Femeia-mamă. Merite, binecuvântări, beneficii

Văd din ce în ce mai multe mame singure. Nu știu dacă-i o modă sau ceva se întâmplă. Parcă de la an la an din ce în ce mai multe femei hotărăsc să facă un copil și să-l crească singure ulterior. Zilele trecute am aflat de încă o femeie care s-a hotărât să se despartă de tatăl copilului și să devină o mamă singură. 

Alooo!!! 

Ce se întâmplă? E vreo modă? E o mândrie să te descurci singură? 
Care-i faza, că eu nu înțeleg avalanșa asta de mame ce-și propun să fie și singure.

Deși a plâns mult, o înțeleg că urmează o perioadă grea pentru ea în acomodarea cu noua casă și noua ipostază, i-am spus că eu o văd deja o învingătoare. Simplul fapt că a spus stop unei situații deranjante, lezante chiar, este enorm, dovedind un curaj puternic.

Dar oare de ce-și dau seama toate că au luat un dobitoc lângă ele doar după ce nasc? 
De ce n-ascultă avertismentele prietenilor și cele ale familiei lansate cu mult timp înainte? 
De ce n-are nimeni timp și chef să răspundă la întrebări ca cele de aici și fac pasul în gol și apoi în singurătate?!? 
De ce se grăbesc atâta când piața este atât de largă și sunt atâtea posibilități de explorat?
De ce? De ce? De ce?!?

I-am povestit de mama mea și perioada când s-a chinuit singură cu doi copii mici. Eu şi sor-mea. Am scris câte ceva despre mamele singure și despre mama mai demult aici, dar azi aș vrea să punctez doar câteva motive pentru care le văd extrem de puternice pe femei și mai ales pe mame, chiar dacă întâmpină mici dificultăți uneori în viață.

Și deși am fost catalogat şi ieri ca fiind extrem de puternic și valoros, voi scrie mai jos câteva contraaargumente prin comparație cu ea.

Doar femeile pot procrea. Indiferent cât de mult a a avansat tehnica, tehnologia, medicina, informația, singura ființă umană care poate da naștere unui alt om este doar femeia. Punct.

Se spune că durerile facerii sunt infernale. Se spune că s-au făcut măsurători și că acestea ar fi cam de zece-douăsprezece ori mai mari decât fractura unui os mare. Eu unul n-aș putea suporta nici a douăzecea parte din chinurile nașterii, recunosc. Sunt rău de durere.

Respect femeia pentru că este dotată din fabrică cu niște substanțe care o fac mai răbdătoare și mai rezistentă la durere, pe care eu nici nu le am și nici nu-mi doresc să le am vreodată în corp.

Ca recompensă pentru acest nivel de suferință femeia a primit satisfacția unică a clipelor de după naștere: să vezi sufletul nou căruia tu i-ai dat viață și trup. Ca o meschină comparație, ca să punem cumva pe piedestal aducerea de prunci pe lumea asta, să ne gândim cum noi, bărbații, după ce am fabricat orice rahat de aparat, mașinărie, puzzle sau am plantat vreun copac ori am ridicat o casă împreună cu alți încă douăzeci de handralăi ne credem mari făuritori, rezolvatori, descurcăreți, semi-zei. Aceleași iluzii le trăiesc deseori, recunosc rușinat, și eu.

Alăptarea și creșterea unui copil solicită puternic fizic și psihic corpul și mintea unei femei. Transformările chimice și fizice din corpul unei mame în perioada lăuziei, post partum, se spune că sunt asociate cu de douăzeci-treizeci de ori mai mari decât cele ale unui superatlet în perioada de maxime acumulări precompetiționale. Eu nu aș mai putea face față astăzi nici unui clasic cantonament simplu de zece-douăsprezece zile, darămite să suport să mă sece de energie zilnic un plod timp de șase-douăsprezece luni. 
Respect femeia-mamă, ea face uşor o treabă pe care eu nici mental n-o pot accepta sau suporta.

Dar nu trebuie să uităm încărcarea emoțională pozitivă a unei mame atunci când puiul ei se alăptează sau doarme la pieptul ei sau mulțumirea energizantă ce o întinerește ca un drog atunci când vede progresele și dezvoltarea armonioase și constante ale omulețului ieșit din trupul ei.

Închei cu finalul articolului de anul trecut:
Atâta timp cât femeia singură știe și vrea, atenție! - și vrea cu adevărat, o viață normală și completă, cu siguranță o va avea. Sunt sigur de asta și viața a dovedit că unele sunt mult mai fericite apoi.
Depinde exclusiv de ea.

❤