Am ajuns la bătrânețe să valorizez mai mult liniștea în dauna dreptății.
Nu mă mai contrez cu nimeni, nu mă mai cert cu nimeni, nu mai fac discuții contradictorii cu nimeni.
Nu merită! Nimeni trebuie să rămână nimeni.
Am învățat și înțeles de curând că acestea sunt cu adevărat valoroase pentru liniștea și sănătatea ta de toa(n)te felurile:
Cine merită va înțelege fără să fie nevoie să argumentez prea mult.
Prefer să dau o îmbrățișare decât un sfat. Dacă nu acceptă o îmbrățișare, cum să-i mai dai vreodată măcar o privire?!?
Prefer să dau un zâmbet tăcut și blând decât o îndrumare sau o recomandare. Dacă nu răspunde mereu zâmbicioasă, veselă și blândă cum să mai pierzi o secundă vorbindu-i vreodată?!?
Mă bucur enorm când oamenii mă resping sau se îndepărtează. Îmi salvează energie, timp, resurse. Le mulțumesc celor din trecut și anticipat celor din viitor.
Mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.