Toate acestea se petreceau pentru că el uita să-și pună cele mai simple întrebări:
1. Ce-mi place să fac și uit de mine în acel timp?
2. Unde mi se duce atenția cel mai des?
3. Ce mă entuziasmează (Dumnezeul din interior)?
4. Despre ce sunt curios să aflu mai multe și despre ce vreau să învăț cu pasiune?
5. Pe cine sau ce îmi place să ajut, susțin, îndrum?
După ce-și va găsi zona de maximă potență a ceea ce-l interesează, dacă va aprofunda și va deveni bun acolo, printre cei mai buni din acel domeniu, ulterior va veni negreșit și imaginea menirii, țelul, scopul în viață. Ele există deja pentru fiecare, greu este să te liniștești făcând ce-ți place și să ți le identifici când bucuria zilnică se regăsește în activitățile curente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.