Vocația

În copilărie și mai apoi în adolescență am fost mereu instruiți, îndrumați și mai apoi educați, să nu spun îndoctrinați, că este cel mai important lucru: să-ți găsești un loc de muncă, oricare ar fi el, și să dezvolți o cariera profesională. Și asta și facem 99% dintre noi.

”Dintre persoanele pe care le frecventează familia mea, toate au urmat aceeași cale: o tinerețe petrecută în încercarea de a-și rentabiliza inteligența de a o stoarce ca pe o lămâie filonul studiilor și de a-și asigura o poziție de elită, pentru ca apoi să se întrebe cu uimire o viață întreagă de ce asemenea speranțe au dus la o existență atât de vană. Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol.” Muriel Barbery - Eleganța ariciului.

După o perioadă de intensă preocupare carieristică - profesional, am observat, cred că fiecare, am pus pe primul plan al preocupărilor noastre datoria. E treapta a doua a devenirii. Datoria față de serviciu, de compania angajatoare care este mama și tatăl unora, față de colegi, față de familia nouă, față de partener, față de copii, față de părinți, față de prieteni.

Ulterior, citind diverse, auzind în dreapta și în stânga unele și altele, evoluând și lovindu-ne de lipsa de atracție față de domeniul profesional ales,
în general sau predominant de către părinți, urmând idiosincraziile familiei și/sau ale neamului, am început să ne gândim că în afară de muncă, prin cariera profesională și datoriile noastre zilnice și auto-impuse, mai există ceva interesant în viață, de rang ușor superior: hai să (ne) căutăm vocația!

Hi! Vocația? Ce-i aia ”vocația”...?

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: "Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ".

Aici deja trecem la un alt nivel, mult deosebit față de primele două, dar și dificil de observat și de atins. Marea majoritate a oamenilor nu are astfel de preocupări și căutări interioare. Totuși cred că ar fi util de studiat acest domeniu. Există o grămadă de literatură în acest sens, n-am să vă umplu și eu capul cu asta. 
La final am făcut doar câteva scurte precizări.

Câțiva, după ce și-au exersat calitățile în cadrul vocației găsite au dorit să treacă activitatea principala, vocația, în plan secundar și să caute hobby-urile. Alt nivel, al patrulea. Aici sunt deja foarte-foarte puțini care mai ajung după ce depășesc etapele cu profesia, datoria, vocația - toate mai sus menționate.

Hobby-ul: adică acea parte a vieții care îți oferă plăcerea pură de a face și de a trăi în același moment. Să muncești făcând fix ceea ce-ți place și încasând bani suficienți pe care nu-i vânezi - vin ei singuri ca rezultat al priceperii și abilităților tale native, dar și îmbunătățite continuu prin exercițiu. Prestezi acea activitate cu plăcere pur-și-simplu trăind în același timp relaxat.

Iar ultimul pas, pe care extrem de puțini reușesc să-l facă, eu cunosc doar 3 persoane în jurul meu, în toată viața mea, este cel al definirii misiunii tale pe acest pământ. Fie că este o misiune tehnică, fie că este una spirituală sau sufletească, fie că este pur și simplu aplicată și mercantilă – acela este un moment suprem al realizării unui om. E ca o revelație. Adică aducerea hobby-ului, al 4-lea nivel, la etalon de profesiune. Eventual de credință. Adică acolo unde nimic altceva nu mai contează pentru tine.

Eu cred că acum sunt undeva între 2 și 3. Încerc să ating vocația, cred că am găsit-o, dar nu sunt sigur. Cineva îmi spunea ieri, că dacă nu sunt sigur înseamnă că nu-i asta vocația mea. Probabil că va trebui să mai caut sau să ascult cu mai multă atenție vocea interioară. Chemarea, adică...
Ideal pentru oricine este să ajungi măcar la etapa a treia - să-ți afli și împlinești vocația. De acolo în sus ... cum ți-o fi norocul sau cum ne-o fi scris.

Ca să rezum în câteva rânduri cele din paragrafele de mai sus, cu alte cuvinte și fără prea multă noimă (dar ai să găsești tu ceva interesant ...) :

·    Când ai venit pe acest pământ ți s-a dat un “dar”. Un talant, ca în parabolă. Fie că este vorba de un talent, de un har, o înzestrare superioară, de o aptitudine sau un grup de resurse de orice fel. Cu acestea va trebui să ajuți pe cei din jurul tău sau chiar mai mult: comunitatea, nația, poate chiar întreaga omenire.

·    Cum știi care este acel “dar”? Este acea preocupare care îți produce plăcere în așa fel încât nici nu știi, niciodată, cât de repede trece timpul când o faci. Acea activitate trebuie să ajute alți oameni, sau comunități, și să le aducă zâmbetul pe buze, într-un fel sau altul. Emoțional, spiritual sau material. Să ridici nivelul bunăstării generale prin preocuparea ta în acea activitate.

·      Munca ta, prin dăruirea mai departe a “darului” tău, a harului tău, să nu-ți fie neplăcută. Să nu-i simți greutatea inerentă oricărei activități. Ba chiar să fie ca o joacă, relaxantă, să ai des o mină zâmbitoare, fără să-ți pese de recompense, retribuții și premii. Toate să te lase rece. O faci pentru că îți face plăcere. Reală plăcere. Și astfel, fiind făcută ca o joacă, nepercepând-o ca pe-o muncă istovitoare sau corvoadă, vei avea energii și realizări nebănuite. Și vei vedea că vor veni curând și banii ... mulți...