Lupta cu depresia este infernală

Motto: ~Medice, cura te ipsum!~

Depresia e cruntă și lupta cu ea este infernală. Cei mai mulți pierd acest război, cei câțiva care reușesc s-o ducă pe picioare se auto-mutilează din interior. Multe semne ale luptei interioare se vor vedea mai târziu și pe exterior, în carne.

N-ai unde să te ascunzi de depresie, oriunde în lume ai merge depresia merge împreună cu tine. N-ai unde să fugi de ea, o poți doar plimba de colo-colo.

N-are cine să te ajute să scapi de ea, mai ales dacă nu te înțelege cu adevărat, dacă nu-ți cunoaște sursa problemei și dacă nu se introduce și ea/el în mocirla depresiei ca să încerce să te extragă de acolo cu afecțiune nemărginită și/sau iubire caldă, calmă, liniștită și lentă.

Depresia este omni-potentă. Mai ales când te ascunzi de ea, de ceilalți, de persoana iubită. Mai ales când nimeni nu bănuiește absolut nimic.
Depresia este ceva ce nu doresc nici dușmanilor mei cei mai răi.
Să încerci să te vindeci de depresie fără un plan bun este și mai greu, uneori infernal, alteori aproape imposibil.

Am să scriu zilele următoare, probabil mâine, despre perfectele povești de iubire și mai apoi, a doua zi, despre neștiuta și ignorata depresie omniprezentă. Sau mai bine invers, ca să rămână dulceața pe degete după savuroasa mâncare sărată.

Și... cam asta a fost.

Medice, cura te ipsum!

(Doctore, vindecă-te pe tine însuți!)