Ziua 51/365, anul 1/2.
Prea mulți spun că orice am face tot în patru lemne la doi metri dedesubt ajungem. Pot fi de acord, dar contează și cum ajungem acolo și când și cu ce amprentă pe noi și pe cei din jur.
Cât de ușoară este ultima parte a turnantei pentru noi? La tinerețe este simplu pentru toți.
Dacă ești o piatră în cârca crucii pe care altcineva trebuie s-o ducă?
Sau ești mângâiere și alinare pentru alții cu lingura prea scurtă? Hrănești cu lingura ta pe alții care n-au nici măcar lingură scurtă?
Nu îmbătrânesc, dimpotrivă. Dar nu întinerirea mă sperie cel mai mult.
Ci faptul că trecerea timpului îmi deschide ochii și îmi așterne zâmbet peste credințele vechi crâncene și liniște peste zbaterile inutile din trecut.
Cine n-are bătrâni să-și cumpere, cine are să-i liniștească și îmbrățișeze.
Dacă par naiv, chiar sunt uneori, este pentru că experiența nu te ajută chiar și la introspecții. Cu inocența copilăriei poți descoperi bucurii pe care maturitatea ți le refuză îndepărtându-te de fericire.
Sunt naiv, dar zâmbesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.