luni, 22 ianuarie 2018

Vrei să fii soția mea?

Eu sunt mult mai frumos în realitate, fotograful e slab. E mai slab cu vreo douăzeci kg și de aia îl plac toate femeile doar pe el.

Găsim și noi un fotograf bun să scoată la suprafață, ”la sau pe iveală” - ca să mă exprim plastic, frumusețea mea răpitoare din adâncuri înfundată?!?

Anul ăsta vreau și eu să mă însor, așa i-am promis Mariei când a plecat, dar cu pozele astea e greu, nu?

Eu m-am hotărât să mă însor anul acesta.

Tu ești pregătită să fii a mea?



joi, 18 ianuarie 2018

Dădica. M-a iubit și n-am crezut-o.

Mă sună sor-mea de pe aeroport din Londra. Ce caută la Londra? De ce mă sună? Nu trebuia să fie la Istanbul? Nu de acolo zicea că pleacă peste Ocean?
Ce se întâmplă? 
N-am apucat să-mi beau cafeaua, nu înțeleg nimic. Dar de ce mă sună așa insistent? N-are răbdare s-o sun eu când termin cu spălatul pe față?
Sună, sună, sună. 
Mâinile mele sunt pline de săpun și mi se face brusc frig. Deger în casă, în baie unde este cel mai cald. Simt că s-a întâmplat ceva. E prea de dimineață ca să fie vorba de ceva bun. Sigur a murit cineva.
Eu nu mai vorbisem cu mama de vreo săptămână, ea nu mă sună mai niciodată, dar și dacă pățea ceva oricum nu mă suna. Eu o mai sun să văd ce face și să-i spun c-o iubesc chiar dacă ea nu-mi arată iubirea maternă în felul în care îl pot asimila și aprecia eu. Știu că mama mă iubește, cumva, nu neg asta, dar felul ei de a mă iubi, de peste patruzeci de ani, nu-mi este digerabil, nu-i comestibil, nu-l pot procesa.

Multe femei m-au iubit într-un fel pe care eu nu l-am putut, la acele momente, metaboliza și aprecia. Nu știu a cui e vina sau dacă e vreo problemă aici. Dar dacă mie îmi place femeia care să mă îmbrățișeze și să-mi zâmbească liniștit și blând în timp ce se cuibărește în brațele mele ca o pisică mică, nu cred că-i vina mea că ea mă iubește dându-mi de mâncare, îndemnuri și sfaturi. Poate că încurajări și susținere ar fi fost mai utile și mai necesare. Am și eu podul plin de mâncare. Sfaturi am și eu vagoane în șură, de n-am unde să le mai pun. Le mai debarc pe unele, rar, din ce în ce mai rar, aici pe blog. Nimeni n-are nevoie nici de ele, de stivele mele de sfaturi inutile.

Polixenia plângea tare și mă ruga să merg lângă mama că o simte foarte-foarte speriată și că plânge cum n-a mai auzit-o niciodată să plângă. Ok, dacă mama plânge e bine, înseamnă că n-a murit. Și că se teme să nu pățească și mama ceva din cauza șocului morții mamei ei fix în fața ei. Deci despre dădica era vorba.
Sor-mea la Londra, se urca într-un avion să treacă peste apă spre noua ei casă de la mii de kilometri, eu aici și acolo, eu cel care care nu mai voiam să mai am de a face cu familia mea și nici cu restul neamului, dădica murise de câteva minute și eu nu știam încotro s-o iau mai întâi.

duminică, 14 ianuarie 2018

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Încetinism. Maipuținism.

Eram puțin necăjit săptămânile trecute. Mă întrista ușor faptul că voi șchiopăta cu meniscul meu rupt o perioadă, poate câteva săptămâni, eventual o lună-două. Aveam chiar o ușoară nemulțumire referitoare la modul în care m-am accidentat, prea ușor în opinia mea, mă ocăram că n-am fost mai atent atunci când mi-am lezat genunchiul. Mă tot întrebam de ce Dumnezeu m-a oprit din sport, mișcare intensă, alergare, alertă, treburi, drumuri, întâlniri, rezolvări, agitație.

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Vis cu copii.

Motto: ”Ai mare grijă ce-ți dorești, cere mereu cu modestie și bun simț, pentru că s-ar putea să ți se întâmple sau ofere exact ceea ce vrei.”

Am visat frumos la început într-una din nopțile trecute. Mi-a fost frică să și scriu despre asta. Este un vis clasic ce se transformă, aparent inexplicabil, într-un coșmar. Ca mai tot timpul în viață când nu știi să spui stop la timp sau să separi cumsecade apele.

