Am tot scris despre recunoștință. Cred că sunt zeci de texte pe acest blog și am și câteva înregistrări video pe youtube.
Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006-2007. Știi tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.
Azi vreau să scriu din nou despre recunoștință, ceea ce se întâmplă în Turcia îmi reconfirmă încrederea că doar Bunul și Marele Dumnezeu ne are pe toți în grijă, pază și iubire. Și pentru asta trebuie să fim mereu recunoscători.
Evenimentele din Ucraina unde lucrurile se precipită și o nouă dezvoltare distructivă este în plină desfășurare ar trebui să ne facă mai liniștiți, plini de umilitate și recunoștință.
Ciudat este că nimeni nu-și dorește pacea și liniștea și să fie mulțumit cu asta și abia aici și acum aceasta este cu adevărat tulburător și răvășitor.
Să te mulțumești cu ceea ce ai este un mare pas înainte, un exercițiu real de progres și un semn evident de maturitate și echilibru.
Reiau ce am mai scris ca un exercițiu de recunoștință și ca un antrenament de mulțumire, poate chiar fericire:
Avem un acoperiș deasupra capului și ne este și cald și bine.
Avem o pâine și un pahar de apă și le savurăm în tihnă și pace.
Ai noștri sunt bine și sănătoși și nimic nu le amenință imediat și fățiș siguranța, liniștea și viața.
Noi suntem bine, sănătoși, fizic și psihic.
Știm bine ce ne aduce ziua de mâine și nu avem viața pusă în pericol iminent.
Să te mulțumești cu ceea ce ai este fabulos!
Să nu-l mâniem pe Dumnezeu, suntem bine și foarte bine. Și să-I mulțumim zilnic pentru asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.