Iubeşte-te tu pe tine mai întâi!

Nu sunt nici psiholog, nici consilier marital, nici măcar vreun guru în materia dragostei. Dimpotrivă. Dar ceva experiență în domeniu, din păcate, am. Și scriu, cum am mai spus, în principal, pentru mine.

Mie îmi place şi caut deseori singurătatea. E un refugiu pentru mine, un loc liniştit, un privilegiu. Singurătatea este locul în care mă regăsesc şi reclădesc pe mine însumi.


Singurătatea e cool. Face bine. E infinit mai bună ca gregaritatea.

Este extrem de important să știi și să poți trăi (și) singur. Să nu te sufoci când rămâi tu cu tine, să reușești să găsești chiar plăcere în solitudine. Fiind capabil de asta vei evita greșeala comună a multora de a intra în relații pentru a obloji niște răni și minusuri interioare sau anterioare.

Nu aștepta de la un partener să te facă
fericit. E rău să faci asta. Pentru că astfel pui o presiune pe el. E ca o obligație, care chiar nespusă se simte. E ca o povară. Unii o duc, alții nu pot. Iar când celălalt nu reușește să te facă fericit atunci certurile și despărțirea sunt aproape. Pentru că tu consideri că este un drept, un merit al tău. Fals. 
Greșit. 
Total greșit. 

”Nu esti tu acela care mi-ai dat inimei mahnire; 

Nu te maguli cu gandul ca te-am plans sau te-am iubit, 

Ai fost numai intruparea unei clipe ce`n nestire 

Misca sufletul si-l leaga de un dor nemarginit.

Si daca a fost durere si daca mai sufar inca, 

Nu esti tu a lor pricina, nu esti tu cel vinovat, 

E de vina al meu suflet, e simtirea mea adanca 

Caci a mea este iubirea tu esti clipa ce-a zburat.” 

(V.Micle)

E ca și cum, dau un exemplu puțin forțat acum - tocmai pentru a fi elocvent, poți crede că un baston sau un cadru premergător te-ar putea ajuta să mergi. Primul pas după un accident este refacerea musculară și psihică. Chiar cea mai importantă este cea psihică. Nu-ți dă nimeni din prima elemente ajutătoare. Pentru că nu-ți folosesc. Dacă tu singur nu te poți ține cât de cât pe picioare, ajutorul este cvasi-inutil. Ba ar putea fi periculos chiar. Pentru că bazându-te pe altceva, decât propriile tale forțe, ai putea să cazi de la înălțime, din picioare, rănindu-te mai rău. Sau să te prăbușești și peste alții făcându-le și lor daune.

Există foarte mulți cunoscuți în relații nepotrivite și chiar toxice. Unul dintre ei nu mai știe cum să facă să nu se dea de gol că își pregătește minuțios exit-ul. Cei mai mulți rămân așa, în aceste relații nocive, cu anii, pentru că au o teamă cumplită de singurătate. Preferă micul borcan de dulceață al câtorva momente plăcute de cuplu, sărbători împreună, întâlniri cu prietenii comuni, status ”într-o relație” pe facebook, imagine socială ok, totul în interiorul unui butoi al nefericirii, urii, plafonării rămânerii în relație și schimonosirii sufletului. Unora li se schimonosește și trupul ca urmare a chinurilor interioare.

Consider o relație de cuplu ca reprezentând o finalitate, sau un bonus, a celorlalte aspecte ale vieții. Este ca o bijuterie care pune în valoare o parte a corpului sau întregul ca ansamblu. Ca o brățară, brățărică, fină pe o gleznă delicată, bine definită împreună și în continuarea piciorului superb pe de-a întregul, vara la mare. Dar bijuteria aceea nu este corpul în sine. Corpul trebuie lucrat, ținut și menținut fit și pus în valoare prin el însuși. O haină deosebită sau o bijuterie, la fel și o relație, trebuie să încununeze frumusețea și valoarea trupului.

De aceea este bine ca înaintea intrării într-o relație să știi bine cine ești și ce vrei de la tine - în primul rând. Apoi ce vrei de la un partener. 
Și cât valorezi tu însuți, de unul singur, neinclus în nici o asociere. 
Dacă tu singur nu reușești să fii bucuros, mulțumit și chiar fericit cu viața ta, cu atât cât îți oferă ea, puțin-mult nu contează, este greu de crezut că altcineva va reuși să facă asta cu tine și pe termen lung. Acolo este valoarea: să reușești să asiguri zâmbete pe termen lung - în primul rând, independent de orice alt aspect exterior ție.

Pe termen scurt ne putem bucura de orice. E simplu. Chiar e indicat.