Viața e altundeva și trece repede...
Reiau o poveste găsită acum vreo douăzeci de ani și necitită suficient:
„Un om de afaceri american se plimba pe plajă, într-un mic sat mexican de pescari. O barcă intră în port şi pescarul coboară cu un coş plin de pești proaspeți. Americanul îl felicită pe pescarul mexican pentru peștii săi frumoşi şi îl întreabă:
-Cât timp ţi-a luat să pescuieşti aceşti pești?
-Destul de puţin, răspunse mexicanul.
-Dar de ce nu ai rămas mai mult, că să prinzi mai mulţi pești? întreba bancherul.
-Pentru că aceşti câţiva pești ne ajung mie şi familiei mele. E suficient!
-Şi ce faci în restul timpului?
-Păi, mă scol când vreau, mă duc să pescuiesc un pic, mă joc cu copiii mei, îmi fac siesta împreună cu nevasta… Seara ne ducem în sat să bem un pahar de vin, cântăm la chitară cu prietenii… O viaţă plăcută, ce mai!
Americanul îl întrerupe:
-Ascultă! Eu am un M.B.A. de la Harvard şi pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult şi cu beneficiile astfel obţinute să îţi cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să ţi-i aducă acest vas, poţi să-ţi cumperi un al doilea şi tot aşa până când vei avea o mică flotă. Apoi, în loc să vinzi peştele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ţi deschizi propria fabrică de peşte. Aşa ai putea să renunţi la sătucul ăsta şi să te muţi la Mexico City, Los Angeles sau chiar New York şi să-ţi dirijezi de acolo propriile afaceri…
Mexicanul întrebă atunci:
- Cât timp ar lua toate astea, domnule?
- Cam 15-20 de ani, răspunse bancherul.
-Şi după asta, domnule, ce urmează? întrebă pescarul.
-Ei bine, după asta vine partea frumoasă, răspunse americanul zâmbind. La momentul oportun, poţi să-ţi introduci societatea la bursă şi să câştigi milioane!
-Milioane? se minună mexicanul. Şi apoi?
-Apoi poţi să ieşi liniştit la pensie, să te scoli când ai tu chef, poți să pescuieşti un pic, să te joci cu nepoţii şi să îţi faci siesta cât pofteşti cu soţia ta. Iar serile ai putea să le petreci bând un pahar de vin şi cântând la chitară cu prietenii tăi…”
Soarta ta ești, zâmbetul tău e în mâinile tale.
Viața e altundeva și trece repede...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.