Ne mirăm zilnic de degradarea și descompunerea fetidă în care a ajuns societatea.
Ne oripilează nedreptățile economice și politice și ne revoltă inechitățile sociale exacerbate de pandemie.
Vedem viitorul sumbru în lunile următoare, anii din față ne înfioară, doar pe câțiva - știu!, majoritatea nu se sinchisește, e ok!. Totuși, ce ciudat, nu schimbăm nimic din rutina zilnică.
Observăm că ceva este în neregulă la nivel macro, dar nimeni nu face mai nimic la nivel micro, personal, om cu om.
Suntem dependenți de ”social media”, această himeră devoratoare de suflete, uităm de oamenii din viața reală.
Când ai sunat ultima oară pe cel care ți-a deschis ochii în viață?
Când te-ai întâlnit față în față ultima dată cu persoana care ți-a mângâiat sufletul?
Când i-ai mulțumit de curând persoanei care ți-a schimbat în bine traiectoria?
Când ai sunat măcar pe telefon sau sms, dacă nu la soneria porții, să spui doar atât:
”Mulțumesc! Mulțumesc! Te iubesc!”
E încă devreme, foarte devreme.
Recunoștința e grea în prezent, dar îți definește viitorul.
Va fi bine!
”Mulțumesc! Mulțumesc! Te iubesc!”
RăspundețiȘtergere