miercuri, 1 noiembrie 2017

Cine scrie pe blogul lui Geluțu?

Nu eu scriu aici, altcineva o face.
Cine scrie aici?
Habar n-am.

Cui scriu?

Nu știu. Nici nu (mai) contează. 
Cu siguranță că-mi scriu deseori chiar mie, am nevoie de cineva căruia să-i aduc vești noi sau să-i prezint ce-am mai descoperit pe cărări. Sunt recunoscător că pot face asta, sunt mulți care nu-și permit luxul acesta.

Cum scriu? De unde-mi vin ideile?
Habar n-am.
Poate că nici nu scriu eu. De fapt, îți jur!, de multe ori nu eu scriu. Sunt nenumărate momentele când din senin îmi vine o idee, o frântură de gând, o bucată de deschidere de ochi interior. Mă așez să scriu un rând, dar, după nici măcar un minut sau două, observ că am scris o pagină și mâna mea merge singură în continuare. Frazele se leagă singure, curg de undeva de sus, eu nu sunt decât un scrib, un scrijelitor, un copil din clasa întâi ce reproduce după dictare. Eu nu fac decât să transfer o informație mută ce-mi intră în cap și vrea să iasă prin hârtie și pix, venind mult din afara mea.
Marea majoritate a rândurilor scrise de mine nu mă locuiesc permanent, ele vin în vizită rapid și, dacă nu le aștern pe hârtie sau în calculator imediat, rareori mai revin la mine neprovocate și a doua oară. De cele mai multe ori le regăsesc, a doua zi, la alții, fix cu ideea ce mă vizitase pe mine, uneori exact cu aceleași cuvinte.

Da, recunosc, nu eu sunt cel ce populează aici peretele acesta. Eu scrijelesc, dar autorul este undeva sus.
Nu eu scriu aici, altcineva o face.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.