Se făcea că eram pe o insulă, departe de casă, undeva cu nisip fin, alb și apă mereu caldă, și eram îndrumător și formator al unor copii ce mă iubeau nespus de mult. Insula era plină de localnici și de turiști, era animată zi și noapte, viața palpita la fiecare pas și oră.
Eu îi adoram pe cei mici și progresele lor zilnice la educație, ei mă divinizau și asta se vedea în ochii lor și în abnegația cu care ascultau și-și făceau temele și astfel avansau constant. Le spuneam povești, discutam cu ei la grămadă, apoi cu fiecare în parte pe teme diferite, cine voia, petreceam ore de-a rândul învățând unii de la alții: ei de la mine nimicuri de-ale vieții de zi cu zi, eu de la ei comorile răbdării, entuziasmului, bucuriei nedisimilate, veseliei din satisfacții și chestiuni mici, aparent banale. 
Le vorbeam despre relații, disciplină, chibzuință, modestie, bani, educație, sport, investiții, corectitudine, suflet. Dragostea necondiționată ne învăluia pe toți, credeam că am ajuns în rai, zilele curgeau mirific una din alta fără să-mi dau seama de trecerea lunilor și a anilor.

vineri, 5 ianuarie 2018

Să mai facă și Doamne-Doamne!

Când este să slăbești, orice mănânci sau bei, vei slăbi.
Dacă este să te îngrași, v-o spune nenea!, poți să mănânci în fiecare zi și noapte doar iarbă și să bei doar gheață, tot te vei îngrășa.

joi, 4 ianuarie 2018

Măi, nu ești singur!

Ce am scris pe trei ianuarie 2018? Care este legătura dintre textele de mai jos? De ce este bine să le adun pe toate aici?

Habar n-am.
Dar toate au un rost și de aia este bine să facem ceea ce ne cere sufletul chiar și când nu înțelegem cu mintea pe moment importanța acestei alegeri. Sufletul nu greșește niciodată, creierul este un sclav.

Prin mai anul trecut am scris câteva rânduri aici, atunci când sor-mea mi-a comunicat decizia definitivă de a părăsi țara. N-am crezut că opt luni pot trece ca o săptămână și că o despărțire la un aeroport poate semăna, ca ansamblu de emoții, gânduri, reverii și senzații, cu o înmormântare.

În durerea zilei de trei ianuarie, după infernul zilei de ieri când au plecat cele patru femei importante din sângele, trecutul și viața mea, după două zile de bocit ”ca o muiere”, dar fără ca cineva s-o știe sau s-o fi văzut:

Să te uiți blândă în ochii lui și să-i spui:
-Măi, nu ești singur!

marți, 2 ianuarie 2018

E păcat să fii doar o albină!

E păcat să fii doar o albină!

Într-un stup este doar o singură regină-matcă, puțini trântori orientați și restul albine harnice.

Este excelent să poți munci, este bine să ai unde munci în ziua de azi, este corect să te atragă munca onestă, oricare ar fi ea, ideal este să-ți placă mult ceea ce faci ca să nu ajungi să te plictisești sau să te îmbolnăvești din cauza rutinei sau a neplăcerii.

Dar munca ar trebui să fie, în principal, o sursă de venituri cu care să-ți susții familia, persoana ta și/sau neamul ori viitorul liniștit și zâmbitor.

luni, 1 ianuarie 2018

Decalogul geluțist: Mai puțin e mult mai bine!

1.     Mai puțin e mai bine. De fapt, e mult-mult mai bine!
2.     Bucură-te zilnic, ca un copil ce ar trebui să rămâi, de fix ceea ce ai! Nu râvni la nimic altceva, te va ruina alergarea după himere.
3.     Soarta ta ești tu! Zâmbetul tău e în mâinile tale!
4.     Indiferent cât de tare o dai tu, mereu va apărea cineva care o lovește ceva mai bine, mai ușor și mai repede. Oricând va exista un om mai frumos, mai deștept, mai bogat, mai devreme acasă. Nu acolo e lupta, nu în afară. Acolo, afară, pierzi timpul.

duminică, 31 decembrie 2017

Schumacherul român

Românii sunt competitivi în trafic. Accelerează brusc, ca la raliu, pun frâne de formula unu lipind pasagerii de parbriz sau mulându-i pe centură, se bagă cu tupeu în față la semafoare și intersecții, claxonează precum vapoarele ca să se facă văzuți cât sunt de insignifianți, se întrec perpetuu pe șosele de zici că suntem toți o nație de schumacheri. Nu-i cazul, dimpotrivă. Suntem țara cu cele mai multe accidente rutiere și cele mai multe decese din Europa.

sâmbătă, 30 decembrie 2017

vineri, 29 decembrie 2017

Cine-i de vină? Nu eu, normal!!!

