Sute de ani s-a crezut, eronat, că alchimiștii au ca obiectiv final transformarea oricărui metal ordinar în aur. Ulterior s-a aflat că alchimiștii adevărați, cei citiți și cu mintea și cu ochii deschiși, plus sufletul liber de materialism, doreau de fapt găsirea aurului inaccesibil și netentant mulțimii: aurul filozofal adică, mai exact, esența fericirii.
Evident că pentru orice om cu creierul atent la nevoile sufletului lui va considera aceasta calea de urmat. Să căutăm fericirea spirituală mai întâi, aurul fizic va veni ulterior și el, sau nici nu ne va mai trebui. Dacă suntem mulțumiți cu spiritualitatea noastră, cu eul interior, dacă sufletul este liniștit, atunci materialitatea va deveni secundară sau chiar irelevantă.
Ca și în alte domenii și comparații și aici eu cred că este bine să păstrăm un echilibru. Un acord fin. Să nu exagerăm în nici o parte, să nu lăsăm nici o zonă în paragină. Sunt arhicunoscute, din acest punct de vedere, dualitatea material-spiritual, cele două mari obezități ale lumii moderne, ambele dăunătoare și contraproductive:
- obezitatea materială a Occidentului, aici incluzând toate statele civilizate, aşa zis democratice, ale lumii;
- obezitatea spirituală a asiaticilor din zonele Tibetului, Indiei, Nepal, etc, cu budismul, taoismul, șamanismul și celelalte asemănătoare.
Este evident că ambele sunt importante: și să ai un minim confort material, dar și să ai o liniște sufletească. Dar oare câți se gândesc să dea atenție cuvenită ambelor ipostaze? Oare câți caută calea de mijloc, echilibrul?!?
Din păcate, cei mai mulți dintre noi în zilele acestea încearcă să obțină mult prea mult pe partea materială și uită cu desăvârșire de aurul filozofal sau de esența fericirii. Adică rămân prea mult ancorați în ”afară” neglijând ”interiorul”.
Oare nu se vede nici o legătură între goana disperată după aurul fizic şi incidența în continuă şi accentuată creştere a criminalității, depresiilor şi a cancerelor de tot soiul la cei din "lumea civilizată" şi prosperă?
Ok, nu zice nimeni să mănânci de pe jos, să trăieşti pe stradă şi să te rogi 24/24, dar şi să-ți vinzi rapid şi ieftin tinerețea, frumusețea şi sănătatea pentru un pumn de arginți nu cred că-i foarte înțelept.
O vorbă latinească spune: Noli foras ire, in te ipsum redi, in interiore homine habitat veritas. (Nu căuta în afară, întoarce-te în tine, doar în interiorul omului sălăşluieşte adevărul). Dar pe noi nu ne mai interesează înțelepciunea celor dinaintea noastră, le știm noi mai bine pe toa(n)te.
Dar cine mai stă azi să-i asculte pe latinii vechi, când sunt atâtea distracții de încercat, atâtea senzații de experimentat, atâtea locuri de vizitat și atâtea lucruri și obiecte de cumpărat?!?
Aurul îl avem pe piele și pe haine, pentru că muncim de dimineață până seara, dar în sufletul nostru ce avem? Acolo cum suntem?
E ceva esență de fericire depozitată acolo?
Ai şi tu așa ceva?
Ai găsit?
Îmi dai și mie rețeta ta?
Evident că pentru orice om cu creierul atent la nevoile sufletului lui va considera aceasta calea de urmat. Să căutăm fericirea spirituală mai întâi, aurul fizic va veni ulterior și el, sau nici nu ne va mai trebui. Dacă suntem mulțumiți cu spiritualitatea noastră, cu eul interior, dacă sufletul este liniștit, atunci materialitatea va deveni secundară sau chiar irelevantă.
Ca și în alte domenii și comparații și aici eu cred că este bine să păstrăm un echilibru. Un acord fin. Să nu exagerăm în nici o parte, să nu lăsăm nici o zonă în paragină. Sunt arhicunoscute, din acest punct de vedere, dualitatea material-spiritual, cele două mari obezități ale lumii moderne, ambele dăunătoare și contraproductive:
- obezitatea materială a Occidentului, aici incluzând toate statele civilizate, aşa zis democratice, ale lumii;
- obezitatea spirituală a asiaticilor din zonele Tibetului, Indiei, Nepal, etc, cu budismul, taoismul, șamanismul și celelalte asemănătoare.
Este evident că ambele sunt importante: și să ai un minim confort material, dar și să ai o liniște sufletească. Dar oare câți se gândesc să dea atenție cuvenită ambelor ipostaze? Oare câți caută calea de mijloc, echilibrul?!?
Din păcate, cei mai mulți dintre noi în zilele acestea încearcă să obțină mult prea mult pe partea materială și uită cu desăvârșire de aurul filozofal sau de esența fericirii. Adică rămân prea mult ancorați în ”afară” neglijând ”interiorul”.
Oare nu se vede nici o legătură între goana disperată după aurul fizic şi incidența în continuă şi accentuată creştere a criminalității, depresiilor şi a cancerelor de tot soiul la cei din "lumea civilizată" şi prosperă?
Ok, nu zice nimeni să mănânci de pe jos, să trăieşti pe stradă şi să te rogi 24/24, dar şi să-ți vinzi rapid şi ieftin tinerețea, frumusețea şi sănătatea pentru un pumn de arginți nu cred că-i foarte înțelept.
O vorbă latinească spune: Noli foras ire, in te ipsum redi, in interiore homine habitat veritas. (Nu căuta în afară, întoarce-te în tine, doar în interiorul omului sălăşluieşte adevărul). Dar pe noi nu ne mai interesează înțelepciunea celor dinaintea noastră, le știm noi mai bine pe toa(n)te.
Dar cine mai stă azi să-i asculte pe latinii vechi, când sunt atâtea distracții de încercat, atâtea senzații de experimentat, atâtea locuri de vizitat și atâtea lucruri și obiecte de cumpărat?!?
Aurul îl avem pe piele și pe haine, pentru că muncim de dimineață până seara, dar în sufletul nostru ce avem? Acolo cum suntem?
E ceva esență de fericire depozitată acolo?
Ai şi tu așa ceva?
Ai găsit?
Îmi dai și mie rețeta ta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.