Cuvânt înainte (de dezastrul din ianuarie-martie 2021):
Nimic, nimeni, degeaba, e ok, ”timpul trece, leafa merge”.
Din anii din urmă:
De ce trebuie tot timpul să ”ne” adune cineva la un protest?
De ce așteptăm mereu să ”ni” se dea, să ”ni” se facă?
De ce avem nevoie de cineva să ne îndrume ca pe oi?
Noi nu suntem conștienți că nu este ok ce se întâmplă în țară acum?
Noi nu vedem că ei fură și rămân cu banii, chiar dacă doar unii mai fac și nițică pușcărie ușoară, și grosul poporului muncește din greu de dimineața până seara să-și plătească dările și să supraviețuiască de la o lună la alta?
Da, mă doare sufletul, dar nu mă gândesc încă serios la străinătate. România mai are șanse bune în lunile următoare să nu devină ”altă Americă de Sud”.
Tot mai sper că ne vom trezi cât de curând și-i vom alunga cumva pe hoți de la conducerea țării. Tu de ce nu mai speri?
Dar pe cine să pui în loc?
Da, aici e de lucru. Tu ce faci în sensul acesta?
Tot nimic?
Ok.
Nimic să rămână atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.