ta și/sau neamul ori viitorul liniștit și zâmbitor.

Decalogul geluțist: Mai puțin e mult mai bine!

1.     Mai puțin e mai bine. De fapt, e mult-mult mai bine!

2.     Bucură-te zilnic, ca un copil ce ar trebui să rămâi, de fix ceea ce ai! Nu râvni la nimic altceva, te va ruina alergarea după himere.

3.     Soarta ta ești tu! Zâmbetul tău e în mâinile tale!

4.     Indiferent cât de tare o dai tu, mereu va apărea cineva care o lovește ceva mai bine, mai ușor și mai repede. Oricând va exista un om mai frumos, mai deștept, mai bogat, mai devreme acasă. Nu acolo e lupta, nu în afară. Acolo, afară, pierzi timpul.