Avem acest obicei ciudat de a crede că sănătatea este un drept pe viață, un fundal static care ne este datorat. E normal, suntem încă tineri, n-avem frică. Ne facem planuri pe zece ani, ne stresăm pentru facturi sau pentru că mașina s-a zgâriat în parcare. Dar adevărul, cel pe care îl șoptesc coridoarele spitalelor sau aleile morgilor, este mult mai tăios:
Există oameni care, printr-o magie greu de explicat, transformă amărăciunea în zâmbet. Sunt acele „rara avis”, suflete-resursă pe care am vrea să le oprim în loc. Dar timpul nu negociază cu nimeni. Vremea sandalelor trece, indiferent dacă ai ales să mergi la plimbare sau ai rămas în casă.
Timpul este resursa care s-a epuizat în secunda doi. Dacă ai pierdut timpul, ce păcat!, ai pierdut tot. Nu ți-l mai poate aduce nimeni niciodată înapoi.
Libertatea nu e ceea ce crezi.
Majoritatea oamenilor cred că libertatea înseamnă să faci ce vrei, când vrei. O definiție simplă, dar care ascunde o capcană imensă. În realitate, suntem prinși între două lumi, iar marea majoritate dintre noi nici măcar nu observă gratiile.
Este libertatea la care visăm cu to(n)ții: fără șefi autoritari, fără rate la bănci, fără așteptări sufocante din partea familiei sau presiunea socială de a fi într-un anumit fel. Este evadarea din mecanismul exterior. Mulți își consumă întreaga viață încercând să o obțină, însă puțini realizează că, odată cucerită, ea nu garantează fericirea, nici măcar liniștea. Este doar primul pas spre afara cuștii aurite.
Nu există pierdere (sau înfrângere) absolută și nici câștig (sau victorie) totală.
