Motto: ”Ori mulțumită, ori fericită. E ca viața în general și ca femeia în particular: ori o înțelegi, ori o iubești. Ambele împreună în același timp și pe termen lung nu prea se poate. Alternativ este o idee, dar obositoare.”
Preludiu (cu mai mult de un deceniu în urmă, cred că prin 2009 sau 2010):
” El: - Ai vrea să ieșim săptămâna viitoare într-o seară să bem ceva împreună?
Ea: Mă inviți la o întâlnire?
El: Da.
Ea: Nu pot accepta propunerea ta. Am un prieten. Mulțumesc.
El: Ba cred că poți. Mie îmi pari că ești genul de femeie care își dorește să aibă doi prieteni.
Ea (ușor contrariată): Ce vrei să spui?
El: Da. Doi prieteni. Unul care te ține în brațe seara la film, care să-ți asigure tot confortul necesar vieții de zi cu zi, care să te ajute cu cele utile, care să te mulțumească. Și un altul, al doilea prieten - iubit, care să te facă să simți că trăiești, că vibrezi, care să te facă fericită, zâmbitoare, împlinită pe deplin... Deci, ieșim?
Ea (zâmbind larg, înțelegătoare): Da, poate. Mai vorbim...”
Postludiu (2024-2025):
”Ea: Doi... ce?!?
El: De fapt, un prieten și un iubit.
Ea: Ți-am spus că am deja prieten.
El: Da, știu. Noi nu vom putea fi prieteni. Eu sunt iubitul...
Ea: Cui?
El: Și al tău, curând.
Ea: Hi-hi-hi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.