Iubirea se-nlănțuie

Iubeşti, deci te vei despărți la un moment dat.
Te desparți, vei suferi puțin.
Suferi, dar vei uita durerea la un alt moment viitor.
Uiți, curând îți va reveni cheful.
Vine cheful, te apuci şi iubeşti din nou.

Concluzia:

Dă-i pace!

E greu momentul acela când afli sau îți dai seama că suflețelul ei bate după altă pendulă sau oră fixă, dar nu ale tale - în niciun caz. 

Vie, iubitoare şi fericită

Cele două domnişoare ce au vrut să se sinucidă zilele trecute, dar sunt multe altele zeci și sute asemenea, aveau MII (multe mii) de "prieteni" pe feisbuci şi sute de "urmăritori".
În clipele cu adevărat grele n-au avut pe nimeni alături. 
PE NIMENI! Absolut pe nimeni...

Tatuajul e mângâiere

Eu n-aş considera tatuajul o aşa mare problemă. În fond e vorba de o simplă zgârietură. O vezi cu ochiul, o scoți cu laserul.

Imigranții râvniți și refugiații huliți

Sunt creștin. Vreau să-mi ajut aproapele. Fac diverse în acest sens zi de zi. Puțin, dar ajut altora din cât pot și știu. Încerc să ajut din aproape în aproape. Dacă vecinul meu are nevoie de ajutor, cel care este gard în gard cu mine, îl ajut. În nici un caz nu-l las pe vecinul meu de lângă mine înglodat în probleme și datorii ca să merg să dau sprijin unuia din altă stradă, localitate sau țară. Când voi fi terminat cu rezolvarea tuturor problemelor celor apropiați mie, poate atunci voi merge ceva mai departe cu dăruitul de ajutor.

Scriu repede astăzi, dar voi fi foarte scurt și încerc și la obiect. 
Să mă ierte Bunul Dumnezeu dacă greșesc cu ceva prin prezentul articol. Intenționez doar să deschid niște ochi, poate chiar pe ai mei. Vom vedea.
Scriu și eu, deși m-am abținut tare mult în ultimele săptămâni, pentru că văd că mari formatori de opinie, cu vizibilitate colosală și priză fantastică la publicul larg și tânăr, scriu și răspândesc o stare de spirit dăunătoare și fac apel la o umanitate la care n-au făcut referire timp de 25 de ani când a fost vorba de semenii lor amărâți, apropiați, din imediata noastră proximitate. Cei din România.

Înțeleaptă

Este bine și reconfortant că e deșteaptă, școlită, educată, erudită. E plăcut să ai cu cine să vorbești, să povestești, să filozofezi relaxat și ușor. Ai un partener de discuții pe potrivă și asta nu-i puțin lucru, mai ales în ziua de azi. 
Satisfacția schimbului de replici fine este neprețuită. Rară. Din ce în ce mai greu de găsit astăzi. Extrem de greu! Creierele pline sunt puține, ochii deschiși niște briliante. Le găsești ori dacă ai bani foarte mulți, ori le moștenești din familie sau neam, ori ești mega-bulănos, adică te iubește Dumnezeu și ți le face cadou. 
Dar mai bine ar fi, cred eu, dacă ea ar avea înțelepciunea să admită că lucrurile cu adevărat importante în viață nu le vezi și nici nu le poți atinge și nici rezolva cu mintea.

Pizdificarea masculului

Pe mine nu mă mai sperie ideea că sunt fustangiu. M-am cam obişnuit cu ideea, sunt sub terapie şi-mi iau ”medicamentele” regulat.
Mă înfioară faptul că sunt mulți pantalonişti. Sau pantalonari, tot aia. De ambe sexe. Şi sunt din ce în ce mai mulți, nu fac tratament, nu vor să ia nici o pastilă. 
Atenție! 
N-am făcut, nu fac și nici nu voi face prea curând, nici o referire la cei altfel decât hetero. Am prieteni din toate taberele. Și dintre bărbați gay și dintre femei lesbiene. Sunt oameni ca toți oamenii, unii chiar mai buni la suflet. Dar ăsta e alt subiect.
Azi mă refer doar la masculii hetero efeminați din proprie inițiativă sau sub presiunea modei sau a partenerelor de viață.

Roz bombon

- Tu dăruieşti flori?!? Nu te ştiam aşa.

Porci, cât vezi cu ochii. Oare?

Evident că toți sunt porci. Așa s-a stabilit odată. Pfff... Stai jos, ai 4.

Meteorica

Schimburile de emailuri se întețeau. Își scriau zilnic și pe fb, pe mesagerie, dar și pe sms-uri la un moment dat. Când se auzeau pe telefon accentul și specificul vocii ei, chiar dacă nu perfect feminină, îl topeau. Ea nu se emoționa niciodată. Nici pe telefon, nici în scris. Se proteja în avans pentru eventuale răni. Probabil că știa exact ce avea să urmeze și unde va tăia brutal firul.

Siropoșenie

- Iubita mea, mănânc acum mâncare făcută de mânuțele tale.
- Poftă bună! Offff...ce mă bucur!
- Sărut mâna!
- Aş fi vrut să fiu acum lângă tine...

