Mătușa femeie-model, cioburi iluzorii

Miniona mătușă reprezenta pentru el, acum vreo douăzeci de ani, idealul de soție: nu neapărat frumoasă, nici foarte școlită sau cultă, dar mereu caldă, zâmbitoare, binevoitoare, răbdătoare, înțelegătoare, bună, blândă. 
Cu ea a asociat mereu fericirea pe atunci: masa întinsă, mâncarea bună și caldă mereu, casa curată și în ordine, susținere necondiționată, la fel și iubirea, dar și două brațe mici ce te îmbrățișează la venire și la plecare în fiecare zi. 
Era un fel de rai și o matrice, precum furcile caudine, prin care au fost silite să treacă, fără să știe niciodată de ce și din cauza cui, toate femeile pe care le dorea pe termen lung lângă el. 
Ceea ce căuta puștiul era, de fapt, sufletul ei aparent cald, blând și bun.
Aparent!

Orice om are mai multe lumi sub care trăiește. Aceste lumi sunt ca niște imense globuri de sticlă, unele lângă altele, câteva suprapuse, cele mai multe întrepătrunse. Dorințele, aspirațiile, visele, idealurile, fie ele profesionale, materiale, culturale, sportive, financiare, emoționale, politice sau sentimentale, toate reprezintă câte un glob transparent sub care ne poziționăm și sub care creștem la umbra proiectului nostru care crește dezvoltându-se sau se restrânge până la dispariție. 
Când un domeniu nu funcționează constant sau eșuează lamentabil, un astfel de glob se poate sparge pe neașteptate și creează distrugeri și în celelalte apropiate. De multe ori, după un eveniment negativ în viață, mai multe astfel de sfere se fac zob. Pentru unii, cei mai sensibili, se pot face praf toate acestea și nimic să nu mai poată fi reconstruit prea curând. Dorința de viață dispare și pașii până în lumea de dincolo sunt tot mai mici și mai rapizi.

Pentru el o astfel de lume s-a spart atunci. S-a făcut țăndări și bucățelele mici s-au făcut nevăzute imediat după colaps. Nu se mai putea reface acel orizont de așteptare niciodată și nimeni nu înțelegea de ce dă el atâta importanță unui fapt aparent minor. 
Un astfel de glob, cel al afecțiunii pe care o credea necondiționată și fără de sfârșit a mătușii lui, și pe care o râvnea similar de la o parteneră de viață, un companion - da, ”cu pâine!”, s-a făcut zob la nunta copilului ei mai mic, vărul primar al lui, la care el anunțase cu mulți ani de zile înainte că nu participă. Toată lumea știa asta, nu era nici un secret. El nu mai lua parte la nici un eveniment din familie sau neam și nici la alți prieteni ai lui la nunți, botezuri și alte cumetrii nu mai mergea de mulți ani. 
Lumea se obișnuise cumva cu situația, toți așteptau zâna salvatoare care să-l scoată pe absent din traseul alăturea de ceilalți și din mizantropia schizofrenică. Dar muza tot întârzia, așa cum întârzie toate zânele.

Mătușa lui, cea care era icoană și model afectiv al unei posibile soții, așa cum îți doreau mai toți din preajma lui, el fiind cam ultimul holtei bătrân din neam, încercând să-l convingă să participe la un eveniment la care n-avea nici o chemare și nici un fel de plăcere, ignorând tot ajutorul dat de el familiei ei atunci când nimeni nu le mai întindea o mână, i-a comunicat laconic, celui care o admira din copilărie, exact asta la ultima lor conversație:

- Dacă nu vii la nunta lui M-C, să știi așa, cu ”noi” ai terminat-o definitiv!

În prima secundă el simți o lovitură de topor în creștetul capului, realmente simți impactul fizic, își și imaginase cum îi desface lama tăioasă a vorbelor ei țeasta lui fragilă. Nu-și credea urechilor ce auzea de la ruda pe care o divinizase. 
După ce cerul terminase de prăbușit în capul și în lumea lui făcută surcele, a durat mai multe ore, chiar zile de-a rândul - de fapt, pe fața lui a apărut un zâmbet timid și o mică bucurie: el realizase că, o dată cu distrugerea mitului femeii ideale întrupate în mătușa lui, se crease prima breșă imensă în relațiile din familie și pe care nimeni n-o va mai putea repara prea curând sau, mai degrabă, niciodată. Își imagina că astfel se vor termina nesfârșitele telefoane ipocrite și prefăcute ale tuturor și că o viață liberă de membri familiei lui tocmai începea.

Mai trecură câteva luni, cam vreun an, și la o întâlnire pur întâmplătoare la alte rude, unde mătușa se comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el realiză că acea imagine, formată din mai multe globuri suprapuse și întrepătrunse bine unele cu altele pentru a se susține și a se proteja, acea fata morgana imaculată a pretinsei blânde, bune și calde mătuși, împreună cu speranța iluzorie a găsirii unui model similar de generație nouă pentru el, s-a prăbușit în dezastru și nimeni și nimic nu mai putea reface sau reconstrui acel halou la care tânjise decenii de-a rândul. Dar, de fapt, acea imagine fusese doar în capul lui, ea nu existase cu adevărat niciodată. 

Fusese doar o altă himeră.

Așchia sărise mult și demult foarte departe de trunchi.