Atunci când crezi că ești de neînvins, că nimic nu-ți poate scăpa din mână sau de sub control, că ești regele junglei și nimeni nu te poate detrona, oprește-te puțin. Fix atunci! Și amintește-ți un lucru: ceea ce pare imposibil de învins poate fi doar ceva ce încă n-ai înțeles suficient de bine.
Ai văzut vreodată un lăcătuș priceput lucrând la o încuietoare și deschizând cu ușurință, fără chei, aproape orice ușă de casă? Nu prea există un sistem de închidere infailibil. Pentru el, un mecanism care pare de nepătruns poate deveni o problemă tehnică, o succesiune de piese și principii pe care le cunoaște și le stăpânește. Ceea ce pentru un om pare o barieră de netrecut, pentru altul poate fi o provocare profesională pe care știe s-o rezolve. Chiar și lăcățelul de la jurnalul din adolescență se deschidea cu o agrafă de păr.
Ai văzut vreodată un tinichigiu bun deschizând o ușă de mașină cu câteva sârmulițe și o tijă subțire? Sau un tip cu un laptop și un dispozitiv cu mici și multe antene, care deschide și pornește, în câteva zeci de secunde, aproape orice mașină? Nici măcar sistemele moderne de securitate nu sunt infailibile. Un profesionist care le cunoaște vulnerabilitățile poate găsi uneori o cale de acces.
La fel se întâmplă și cu sistemele pe care le considerăm sigure. O parolă, o relație, un mecanism de protecție: fiecare are limitele sale. Unele sunt mai bine proiectate, altele mai vulnerabile. Diferența o fac, uneori, experiența celui care le construiește și priceperea celui care încearcă să le înțeleagă.
Lucrurile devin și mai interesante atunci când ieșim din lumea mecanismelor și intrăm în lumea oamenilor. Ai văzut vreodată cum cineva reușește să cucerească o persoană despre care toți credeau că nu poate fi clintită dintr-o relație? Doi oameni sunt împreună de ani de zile, au trecut prin bune și prin rele, își cunosc obiceiurile și slăbiciunile. Cei din jur sunt convinși că nimic nu-i poate despărți, dar uneori, apare cineva sau se întâmplă ceva care schimbă totul.
Nu înseamnă că toate relațiile sunt fragile sau că orice om poate fi convins să plece. Înseamnă doar că nici durata unei relații, nici promisiunile și nici certitudinea noastră nu pot înlocui grija pe care o investim în ea. O casă poate avea ziduri solide, dar are și multe puncte prin care intră lumina, apa, aerul sau, dacă nu suntem atenți, chiar furtuna. Abia când înțelegi aceste lucruri începi să vezi cât de relativă este ideea de invulnerabilitate.
Nicio construcție nu este perfectă, niciun sistem nu este infailibil, nicio poziție nu este garantată pentru totdeauna. Iar omul care se crede de neclintit poate fi uneori mai vulnerabil decât cel care își cunoaște limitele. Multe depind de context, de pricepere, de împrejurări și, uneori, de noroc. Dar depinde și de felul în care ne pregătim, de cât de atenți rămânem și de capacitatea de a recunoaște că există întotdeauna lucruri pe care nu le știm și riscuri pe care nu le putem controla pe deplin.
Îți spun asta ca să-ți păstrezi liniștea și atenția, fără frică și fără suspiciune față de tot ce te înconjoară. Distinge siguranța de invulnerabilitate și încrederea de certitudinea că nu ți se poate întâmpla nimic rău. Ai grijă de ceea ce contează, învață să-ți recunoști punctele slabe fără să devii prizonierul lor și protejează, repară sau reconstruiește ceea ce poți. Adevărata putere înseamnă să știi ce faci atunci când descoperi că poți fi învinsă.”
Soarta ta ești tu! Iar zâmbetul tău? Încearcă să-l păstrezi chiar și atunci când viața îți amintește că nu deții toate cheile.
Zi de zi. Mergem mai departe. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Vulnerabilitate #Relații #Autocunoaștere #Echilibru