Amintiri frumoase

Păstrez relații bune cu mai toate fostele. Sau cu marea majoritate. Cu care se poate și care și-au mai dorit. Ne auzim de zilele aniversare, de Sărbători sau oricând una sau alta vrea să mă audă sau să-mi scrie. Nu resping pe nimeni definitiv, am câte o bucățică din mine în fiecare din fostele mele iubite. Cineva ar putea să mă cunoască, fără ca măcar să mă vadă sau audă vreodată, fie doar și dacă ar vedea și înțelege pe fiecare dintre ele și durata pe care ele au petrecut-o cu mine.
Un bărbat este media aritmetică ponderată a femeilor din viața lui. 

Ionică, inimă de aur

Îl plac pe Ionică nu doar pentru că este un bărbat bine. Chiar dacă este atrăgător, sportiv, charismatic.

Cum ești acum?

Pe ce-ai fost nu dau doi bani, pe ce eşti dau o avere.

Modeşti, nevoie mare

Nu că suntem noi cei mai tari, dar, pur și simplu, nu-s alții mai buni ca noi.

Pilonii fericirii viitoare. Pensionarea.

Mulți trăiesc exclusiv ziua de azi. Cheltuie tot azi, mănâncă tot azi, beau tot azi, mut chiar tot azi. Parcă mâine n-ar exista. Puțini sunt cei care se gândesc că după seara aceasta superbă va veni dimineața și o nouă zi. În care va trebui iarăși mâncare, acoperiș, iubire.

Eu am început deja să mă gândesc la pensie. De fapt la pensionare. Încă de acum vreo 8-9 ani. Este adevărat că am avut un profesor în acest domeniu. Dar sămânța a prins sol fertil la mine, n-a căzut pe stâncă precum la alții.

Vara din toamnă

Cred că ar trebui savurată fiecare rază de Soare. Şi prețuită cu totul. Cu totul tău. Cu mintea, trupul, cu sufletul tău cald.
Băile în mare să fie dese şi prelungi. Poate sunt ultimele pe anul ăsta.
Să lăsăm aerul cald şi sărat să ne ventileze toate fosele.
Vara nu trebuie gonită chiar dacă încă apasă canicula sufocantă.
Să nu cerem noi răcoarea. Nu încă. Toamna vine singură. Nechemată.

Ia-mă de mână!

Brunețelul a făcut pasiune pentru ea încă din prima clipă când a văzut-o. Minionă, slabă, atletică, fund bombat, păr lung drept, agilă, energică. Felină. Săracul n-a avut nici o șansă. Chiar dacă era sportiv și experimentat. 
De cele mai multe ori ți-o furi cel mai tare de la adversarii pe care-i crezi mediocri. Ea a observat asta și la taxat imediat. Era aproape liberă, încă mai negocia, de amorul artei, ultimele detalii ale separării de fostul concubin, așa că privirile lui se așezară liniștite pe acceptul ei imediat.

Ea îl cunoscuse mai demult. Prin intermediul unei prietene comune care-i povestise multe despre negruț. Prietena comună fusese iubita sportivului, sau altfel spus, el fusese amantul ei. Așa că, deși era prima lor întâlnire ”oficială”, zarurile erau aruncate și cărțile fuseseră făcute demult.

”Ia-mă de mână!” - spuse ea delicat și-l emoționă pentru prima oară atunci în parc. El vedea pe cei doi vârstnici ținându-se de mână și asta îi tăia de fiecare dată picioarele. Și-ar dori și el pe cineva cu care să împărtășească această bucurie cândva. Ea, jumătate-om, pentru că avea aproape jumătate din kilogramele lui, știa să speculeze astfel de momente. 
”Ia-mă de mână!” - acela venise la momentul și locul potrivit.

Mijul nu diferă? Depinde.

Ca și bananele. La prima vedere par la fel toate. Par. Da* nu-s.

Țiganul avea dreptate atunci. Doar era fratele meu. Nu de culoare. El era blonziu și alb la ten. Eu eram, de fapt, ”Țiganu”. El era Grasu. Dar au trecut peste douăzeci de ani de atunci. Pe atunci luai ce găseai. Și cu bananele era la fel. Le luai și așteptai câteva zile să se coacă. Sau să crească. Ce vremuri! Fiecare cu ce-i lipsea sau câtă răbdare avea. Încă se mai practică obiceiul ăsta. Iei corcodușa acră-strepezitoare și speri că se va coace. Sau că va crește. Pfff... Săracul Marius...

Portocala și maimuța, vulpea și sacrificiul

Știi bine experimentul acela când unei maimuțele închise într-o cușcă cu zăbrele dese i se oferă din exterior o portocală sub presiunea unei urgențe (de exemplu: dacă nu reușește să tragă portocala în câteva secunde, un îngrijitor va sancționa cu durere orice parte a corpului ieșită în exteriorul cuștii). Maimuța poate băga mâna printre gratii să apuce portocala, dar când vrea s-o bage în interiorul cuștii ca s-o mănânce constată că nu poate trece mâna ei cu tot cu portocala înăuntrul cuștii. Iar din acest moment intervine și presiunea timpului până la pedeapsa inevitabilă dacă nu știm să ne retragem la timp sau să executăm extrem de rapid soluția corectă în situația dată.

Creierul este ZERO față de suflet

Am trei prietene foarte bune cu care port discuții fără limită de kilometri și perdea. Toate trei au un intelect excelent. Briliante, fără cusur în logică. Fiecare foarte bună în domeniul ei de activitate. Ele împart zi de zi sănătatea, dreptatea și banii. Cerebrale, calculate, reci, implacabile, liniare, atrăgătoare. Piese. Pe-afară. Și în creier. Mai departe n-am prea reușit să pătrund sau găsesc.