“Prea ocupat” pentru ... tine

Mulți dintre noi sunt oameni foarte ocupați. Zilnic. Unii n-au timp nici să-și bea cafeaua de dimineață, iar alții n-ajung nici până la toaletă uneori. Se țin până aproape să pleznească vezica în ei. Aici mă încadrez și eu deseori. Mă apuc de scris, am o idee bună în minte și scriu. Și scriu, și scriu. Mi-e frică să cobor la baie că poate-mi fuge inspirația. Și strâng, și strâng și mă chircesc, dar de ridicat nu mă ridic din scaun.

Când lucram în corporație exista o adevărată modă. S-ar putea să mai fie și acum. Statul cu ochii în ecranul calculatorului și cu mintea în altă parte. Era fascinant să vezi colegi stând minute în șir pe câte un excel nemișcat cu minutele sau zecile de minute sau, cazuri reale, uitându-se la ecranul cu logo-ul companiei ce intrase în slide-show pe screen saver.

Mulți cred că statul cu telefonul la ureche de dimineață până-n seară și trimisul de sms-uri pe bandă rulantă arată nivelul ridicat de importanță al respectivului. Fals. Nu-i chiar așa. Câți directori generali, membri ai boardului sau mari proprietari de afaceri private cunoști tu care să stea cu telefonul lipit de ureche? Sau cu degetele lingând la sms-uri?
Exact.
Niciunul. 
Fix niciunul este și răspunsul meu.

“Prea ocupat” este un mit. Oamenii își fac timp pentru lucrurile care sunt importante pentru ei.

Exemplu:

Dacă cineva îți răspunde la o propunere de întâlnire, de orice fel, cu ”Nu am timp!”, și tu nu știi cu să decodifici asta, îți traduc eu în românește ce-a vrut să-ți spună: 
”Nu am timp PENTRU tine!” 

sau 

”Nu am timp DE PIERDUT cu tine!” 

sau

”Tu nu ești atât de important(ă) încât să-ți aloc timp din programul meu când vrei tu”. 

Știu că doare, dar nu te supăra pe mesager că ți-a tradus informația asta și că, poate, ți-a deschis ochii. Poate, dar nu-i cazul dacă pufnești pe nas așa.
Bucură-te că poate data viitoare vei ști să asculți ceea ce auzi. Și poate și să înțelegi.

Iar când primești și a doua oară, și a treia oară uneori, același răspuns de la aceeași persoană la aceeași întrebare...

Dar oare cum știm ce-i cu adevărat important și benefic pentru noi?