Am greșit!
Am greșit și recunosc. Cam târziu, dar nu-i tardiv.
Primul pas pe calea îndreptării este recunoașterea greșelii.
Plus: Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Mă iert și mă ridic.
Am greșit imens!
Cum am greșit?
În multe feluri. Am să scriu mai multe texte pe acest subiect în curând.
Astăzi recunosc că am greșit prin faptul că am vorbit. Am vorbit prea mult. Mult și neîntrebat.
Am greșit.
Am greșit grosolan.
Am greșit că am sfătuit nesolicitat și neplătit încercând să fac bine și binele.
Am greșit nepermis.
Am greșit și pentru că am scris.
Am greșit pentru că am scris prea mult și fără cerere și fără răsplată generoasă.
Am greșit!
Și recunosc am greșit.
Am greșit teribil.
Am greșit și pentru că am vrut să ajut pe alții. Asta este una dintre cele mai mai greșeli. Și biblia și etica și cultura comună, toate cutumele și legile condamnă ajutorul nesolicitat intens și stăruitor, prelung. Am greșit imens încercând să ajut în exterior pe toți și neajutându-mă și pierzându-mă astfel pe mine!
Am greșit!
Am greșit colosal și abia acum, după zeci de ani, multe zeci, îmi dau seama.
Nu-i târziu.
E chiar devreme.
E ok.
E ok în liniște, în tăcere, în interior.
Planurile înalte iubesc tăcerea adâncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.