Greu, foarte greu îmi este să înțeleg cum pot unii oameni să muncească pe brânci, de dimineața până seara, în condiții de stress maxim, în corporații, în firme de stat, în antreprenoriale românești sau bugetari, să câștige totuși niște bani, puțini-mulți, nu asta contează, doar la doctor să nu-i dea, iar apoi, cu toată viteza, să meargă să dea
sudoarea frunții (și sănătatea distrusă, uneori iremediabil - aș mai adăuga), acei bani câștigați cu greu - se presupune, pe un obiect sau un serviciu care îi bucură 3-5 maxim 10 minute.
Și de care apoi uită în câteva zile - în cel mai bun caz.
sudoarea frunții (și sănătatea distrusă, uneori iremediabil - aș mai adăuga), acei bani câștigați cu greu - se presupune, pe un obiect sau un serviciu care îi bucură 3-5 maxim 10 minute.
Și de care apoi uită în câteva zile - în cel mai bun caz.
După care, tot ei, cei care au vândut mult prea ieftin, aproape gratis, munca lor plătită scump, se lamentează că "poate, cred, că nu trebuia să cumpăr ...asta..." sau ”cred că nu era cazul să arunc atâția bani pe excursia sau revelionul ăsta - anul trecut mi-a părut rău de banii irosiți astfel în câteva ore...”.
Chiar nu pricep. Nu reușesc să-i înțeleg prea ușor.
Ce-i cu oamenii aceștia? Ce-i împinge de la spate, ce-i presează atât de rapid să arunce banii pe geam?
Cine-i mână în luptă să facă risipă cruntă cu sănătatea, nervii, banii și viitorul lor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.