El și ea, tango etern?

Lui îi place de ea, ea are grijă răbdătoare de ceva vreme de el. Ea îl iubește imens, simt asta, cum n-a iubit niciodată și cum nu va mai iubi niciodată-ever again pe nimeni. Știu că este doar pentru un scurt timp, așa-s toate trecătoare, e ok. Ca ploaia de vară...

Dar și mie îmi plac și austeritatea, simplitatea, solitudinea. 

Mă mulțumesc și cu mai puțin, mereu. Fug de aglomerație, mulțimi, zgomote nenaturale. Eu sunt un cățel liber, cu zgarda-n clin, fug degrabă, ușor revin.

Ea are nevoie de lux, de prieteni mulți în jurul ei, de un confort material pe care el nu își permite să-l propună nimănui, nici măcar lui. Ei îi plac molul, ieşirile cu fetele, tagurile pe fb și are multiple obligații morale și ceva datorii sentimentale.

El ar vrea să-i vorbească, dar nu știe dacă ea s-ar bucura să-l asculte pe termen lung. Ar asculta-o și el pe ea, dacă n-ar fi nenorocitul ăla de telefon în care-și ascunde prea des fața gingașă, viitorul și sănătatea. 
Când el bea un pahar cu apă, ea răscolește în smartfonul companion.
Ea merge-n cluburi şi la nenumărate petreceri, îi place să danseze şi să fie admirată că-i tânără, pe când el citeşte cărți, nu le (mai) joacă, se plimbă în parcuri, scrie lungi sedimentări de gânduri, se odihneşte pentru a fi limpede a doua zi, chiar intenționează să limiteze drastic accesul și în online.

Cum să împărțim un pahar de apă și un codru de pâine? 

Cum să ne ținem în brațe seara târziu și dimineața devreme cum ne place? 

Cum?!?