Nebuni laolaltă uitați

- Scrii din ce in ce mai rar in ultima vreme.

- Așa este. Am fost băgat și blocat în diverse alte treburi.

- Treburi? Asa le spui tu acum muzelor?

- Muzele sunt ok. A mai rămas una singură.

- Ce-i cu tine? Avea dreptate F. Esti bolnav?

- Nu cred. Una, dar bună. E și o mică problemă cu inspirația în ultimele luni.

- Te-a parasit inspiratia?

- Care dintre ele?

Freud s-a blocat și uscat în sexualitate și în omnipotența și omniprezența acesteia în tot și-n toate, negând importanța altor valențe ale psihicului și ale mediului înconjurător și a istoriei apropiate persoanei afectate. A murit nefericit, singur și luat la ștangă de toți contemporanii și unii dintre urmași.

Socrate era bărbos, chel și extrem de urât, se spune în epocă. Tocmai această urâțenie aparentă a lui, plus încercările de a deschide ochii contemporanilor, combinată cu simplitatea și austeritatea pe care le promova, a dus la celebrul proces în urma căruia a fost suprimat prin băutura otrăvitoare. A murit înconjurat de prieteni, chiar în clipele în care ingera cucuta fiartă, dar nimeni n-a reușit să-l salveze de la moarte deși era extrem de util cetății. Nici el nu și-a dorit să fie apărat, nici prietenii nu s-au omorât cu firea.

Nietzsche a pierdut lupta cu interiorul său și a rămas doar o frunză purtată de furtunile spiritului său puternic. Alternarea spitalului de nebuni cu publicarea diverselor scrieri a marcat finalul vieții lui zbuciumate. A murit nefericit, singur și luat la ștangă de toți contemporanii și unii dintre urmași.

Jung o tot freca între personalitățile lui 1 și 2 și considera remarcabile niște pietre și însemnătățile date de vise pe care nu le putea controla, zicea el, dar cărora le dădea un caracter profetic. Tot Jung i-a luat la pluă pe toți predecesorii iluștri din domeniile lui și a făcut-o cu argumente puternice și îndreptățite după ce a studiat din scoarță în scoarță tot ce i-a căzut în mână relevant pentru studiile lui. A murit nefericit, singur și luat la ștangă de toți contemporanii și unii dintre urmași.

De Adler nu mai zic nimic pentru că adepții lui sunt din ce în ce mai mulți în Ro și zilele acestea. Rahitic și cu multe alte probleme de sănătate a considerat că tocmai aceste complexe de inferioritate ce-l stăpâneau stau la baza oricărui raționament sau decizii a psihismului. Dar despre el s-au exprimat specialiștii în domeniu și n-au făcut-o în culori tocmai roz. Deși a fost printre cei mai apreciați la un moment dat, a murit nefericit, singur și luat la ștangă de toți contemporanii și de unii dintre urmași. S-a stins într-un turneu în Scoția, la Aberdeen, unde ținea conferințe și prelegeri.

Citește cineva astăzi din vreunul din cei menționați mai sus? Înțelepciunea, cunoașterea, încercările lor de deșteptare a conștiințelor și teribila lor zbatere ajută cumva astăzi umanitatea? Sunt ei apreciați azi de mulțime? Câți să fie cei care-i citesc azi? 1%? 0,1%? 0,01%? Cred că nici unul dintr-un milion nu-i mai studiază astăzi. Așa că mai subțire cu pretențiile de la cei din jur.

De ce am scris toate astea? Ca să nu uiți. Uitarea are rolul ei, bine determinat și important. Dar şi dacă uiți e ok. Uneori...

Dacă ai uitat înseamnă că nu era atât de important pentru tine.

Dacă era cu adevărat important şi interesant pentru tine nu uitai. Nici n-ai fi putut dormi de gândul, grija sau dorul respectiv.

Aşa că...zâmbeşte! Uitarea este forma simplă de protecție împotriva nesemnificativului. 

Restul sunt poveşti, unele frumoase. Chiar și de încetineală.

 ❤