Profesional sunt persoane foarte performante, știu foarte bine să facă bani. Social sunt foarte active, cunosc excelent cum se întrețin relațiile și cum să se facă plăcute. Au prieteni mulți, se întâlnesc regulat cu ei, în timpul liber stau mai mult cu ceilalți decât cu ei înșiși sau cu partenerii de viață.
Au relații civilizate și plate cu membrii familiei vechi, cu vecinii, cu colegii de serviciu.
Dar în plan sentimental, amoros, pentru mulți și multe este un dezastru:

joi, 28 decembrie 2017

Discret și bun, blândă și modestă.

Un joc al oamenilor cu adevărat liberi, dezlegați și bogați, constituia o adevărată plăcere ascunsă, vinovată, este să se dea ca fiind săraci, austeri cel puțin, chiar rebarbativi pentru necunoscători și nerecunoscători.

Este neprețuită imaginea blocată și chipul stupefiat al femeii mereu flămânde și profund ancorată în himerica vânătoare a unui ”sponsor”, vai de curul lor!, care după ce respinge nemiloasă și mândră, știi cine ține coada pe sus, nu?, avansurile civilizate și discrete ale unuia îmbrăcat modest, care își dă seama, într-un final nefericit pentru ea, că ”săracul” ce-o plăcea și curta era mai avut ca toată familia ei, plus neamurile adiacente, la un loc.
Csf?
Ncsf.

miercuri, 27 decembrie 2017

Sportivul fățarnic

Românii sunt competivi la sporturi diverse practicate ca hobby doar după treizeci sau patruzeci de ani. Puțini au făcut sport în copilărie sau adolescență, de plăcere măcar, performanță au făcut doar a suta parte din total. 
Ei merg la maratoane, concursuri locale, competiții de companie, unde fac risipă de energie, echipament, bani, timp și sănătate. Da, irosesc sănătatea pentru că și-o suprasolicită cvasiinutil la bătrânețe. Dar nimeni n-are interes să le-o spună, pentru că unii fac bani pe spinarea neatenților ”competitivi” la senectute, iar alții îi țin cu mintea și programul ocupate și departe de lucrurile cu adevărat importante pentru ei și viitorul lor. Dar cine să le vadă, orbii n-aud, nu înțeleg, ei sunt roboței veseli înjugați pe vecie. Important pentru ei este să aibă mereu o preocupare.

marți, 26 decembrie 2017

Faptă creștinească

Dacă vrei într-adevăr să faci o faptă profund creștinească de Sărbători, și să alini și fericești cu adevărat un suflet singur, rănit și poate chiar trist, mângâie, îmbrățișează și iubește și un/o amant(ă).

luni, 25 decembrie 2017

Să te strângă de mână!

Doamne, este atât de important și de sănătos să ai mereu lângă tine o femeie care să te strângă de mână sau să te atingă discret pe picior pe sub masă în anumite momente, când tu derapezi sau pierzi atenția ori controlul, iar ea să rămână surâzătoare pentru ceilalți ca și cum nimic nu s-ar întâmplat.

duminică, 24 decembrie 2017

Mulțumesc pentru respingere!

90-95% dintre femeile pe care le-am plăcut și pe care le-am curtat m-au refuzat sau m-au părăsit foarte repede după prima întâlnire. Da, poate și mai mult de 95%.

N-am fost potrivit pentru ele. Pe unele le-am întrebat, politicos, de ce ele consideră că nu suntem făcuți unul pentru celălalt. ”Simțeau” ele, încă de la prima întâlnire, că nu putem fi împreună pe termen lung. Pe termen scurt era în regulă, sex de câteva ori era ok, s-a și făcut, dar nimic mai mult.

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Răgazurile? Cât aveți răgazurile?

Am adunat între anii 2006 și 2008 diverse texte ce ar putea da o dimensiune nouă imaginii de muncă asiduă, fără cap și fără coadă, dar mai ales fără perspective sănătoase.

Le aduc mai jos, poate or trebui cuiva. Mie mi-au folosit mai demult, acum vreo zece ani, mulțumesc!

Compilație de stimulente pentru tihnă cu răgazuri, nouă bucăți mari și late:

1.     "Servitutea modernă este voluntară, consfinţită de mulţimea de sclavi, care îşi duc viaţa din greu pe suprafaţa pământului. Ei înşişi cumpără mărfuri care îi înrobesc pe zi ce trece. Sclavii aleargă după locuri de muncă alienante, care le sunt dăruite în funcţie de „gradul de domesticire”. Ei înşişi îşi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să li se extirpe membrilor acestei clase orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea lor. Iată, deci, strania modernitate a epocii noastre.  Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de şerbii din Evul Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru sau, mai degrabă, nu vrea să-l ştie. În consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui care este exploatat. Ei acceptă fără îndoială viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Acest film documentar ne arată visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră, într-un final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare."