sâmbătă, 20 august 2016

Inutil

Degeaba încerci să le arăți, de explicat le-ai tot explicat ani de zile inutil, că au capul prins într-un jug gros și greu, dar invizibil deși perfect real. Că au gâturile, era să scriu gâții (mamei lor...), legate strâns în lese electronice, financiare, sociale și profesionale invizibile și cancerigene, că au mințile, sufletele și gurile ferecate în carcere, cuști, botnițe.

joi, 11 august 2016

Rambursarea darului de nuntă

Despre nuntă am scris detaliat aici și nu voi mai reveni asupra subiectului până când nu se va schimba ceva decisiv în accepțiunea generală. Adică niciodată în Ro.

Cum 99% dintre noi văd lucrurile fix invers decât le văd eu așa cum am descris mai sus, astăzi voi merge cu majoritarii și voi prelua întrebările firești puse de participanții cu asiduitate la astfel de evenimente. Așa numiții sponsori sau investitori.

Întreb pentru o prietenă: în ce condiții se returnează ”cadoul” dat în plic la o nuntă dacă respectiva căsnicie se destramă conform statisticilor, adică în majoritatea cazurilor în primii trei-cinci ani de la fericitul și luxosul eveniment?

Alte întrebări tot de la amica mea degrabă vărsătoare de ”cadouri” la nunți:

sâmbătă, 6 august 2016

Cel mai tare test de autoevaluare

Da, este cel mai bun chestionar care s-a conceput vreodată pe acest Pământ! 

Așează-te liniștită în fotoliul cel mai confortabil și ia un creion sau un pix și o foaie cu tine. Citește fiecare întrebare de două ori, încet, pe îndelete, după ce înțelegi bine enunțul anterior, apoi răspunde în scris pe puncte, detaliat, pe foaia ta. Când vei fi terminat cu răspunsurile trage o linie sub ele, inspiră patru secunde, retenție două, expiră alte cinci secunde și în circa un minut, maxim două, vei ști exact care ți-e nivelul, valoarea, viitorul.
Promit!

Știu că suntem to(n)ți deștepți, frumoși și capabili, dar merită să-ți faci acest test care să-ți confirme toate excelentele așteptări pe care le ai despre tine.



Să începem! Ia hârtia și pixul sau creionul lângă tine și începe să scrii detaliat răspunsurile imediat ce ai terminat de citit întrebarea. NU sări la următoarea întrebare până ce nu ai răspuns complet la precedenta. Vei vedea la final de ce.

Iată întrebările:

joi, 28 iulie 2016

Curvele oficiale și imaculatele

Acum câteva luni două persoane de sex feminin cu care corespondam sporadic pe email m-au întrebat oarecum simultan care este părerea mea despre curve sau despre damele de companie. M-am mirat puțin de coincidență. Le-am răspuns și am observat că imediat după aceste retururi discuțiile s-au cam împotmolit. Cu una dintre ele chiar s-a întrerupt. Eu spun că definitiv. Adevărul e greu de dus sau suportat, de cele mai multe ori. Oricum o damă de companie diferă de o curvă, decisiv chiar aș putea spune. E ca diferența dintre o secretară și o asistent manager. Oricum nici dame de companie și nici asistente de calitate nu se găsesc prea ușor prin Ro. De curve și secretare te mai descurci tu cumva, fie că ești domnișoară, doamnă sau domn. Se găsesc de toate pentru toți. Răbdare și tutun să ai, că bani au toți.

Dar să nu deviem.

sâmbătă, 23 iulie 2016

Iluziile unui bătrân copilandru

Cât timp era tânăr și agil credea că este un tigrișor. Vâna ușor și des, cât să-și știe burta plină mereu și zâmbetul satisfăcut, se odihnea rapid dormind iepurește, era suplu, agresiv și alert mereu, dinții puternici și împreună cu ghearele ascuțite au sfâșiat multe nevinovății. Faza asta cu tigrișorul a durat cam până la 26-28 de ani, când o leoaică cel susținea, iubea și încuraja s-a decis să-l lase să meargă mai departe, să continue evoluția ascendentă lângă altă felină care avea mai multe de oferit, moment la care perdeaua s-a lăsat ușor într-o parte și vechiul tigrișor s-a văzut pentru prima oară în oglindă:

duminică, 17 iulie 2016

Patruzeci de ani curând

Aveam urechea stângă înfundată încă de miercuri seară imediat după ce am plecat de la celebra piscină. Pe motor, cu casca în cap, viteză, vânt, răcoare, adrenalină, nu simți nimic în neregulă cu auzul pentru că totul este estompat sau distras de repeziciunea succesiunilor din fața ochilor și din interiorul inimii. Sufletul oricum zboară nonstop așa că el este obișnuit cu aerul și lejeritatea, dar pe suflet nu te poți baza să-ți protejeze carnea. Carnea-i de împrumut pentru spirit așa că pe suflet nu-l interesează degradarea carcasei. Atenția este concentrată mai mult pe văz și foarte puțin pe auz care oricum este blocat de cască și la mine este și defect din naștere eu fiind hipoacuzic bilateral de gradul trei. Am zis că nu-i nimic grav și că mă voi reface până a doua zi sau maxim până vineri dimineață.

duminică, 10 iulie 2016

Scrisul e durere

Sunt două tabere mari: unii care spun că cei care scriu o fac dintr-o fericire interioară, dintr-un preaplin pozitiv și roz, și alții care spun că cei care scriu sunt nefericiți. Eu îți spun direct și de la început că, deși aș înclina să dau dreptate ambelor tabere, în majoritatea cazurilor mă cam situez în a doua categorie. Scrisul e durere.

”Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.” 


(Micul Prinț, Antoine de Saint Exupéry)

Am început să scriu mai susținut între clasa a douăsprezecea și anul întâi de facultate. Scriam succint în mici momente libere pe care le furam între sportul de performanță practicat, școală, serviciu mai apoi, somn, prieteni. Pe atunci erau doar simple constatări sau reacții ale mele la cei din jurul meu sau evenimente majore în accepțiunea mea, dar pe care le așterneam pe hârtie. Mai apoi am început să fac planuri, să visez, să doresc și toate astea le scriam ca să pot vedea evoluția și stadiul dezvoltării mele. Cele mai multe dintre vise sau dorințe s-au pierdut pe drum, abia după douăzeci de ani am observat futilitatea multor idei și planuri, ori n-au mai contat sau unele s-au împlinit singure fără intenția sau dorința mea aprigă. Bunul Dumnezeu a avut mereu grijă de mine, nu m-a lăsat niciodată la greu.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Relație amoroaso-maternă alimentară

- Tu de fapt ai nevoie mai mult de o afecțiune maternă decât de una sexuală.
- Corect, iubita mea. Dar ador sexul cu tine. smil
- Aia e altceva. Eu vorbesc acum de sentimente, acțiuni, conexiuni.
- Ai dreptate, draga mea. Mama mi-a lipsit în copilărie și oricum nu am simțit afecțiunea ei atunci. N-o simt deseori nici astăzi. Cam niciodată...
- Mă iei la mișto, iar?
- Nu, pui mic. Îți dau dreptate.
- Și ce-i de făcut?
- Doar dragoste!

Să mănânci în ziua de azi o mâncare gustoasă, naturală și corect echilibrată nutrițional este ca și cum ai face un sex bun, de calitate, complet, fără prezervativ.

Adică:

sâmbătă, 2 iulie 2016

Înmormântarea mea

Demult mă jucam cu o amică, psiholog de formație, cu niște scenarii menite a te forța să gândești și să vezi peste sau pe lângă perdeaua socială comună și să observi elemente mai departe de lateralul ochelarilor de cal montați tuturor din copilărie și adolescență de către școală, familie, prieteni, servicii.

Unul dintre scenarii era acela cu vizualizarea posibilității de a câștiga o sumă mare de bani și să te gândești ce vei face cu ei și cum s-ar putea schimba viața ta. Ai încercat vreodată să vizualizezi asta?

Altă posibilitate de a explora creierul tău era să-ți imaginezi că eșuezi pe o insulă pustie și unde ai tot ce-ți trebuie să trăiești, mai puțin bani, proprietăți, autorități și obiectele lumii moderne: telefon, mașină, internet, televizor, etc. Ce ai face în aceste condiții? Te-ai gândit vreodată?

Mai erau diverse regii în care trebuia să te concentrezi pe cum ar fi viața ta dacă ai orbi subit, dacă ți-ai pierde complet auzul sau dacă n-ai mai avea un membru al corpului. Pe partea cu auzul sunt tătic și îți pot da informații excelente în caz că surzești. 
Cea mai tare introspecție mi s-a părut încercarea de a-ți vizualiza înmormântarea ta. Da, a fost fabuloasă! Prima oară când am făcut asta, după câteva secunde de conștientizare, am făcut un atac de panică, poate primul din viața mea. Am mai avut ulterior o grămadă, dar ca primul n-a fost niciunul. A fost crunt! Chiar credeam că voi muri. Simularea a fost atât de corectă și bine executată încât am clacat viu fiind.
De ce?

marți, 28 iunie 2016

Modestie, echilibru, moderație

Mai binele este dușmanul binelui sau ”nu căta la deal, vezi să nu luneci la vale”.

Sau ”mai puțin e mai bine”.

Dar cine mai are astăzi timp să asculte de înțelepciunea milenară strânsă în scurte ziceri?

Nimeni, evident.

vineri, 24 iunie 2016

Săracul prost voyeur

:-) Ne trebuie mult tupeu, aroganță și nesimțire să vorbim negativ despre votul britanicilor în condițiile în care noi am luat aproape exclusiv decizii proaste și foarte proaste la vot de vreo sută de ani încoace.

Bineînțeles că majoritatea comentatorilor români despre Brexit nu cunoaște îndeaproape motivele dorinței lor de a pleca, dar ignoranți și suficienți fiind cu to(n)ții noi nu vedem nici măcar derapajele și degringolada din curtea noastră și pericolele ce ne pasc rămânând pasivi la noua ofensivă a găștiilor penale din parlament și din partidele politice mari care dețin aceleași procente indiferent de cloaca în care-și fac veacul și ignorând orice eveniment intern sau extern.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Holteii

Am cinci-șase prieteni și amici care au ales să nu se (mai) însoare. Eu sunt alături de ei, dar cam al ... optulea, reticent, circumspect. Stau mai departe, studiez încă piața, verific informațiile proaspete, mă mai împiedic uneori, încerc să nu mă molipsesc definitiv. 
Încerc!
Nu mi-e ușor nici mie. Am și eu crucea mea de dus.

S-ar putea să fie chiar mai mulți din specia de mai sus, dar eu m-am oprit cu atenția doar asupra acelora care fac acest lucru asumat, conștient, declarativ. Nu ostentativ, pentru că ei sunt chiar discreți. ☺ Foarte discreți!
Cu siguranță că ei sunt mai mulți, dar ceilalți orbecăie încă. Te rog nu mă întreba iar de ce, am tot scris poveștile unora mai demult. Aici și câte ceva și aici.

Pot spune despre ei, despre holteii asumați, pe scurt, următoarele:

luni, 13 iunie 2016

Un simplu om

El, elegant, pedant, mereu zâmbitor, caritabil, o fascinase pe mama ei mai întâi cu flori, zâmbete, plimbări și promisiuni. Când și ea îl cunoaște, târziu, pirostriile erau calde deja și se așezaseră de ceva vreme pe frunți. Un singur prieten o avertizează de la bun început că totul este o spoială. Încearcă să-i explice că-i doar un manechin. Bineînțeles că este considerat nebun imediat, așa l-au considerat mulți, că nu vede evidența pe care o vede o lume întreagă, ”ești gelos”, ”ești invidios” - spunea lumea ”sănătoasă”. Nebunul văzuse un om simplu. Foarte simplu și rudimentar. Un purtător ilegal de pantaloni.

Ea, tânără, necoaptă nici la 30+ de ani, ascultând de mama ca de sfânta scriptură, mamă care o ține pe loc în dezvoltare ca un guru retrograd și depășit de vremuri. Deși tânără ea este lipsită de energie, workăholică, niciodată neavând timp și bani deși câștigă colosal, etern nemulțumită de ea, de prieteni, de soț, de colegi, de muncă. O mică  și drăgălașă cerșetoare, așa era pe atunci.

vineri, 10 iunie 2016

De ce mă sfătuiesc tot timpul cu femeia?

Sunt ceea ce sunt datorită excelentelor femei ce mi-au fost alături. Am scris aici câte ceva. Și mai multe aici.

Dar astăzi voi scrie scurt doar despre motivele pentru care mă consult mereu cu femeia înainte de absolut fiecare pas sau decizie importantă din viața mea sau a noastră.

De ce fac asta?

Simplu! 
Pentru că:

sâmbătă, 4 iunie 2016

Forțată spre peregrinaj

Ca orice altă dependență atașamentul de Fb și internet este plăcută pe termen scurt, în imediatul și jur-împrejurul vieții noastre, dar extrem de dăunătoare pe termen lung și în largul relațiilor reale consistente. Fix la fel stau lucrurile și cu dependența de altcineva, oricare ar fi el sau ea. Non-atașamentul poate fi primul pas către libertate, liniște, zâmbet.

Când ea înșală, în majoritatea cazurilor, este cumva nefericită. Ceva-i lipsește.
Ceva ce a avut nu mai are. 
Ceva ce primea nu mai primește. 
Ceva ce aștepta nu mai vine, ceva ce trebuia să dispară n-a mai plecat.
Ceva ce i s-a promis nu s-a mai realizat și nici speranțele nu mai există în cutie.
Sau, pur şi simplu, a deschis ochii şi a observat cu stupoare pentru prima oară în viața ei, lângă ea de milenii, animalul infantil ce-o chinuia neprovocat și inutil ținând-o ostatică.

sâmbătă, 21 mai 2016

Doamne, îndreptă-i pașii!

În mireasma dimineții, cafegioaică din povești,
Tu te uiți prea blând la mine, caldă, moale și calină,
Răbdătoare stai și amesteci și prea dezgolită ești,
Toate-mi merg în sus de-acuma, nu-mi doresc decât să stai.

joi, 19 mai 2016

Vecinu'

Acum douăzecișișase de ani tatăl meu îi ajuta pe tatăl și pe mama lui. Mai cu vorba bună, mai cu niște lemne de foc, mai cu niște haine și diverse obiecte de casă și lucruri, mai cu niște bani la sărbători sau evenimente, așa cum se ajută vecinii între ei. Pentru că și gardul dintre casele noastre se deteriorase și ei erau dintotdeauna într-o situație financiară precară, tata le oferi ulucile vechi să le pună pe foc și construi un gard nou de fier. Tot tata se ocupă de săpat, de tăiat, de sudură, de grunduire, de vopsire. Și ca materii prime și ca manoperă. Ei n-aveau niciodată nici bani și nici chef să ajute. Cât a durat construcția gardului nou, vreo două-trei zile, ei, vreo doi adulți cu patru copii apropiați de vârsta mea, care făceau zi de zi și implacabil gălăgie și aglomerație în curtea lor îngustă, n-au prea dat pe acasă. Dispăreau dimineața pe lumină când tata începea cu muncitorii lucru la gardul nou și apăreau fericiți de aburii lui Bachus mult după înserat când toată lumea se odihnea după o zi plină de muncă.


joi, 12 mai 2016

Liniște, aer, spațiu, cer, lentoare

N.B.:
Omnis festination ex parte diaboli est, adică, într-o traducere relaxată, orice fel de grabă are în ea ceva drăcesc.

De ce oare în societățile mai puțin dezvoltate economic și mai puțin super-tehnologizate și conectate la online cu hyper-viteze rata depresiilor și a sinuciderilor este net inferioară ”civilizaților” și ”internauților” febrili?

De ce bolile canceroase, de inimă și de ficat, au incidența mai mare în lumea ”civilizată” cu internet și abundență la poartă?

De ce cvasi-majoritatea studiilor Occidentului arată că mai fericiți sunt cei care:

vineri, 6 mai 2016

Scăpat din cușcă

Știi cățelul acela care a stat ani de zile într-o cușcă ponosită și era legat cu un lanț greu, jegos și gălăgios de zgarda împuțită și care pute și el, cu totul, dintotdeauna a baltă? Sigur că știi! 
Mulți dintre cei aflați în această situație, eliberați din lanț după ani de zile de captivitate în care n-au văzut decât câțiva metri pătrați în jurul lor, nu părăsesc zona imediat și nici mâncând pământul așa cum cred mulți, pentru că dependența este copleșitoare și apasă ca o lespede. Cei care au fost acolo înțeleg bine ce vreau să spun. Rareori câinele pleacă de la măcelărie.


luni, 2 mai 2016

Femeia-mamă. Merite, binecuvântări, beneficii

Văd din ce în ce mai multe mame singure. Nu știu dacă-i o modă sau ceva se întâmplă. Parcă de la an la an din ce în ce mai multe femei hotărăsc să facă un copil și să-l crească singure ulterior. Zilele trecute am aflat de încă o femeie care s-a hotărât să se despartă de tatăl copilului și să devină o mamă singură. 

Alooo!!! 

Ce se întâmplă? E vreo modă? E o mândrie să te descurci singură? 
Care-i faza, că eu nu înțeleg avalanșa asta de mame ce-și propun să fie și singure.

Deși a plâns mult, o înțeleg că urmează o perioadă grea pentru ea în acomodarea cu noua casă și noua ipostază, i-am spus că eu o văd deja o învingătoare. Simplul fapt că a spus stop unei situații deranjante, lezante chiar, este enorm, dovedind un curaj puternic.

Dar oare de ce-și dau seama toate că au luat un dobitoc lângă ele doar după ce nasc? 
De ce n-ascultă avertismentele prietenilor și cele ale familiei lansate cu mult timp înainte? 
De ce n-are nimeni timp și chef să răspundă la întrebări ca cele de aici și fac pasul în gol și apoi în singurătate?!? 
De ce se grăbesc atâta când piața este atât de largă și sunt atâtea posibilități de explorat?
De ce? De ce? De ce?!?

I-am povestit de mama mea și perioada când s-a chinuit singură cu doi copii mici. Eu şi sor-mea. Am scris câte ceva despre mamele singure și despre mama mai demult aici, dar azi aș vrea să punctez doar câteva motive pentru care le văd extrem de puternice pe femei și mai ales pe mame, chiar dacă întâmpină mici dificultăți uneori în viață.


Și deși am fost catalogat şi ieri ca fiind extrem de puternic și valoros, voi scrie mai jos câteva contraaargumente prin comparație cu ea.

miercuri, 27 aprilie 2016

Să stai locului ca omu'

Aproape toți oamenii își doresc recunoaștere. Recunoașterea valorii, a importanței, a utilității, a frumuseții, a înțelepciunii, a unicității. Cine mai este ca mine?!? Dar așa cum bine știm, sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit.


Aproape toți alergăm de dimineața până seara pentru mâncare, haine și încălțări, sex și afecțiune, acoperiș, glorie. Nici rețelele sociale nu fac altceva și nici nu ne ajută prea mult în demersul nostru. Fiecare își etalează calitățile ca să atragă câte ceva din cele mai sus menționate. Unii recunosc, marea majoritate nu. Eu pot să admit că poate asta caut prin prezența mea pe fb: mâncare, acoperiș, sex, glorie. 

Dacă cineva s-ar jura pe mă-sa că de mâine nu voi mai duce lipsă niciodată și nici o secundă de nimic din cele patru de mai sus, și le voi și avea din belșug și de cea mai bună calitate zilnic, a doua zi m-aș lăsa de scris. ♡ Parol! ☺

duminică, 24 aprilie 2016

Care este imaginea interiorului sufletului tău?

Știu că pe dinafară suflețelul tău este frumos. Toate sunt așa.

Cum ar fi ca știința și tehnica să avanseze până în punctul în care vei putea deschide ușa sufletului tău și să te uiți cu ochii muți de uimire înăuntru? 
Dar cum ar fi să se și creeze un sistem video, cu plată eventual, prin care să poți vedea înlăuntru sufletului oricui alt om dorești? Oare câți bani s-ar plăti pentru un astfel de serviciu? Câte legături s-ar crea prin simpla vizualizare reciprocă a sufletelor?


vineri, 22 aprilie 2016

Indiferență, distanță, dileme

Eram prieteni buni în adolescență. Apoi anii ne-au dus din ce în ce mai departe unul de celălalt.

El a apucat pe un drum mai abrupt și a abandonat prematur studiile, eu am ascultat de părinți și am mers la facultate și am absolvit. Unii ar spune că degeaba şi nu-i pot, nici nu vreau, contrazice.

În ultimii opt-zece ani din urmă el a făcut o grămadă de bani, case, afaceri, relații. În tot acest timp eu am reparat sănătatea, am scăpat de kg în plus, am așezat apele tulburi din cap. Măcar o parte din ele.

El se apuca direct de treabă fără să chibzuiască și fără să măsoare sau să cântărească pe nimeni sau nimic, pe principiul ”lasă că văd eu ce fac pe măsură ce avansez”, eu puneam mereu în cumpănă totul și toceam creioanele calculând toate scenariile de risc și simulând toate swot-urile posibile și imposibile. 

luni, 18 aprilie 2016

Mai dă-o în plm de naivitate!

”Motivaționalele” moderne mai fac încă o victimă. O sumedenie de victime inocente. O întreagă categorie de oameni silitori, dar neatenți, grăbiți și neliniștiți. Naivi ar putea fi un cuvânt mai aproape de descrierea completă.

vineri, 15 aprilie 2016

Alb și negru, emoții și relații, oameni rari.

Aşa cum bine ştim există subnutriția alimentară. La noi este omniprezentă. Din varii motive sau cauze. Rezolvări există o grămadă. Unele bune, altele nefericite şi care dau în cealaltă extremă, în obezitate. 

Totul pleacă de la măsură, de la lipsa ei sau de la neatenție. Așa se întâmplă și cu accidentele și cu incidentele.
Inclusiv cu cele sentimentale. 

Pentru că puțini se uită la conținut, la miez, marea majoritate se uită galeș la poleială. Bineînțeles că fiecare primește fix ceea ce caută cu obstinație. 

Cere și ți se va da!

miercuri, 6 aprilie 2016

Doar a mea, n-o dau ”la nimenea”

Cât timp sunt proprietarul ei, în și cu acte sau doar în capul meu, exclusiv eu o folosesc. Eu o îngrijesc, eu o mai și spăl când vreau și cum vreau, eu o alint, eu o protejez și adăpostesc zi și noapte, eu sunt cel mai des alături de ea, fizic măcar, eu o duc la doctor, eu îi dau de mâncare, eu îi ofer tot ce are nevoie ca să trăiască fără probleme, eu o iubesc când și cum vreau. Nu permit nimănui s-o încalece. Niciodată! Nici măcar un minut. Nu permit nimănui să se urce pe ea nici până la colț și nici măcar nu las pe nimeni să stea de vorbă cinci secunde cu ea. Sunt posesiv, egoist, gelos și așa cred că sunt mulți dintre bărbați. Știu că nu-i bine, dar dacă așa fac toți și ele nu comentează, de ce n-aș face și eu la fel?

duminică, 3 aprilie 2016

Trecut amoros, mâlos și prealung

După o despărțire de cineva cu care ai petrecut ceva timp de calitate, și față de care a avut sentimente calde și calme, este normal să suferi o perioadă de timp. Cine a trecut printr-o astfel de situație și spune că nu suferă, minte. Cât durează acestă perioadă de durere este interesant și de analizat. La unii durează două ore, aparent, la alții două vieți. Cred că o cale de mijloc este omniprezentă, comună și de preferat. Dar cum nimeni n-are rețeta magică a ieșirii instantanee și definitivă din butoiul cu melancolie și suspin de după o despărțire...

Despre persoanele care se vindecă de durerea pierderii unui partener în cinci minute și apoi sar zâmbitori și jemanfișiști într-o altă relație cu inima perfect reparată...am mai scris aici. Le admir sincer pe aceste persoane pentru incredibilele salturi amoroase deși nu le pot înțelege și nici apropia. Mi se par prea rapide, prea vesele și pe undeva superficiale, viteza și graba nu prea aduc lucruri bune. Oricum ceva-i sigur putred pe acolo, nu te poți dezbrăca de un costum elegant și complet în trei secunde și apoi în alte două să fii introdus deja în pijamale și adormit sforăind de zece minute.

Dar despre celelalte, cele care au nevoie de ani de zile ca să se elibereze de imaginea și dulceața fostei relații aș vrea să punctez câteva scurte precizări, trei mai exact:

miercuri, 30 martie 2016

vineri, 25 martie 2016

Snopite în bătaie de ”iubit”/”prieten”/”soț”

”- Și ce crezi că ai să rezolvi cu asta?
 - Nu știu ce am să rezolv. Doar scriu și vom vedea ce se rezolvă.
 - Îți vei atrage zâmbetele bărbaților bătăuși și reproșurile și negațiile femeilor snopite în bătaie. 
 - Probabil. E de așteptat.
 - Atunci de pierzi vremea scriind despre asta? Nu se schimbă nimic pe aici de sute de ani în domeniul acesta.
- Nu cred că pierd vremea. Măcar uneia dacă-i deschid ochii, și ea va hotărî să nu mai accepte să ia bătaie ca un animal, mă declar mulțumit.
- N-ai nici o șansă! E inutil demersul tău.”

Zilele trecute am povestit cu perdea o scenă petrecută pe stradă chiar în fața mea la aproximativ o zece metri. Aici povestea în rezumat. Articolul a avut foarte puține vizualizări pe blog, iar pe Facebook foarte puține aprecieri. Nu interesa pe nimeni. Pe email am primit chiar o poveste siropoasă însoțită de rugămintea de a nu publica respectiva poveste și care se încheia cu fraza:

sâmbătă, 19 martie 2016

Frate și soră, furnică și greiere

Erau frați. El era cu cinci ani și jumătate mai mare, ea era o descurcăreață de mică.
Copii fiind, pe vremea comunismului, în anii 80-90, cei doi frați primeau dulciuri pe post de cadouri la diversele sărbători sau aniversări. Așa erau vremurile, unii spun că nu s-au schimbat foarte multe de atunci. Din păcate, au dreptate.

duminică, 13 martie 2016

Animal şi veveriță

Merg spre magazin, sunt pe o stradă mică, trotuar îngust, cam frig, lume zgribulită, grăbită, încotoșmănită. În fața mea un el mare, lat și înalt, cu căciulă cu urechi, cu gluga hanoracului pusă peste căciulă, călcând ca un elefant, greoi, mătăhălos și cu a lui prietenă sau iubită - probabil, o mică și veselă veveriță, atârnată de mână, cu capul descoperit, părul lung prins într-o coadă simplă, demnă, dreaptă, pantofi sport roz, slim, fit, săltând pe vârfuri jucăușă. Discutau aprins, vociferau, gesticulau, se certau în mers alert, el domina peisajul acustic și vizual.
La un moment dat el se oprește brusc trăgând-o violent de mână, părul din capul ei flutură sălbatic în aer și  când ea se uită fix și mirată la el, o întreabă cu ură:

vineri, 11 martie 2016

Durabilitatea se fondează zâmbind azi

Mi se tot aduce în față motivația asta copilărească și inconsistentă: că n-o/nu-l poți lăsa sau părăsi pentru că ai trăit 5/10/25/50 de ani alături de ea/el și că asta înseamnă că ai o relație durabilă și consistentă. Oare?!? 
Eu zic că nu.
Nu, n-ai, fii pe pace. N-ai nici o relație. Sau nu mai ai. Ai avut. Fuse și se duse. Simplul fapt că aduci acest argument, trecutul și durata, arată că nu ai nici o relație azi și nu este nici durabilă și nici consistentă. Viețuirea lângă cineva, ca o legumă sau un animal, și ele viețuiesc, nu-i fericire, e vegetare. Să trăiești cu cineva, realmente să trăiești, cu eros și patos, este rai și dulce miere. Iar durata este doar în mințile noastre. Uneori o relație de șase luni este mai amplă, mai prolifică și mai intensă ca multe căsnicii de multe decenii.

Mulți cred că simplul fapt că au stat câțiva ani de zile cu cineva îi face legați pe viață de respectiva/respectivul. 
Fals! Nu suntem legați de nimeni, nu ne aparține nimeni, noi nu aparținem nimănui, nici măcar trupul nu ne aparține - e de împrumut, nu datorăm nimănui nimic din ceea ce nu vrem cu dragă inimă, trup și suflet. Tocmai asta este problema uneori: că unii au stat în relație, pur și simplu au stat și s-au complăcut în sosul dulce-acrișor al comodității, n-au făcut nimic consistent pentru relație, pentru viitorul ei, pentru dezvoltarea sincronizată a fiecăruia și pentru creșterea împreună a cuplului.

Sunt cupluri în care câte unul merge mai repede la un moment dat. Are alte planuri, alte idei, alte aspirații, alte orizonturi. Se dezvoltă accentuat, crește, are nevoie de mai mai mult spațiu și de aerul mai rarefiat aferent, trece în alte dimensiuni. De cele mai multe ori așa se și întâmplă: partenerii nu fac
 aceeași pași, deși se iubesc, și nu se transformă simultan corespunzător celuilalt sau celeilalte. Inerent unii rămân mici altora, unii fac pași în față, alții rămân pe loc sau chiar dau înapoi. Din orgoliu sau mândrie, de cele mai multe ori prostești. Sau din lene, comoditate, sictir. Din acest moment drumul până la discuții în contradictoriu, dispute, certuri și despărțire este foarte scurt și inevitabil.

miercuri, 9 martie 2016

Lanțul fariseilor, slăbiciunea nefericitelor

Evident că este o blasfemie, dar trebuie să se știe că este fix aceeași mizerie:
14 februarie=28 februarie=1 martie=8 martie=comerț pur și, mai ales, simplu și fariseism de esență nobilă.
Dragostea, sentimentele, recunoștința față de semen n-au (ne)voie de o dată fixă. Și nici nu sunt unidirecționale.
Restul sunt povești. Care trebuie totuși spuse cu răbdare și cu calm. Iată:

luni, 7 martie 2016

Vitrina nu-i ca magazia

Grosul mărfii se depozitează în magazie. În depozit, acolo unde este spațiu mai mult și unde nu-i nevoie să ții curățenie-lună și nici să fie ordine impecabilă. Marfa o scoți la vânzare în față, la lumină, o ștergi de praf și-o pui în poziția cea mai avantajoasă pentru a atrage maxim de priviri și pentru a face cumpărătorul să bage mâna în buzunar. Vitrina vinde, este adevărat, dar toată marfa cu preț adăugat și strălucind din galantar provine și staționează inițial, la preț mult mai mic și având ambalajul pe ea, în depozit.

Ți s-ar ridica părul măciucă să constați câte persoane câștigă o grămadă de bani fiind niște ageamii și niște inocenți incompetenți în domeniile în care-și trag sforile și averile.
Ți s-ar chirci sufletul de durere să vezi câte femei frumoase, unele chiar măritate sau în relații amoroase de fb, sunt crunt de nefericite în dragoste, în trecut, în prezent și la marea majoritate și în viitor.

miercuri, 2 martie 2016

Spovedanie (mea culpa)

Pentru că este momentul potrivit, și pentru că duhovnicul meu nu este disponibil anul acesta, voi face acum ceea ce trebuia să fac demult. Trebuia să fac asta cu foarte mulți ani înainte, dar ticălos și târșelos cum sunt am tot amânat. Este prima oară când fac asta, fii indulgent(ă) cu mine, s-ar putea să mai greșesc sau să omit sau să spun diverse prostii, nu-i exclus.

Așadar, recunosc deschis:

sâmbătă, 27 februarie 2016

Habar n-am!!!

În afaceri și-n dragoste este la fel ca la sport. E greu la orice început și intrarea în incintă e primul pas dificil. Imediat ce ai pășit în interior nu mai vrei să ieși sau să te oprești din business/treabă. Dulceața de pe degete nu se spală ușor cu limba. Apoi, după primele exerciții și repetări de serii faci febră şi doare crunt câteva ore sau chiar zile. Dar dacă vei continua să mergi la sală vor apărea curând și rezultatele și vor dispărea ca prin minune și greutatea și febra și durerea.
Ciudat este că pe parcurs, ceva mai târziu, unii vor variație pentru că nu mai crește mușchiul ce s-a obișnuit cu rutina. Masochiști-gârlă!
Acum mulți vor să schimbe sau să încerce ceva nou uitând durerile inerente oricărui debut. Ei nu știu că nimic nu-i nou sub Soare și că totu-i una și aceeași. Diferențele sunt vagi și nesemnificative. N-ar sta locului liniștit niciunul.

"Habar n-am!"

miercuri, 24 februarie 2016

Va fi bine!

Speranța este drogul gratuit și zilnic al celui mai slab, nesigur și agitat, în timp ce încrederea în forțele proprii și informațiile bine prelucrate și corect asimilate sunt motoarele reușitei celui mai puternic, calm și atent. Liniștea și concentrarea, la utilizarea unei aceleași resurse, șanse și date tehnice, fac diferența între un eșec previzibil și un succes răsunător.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Şefi şi subalterni

Din fericire, o mare parte a micilor tirani şi despoți din birouri şi săli nu sunt decât foști bieți nevorbiți sau nebăgați în seamă de nimeni în adolescență sau mai târziu, nişte veritabili marginali obscuri, dar cărora, din stupid bun simț sau inutilă toleranță, nu li s-au tăiat, tot atunci, vorba, ideile şi "capul" definitiv.
Din păcate, ei procreează şi sunt adulați şi susținuți de cei asemenea lor.

luni, 15 februarie 2016

Liderul nu merge primul niciodată

Viteza maximă a unui convoi de camioane, de motociclete sau de vapoare este dată de viteza maximă a celui mai lent membru al coloanei puse în mișcare. Cel mai lent, cel mai încet, da? Acest lucru este valabil, bineînțeles, doar în cazurile normale când se merge compact, grupat, organizat, așa cum ar trebui să parcurgă un convoi disciplinat un traseu oarecare.

joi, 11 februarie 2016

Parfumarea brânzei de oaie

În anii 50-60 circula o vorbă răutăcioasă în USA: ”Poți scoate negrul din ghetou, dar nu vei scoate niciodată ghettoul din negru”. În anii sălbatici de după Revoluție, în România, cam prin 91-93, anumite asociații caritabile s-au lovit de niște probleme încercând să ajute o anumită parte a societății românești paupere. Cei ce încercau să ne ajute semenii au decretat atunci o stare care urma să facă ravagii peste doi-trei ani, timp de douăzeci de ani, în tot vestul Europei: ”Poți scoate țiganul din mahala, dar nu vai scoate niciodată mahalaua din țigan.”

luni, 8 februarie 2016

Soarele meu!

Așa mă striga mama când eram mic: Soarele meu! Eu eram atât de fericit atunci, consideram că sunt cel mai iubit și cel mai fericit om de pe Pământ. Și chiar eram. N-aveam nici o grijă, aveam casă, masă, protecție și iubire la discreție și nu trebuia să fac nici un efort pentru asta.

Orice vorbă a mamei era literă de lege pentru mine. N-am să uit sintagma ”blond, creț și cu ochii albaștri ești, mamă!” cu care mă alinta și îmbuna de fiecare dată când veneam plângând de la joacă, la 5-7-9 ani, pentru că unii prieteni din jurul blocului mă făceau țigan și cioară.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Alchimia

Sute de ani s-a crezut, eronat, că alchimiștii au ca obiectiv final transformarea oricărui metal ordinar în aur. Ulterior s-a aflat că alchimiștii adevărați, cei citiți și cu mintea și cu ochii deschiși, plus sufletul liber de materialism, doreau de fapt găsirea aurului inaccesibil și netentant mulțimii: aurul filozofal adică, mai exact, esența fericirii.

Evident că pentru orice om cu creierul atent la nevoile sufletului lui va considera aceasta calea de urmat. Să căutăm fericirea spirituală mai întâi, aurul fizic va veni ulterior și el, sau nici nu ne va mai trebui. Dacă suntem mulțumiți cu spiritualitatea noastră, cu eul interior, dacă sufletul este liniștit, atunci materialitatea va deveni secundară sau chiar irelevantă.

joi, 4 februarie 2016

Nebuni laolaltă uitați

- Scrii din ce in ce mai rar in ultima vreme.
- Așa este. Am fost băgat și blocat în diverse alte treburi.
- Treburi? Asa le spui tu acum muzelor?
- Muzele sunt ok. A mai rămas una singură.
- Ce-i cu tine? Avea dreptate F. Esti bolnav?
- Nu cred. Una, dar bună. E și o mică problemă cu inspirația în ultimele luni.
- Te-a parasit inspiratia?
- Care dintre ele?

Freud s-a blocat și uscat în sexualitate și în omnipotența și omniprezența acesteia în tot și-n toate, negând importanța altor valențe ale psihicului și ale mediului înconjurător și a istoriei apropiate persoanei afectate. A murit nefericit, singur și luat la ștangă de toți contemporanii și unii dintre urmași.

luni, 1 februarie 2016

Cea mai bună investiție

Primesc des această întrebare. Din păcate. Cred că de minim două-trei ori pe lună, de mulți ani de zile, mai ales în ultima perioadă după criza din 2007. Răspund mereu la fel: depinde!
Întrebarea pe buzele prea multora este: în ce este cel mai bine să investesc?

Banca Japoniei tocmai ce a dus dobânda la -0,1%, B.C.E. nu este departe de zero, iar tiparnița lui Draghi e fierbinte şi la turație maximă. Despre S.U.A. nu mai vorbesc, de la ei a început balul. Evident că dezastrul pe burse, mai întâi, şi apoi în economii este inevitabil şi iminent. E chestiune de luni de zile sau maxim unu-doi ani. Episodul 2007-2008 n-a învățat prea multe lecții pe mulți. E legitimă întrebarea de mai sus în aceste condiții şi e logică teama legate de protejarea bunurilor averii, a banilor sau, cumulat, a investițiilor fiecăruia.

Primul lucru pe care-l recomand acum tuturor, la auzul acestei întrebări este să răspundă mai întâi sincer la aceste întrebări. Să-și răspundă fiecare către sine, eu n-am nevoie de introspecțiile nimănui și ele sunt oricum necesare orișicui. Le am și eu pe ale mele, introspecțiile, și știu că nu-i ușor să-mi răspund nici mie de multe ori la anumite întrebări. Când rămâi doar tu cu tine se vede valoarea și pregătirea ta. Cu alții la grămadă și în hărmălaia aiuritoare stau to(n)ți relaxați. N-ai nevoie de nici o putere să stai în balta gregarității sterile.

După ce ai răspuns onest și complet la întrebările de mai sus ar trebui să fi făcut un pas mare înainte în aflarea celei mai bune investiții. De cele mai multe ori, dacă ești corect(ă) cu tine, nici nu va mai fi cazul să te mai gândești prea curând la asta. Acum detaliez doar pentru cei care n-au răbdare să-și arunce priviri interioare, totuși atât de necesare, și vor exemple concrete:

marți, 26 ianuarie 2016

Pustia echilibrului

Accept că unii vor mai des în fumul cluburilor și al mall-urilor şi alții fug de tentații izolându-se către zone mănăstireşti sau pustnice, fie ele uneori doar mentale sau sufletești.
Înțeleg dorința celui ce vrea să locuiască în buricul târgului plătind pentru asta cu asupra de măsură în ani și bani, dar văd şi retragerea tăcută şi neputincioasă a celui din mahala sau periferie.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Şefa-i cu aprobarea

Şefa nu dă permisii, semnează doar sentințe.
(Re)Vii de undeva de departe şi unde n-ai primit aprobare să te duci.
Când bagi cheia în broască observi că yalla n-a fost schimbată.
Intri în casa caldă şi te aşteaptă un zâmbet larg, afectuos şi înțelegător. O mângâiere şi un sărut năvălesc surprinzătoare.

vineri, 22 ianuarie 2016

Nciu și Dea

Teoretic nu-i nici o diferență între ei. Practic însă, cei doi sunt total diferiți. Fie și pentru simplul fapt că unul apără legea și domnia ei, precum și bunul simț și normalitatea democratică, condamnând editorial vehement pe cei găsiți vinovați de către justiție, iar cel de-al doilea încă apără imaginea, interesele și oamenii unuia care-l plătește regește și care a fost dovedit ca vinovat și hoț și condamnat definitiv de către justiția română la zece ani de închisoare.

Menționez din capul locului că pe cei doi nu-i cunosc personal, i-am urmărit pe vremuri la televizor, dar am prieteni care au lucrat în aceleași televiziuni cu ei.

Ce au în comun cei doi?

duminică, 17 ianuarie 2016

Coşmarul intimității

O astfel de zi ca aceasta, duminică sufocată de ninsori abundente, în care eşti oarecum forțat să stai prin sau pe lângă casă, este extrem de periculoasă. O nenorocire şi un dezastru!

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Firavă și blândă ca un luptător de MMA

Am o nepoată extrem de fină și firavă. Este slăbuță, ca un pui de maimuțică, cea mai slabă la trup din clasa ei de la școală și de la înot, are aproape zece ani și este delicată și foarte alintată în majoritatea timpului.

Când mergem pe undeva, la vreo aniversare sau eveniment public, Maria este inițial retrasă, timidă, studioasă. Nu deranjează, nu agasează. Este un copil (relativ) cuminte. Ca unchi-su, evident.

De-a lungul anilor am tot dorit și încercat s-o învăț pe Maria diverse tehnici de autoapărare sau de atac. Le-am propus părinților s-o dea la niște cursuri specializate de acest gen. M-am lovit mereu de refuzul categoric și dur al părinților naturali. Ei își doresc o fetiță delicată, nu o sportivă sau ușor agresivă la nevoie așa cum mi-ar fi plăcut mie.

Într-una din din multele situații dificile traversate ea a dovedit că este mult mai puternică pe interior decât arată la exterior. Eu asta am susținut dintotdeauna în fața părinților ei, dar n-am reușit să-i conving. A făcut-o M. direct.

Mai jos este email-ul trimis mamei ei la câteva minute după un eveniment într-o piscină, în urma căruia am realizat că există mulți pumni de fier în mănuși de catifea. Iar să descoperi asta cu ochii tăi e fabulos!

Iată emailul meu trimis maică-sii:

miercuri, 13 ianuarie 2016

Stele și meteoriți, alegeri și cadouri nesperate

E ușor și extrem de plăcut să iubești tinerețea, frumusețea, prospețimea și zâmbetul natural pe o dantură frumos aliniată sub un ten curat, neted și luminos. Cine n-ar face asta? 
E de înțeles până la un punct și o vârstă instinctul de a le duce pe toate la altar și la sfat, știu că e greu să reziști atunci când colcăie hormonii prin tine, și este clar că la vremea tinereții minții crezi absolut toate promisiunile și jurămintele de afecțiune eterne făcute pripit în focul debutului primelor luni de amor furibund.

luni, 11 ianuarie 2016

(Te) Amăgeşti singur(ă) degeaba

Nu-i suficient să zâmbeşti larg şi ostentativ cu gura până la urechi. Fericirea se citeşte pe tot chipul şi mai sus sau mai jos.
Iar ochii, păcătoşii, te vor da mereu de gol.

Ce merge, va merge din prima. Va intra uşor, ca unsă.

Ciorba reîncălzită ține de foame şi poate mirosi frumos, dar savoarea prospețimii e doar la prima înfruptare.
Revenirea criminalului la locul faptei este doar remuşcare, dependență, nelinişte.

A fi indiferent, zâmbitor şi tolerant relaxat cu toate şi toți - asta e o fericire!

Doamne, ce fericire!


duminică, 10 ianuarie 2016

Invitații gratuite

Foarte multă lume mă cheamă, invită sau îmi propune pentru a merge la mare, la munte, la teatru, la film, în parc, la grătar, sport, bere sau înghețată, ori la zile aniversare sau diverse evenimente mai mult sau mai puțin fericite. Sunt însă puțini, foarte puțini, oameni care fac aceste invitații din suflet ori cu atenție. Cei mai mulți o fac mecanic, ritualic, ca o obligație. O fac așa tuturor, din reflex.

Din păcate și ziua mea are tot 24 de ore. N-are mai multe, chiar dacă aș vrea și chiar aș da o șpagă barosană pentru asta. Programul este deseori plin-ochi, abia apuc de multe ori să mi le fac pe cele demult programate. Dacă din când în când mai apare câte o fereastră sau o gaură în program, foarte rar mi se întâmplă, ea nu trebuie umplută imediat. Mă bucur ca un cățeluș la castronul de lapte atunci când se anulează sau amână câte o întâlnire programată sau atunci când mai cade câte o activitate rutinieră săptămânală pentru că am puțin timp în plus pentru mine, pentru odihnă sau reflecție. Este un timp valoros, doar pentru mine, și pe care îl savurez pe îndelete. Nu mă reped ca înecatul să umplu programul cu altceva. Consider deseori că acele ferestre apărute sunt trimise de cineva sau ceva superior care îmi transmite astfel că este un moment bun să frânez puțin, să mă opresc, să mă uit puțin și mai atent și la mine. Și, cel mai important, în mine.

duminică, 3 ianuarie 2016

Tinerii neexperimentați și coardele bătrâne

Eu sunt astăzi o coardă bătrână. Nu credeam că voi ajunge vreodată aici, m-am crezut etern naiv, relaxat și visător, dar viața mi-a arătat că la bătrânețe, ca s-o ai liniștită și frumoasă, n-ai decât două șanse: ori te preacordești și deschizi ochii văzând toate mizeriile și toate frumusețile fix așa cum arată ele, ori închizi ochii de tot și te lupți cu morile de vânt negând realitatea. Sau mergi direct ”la loc cu verdeață”.

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Il consigliere

Nu știu de ce. De fapt, nu știu foarte bine de ce. Dar este cert că se întâmplă. De ani de zile. Din ce-mi aduc aminte, totul a început acum vreo 15-16 ani, era prin 1997 sau 1998, când un prieten bun și apropiat mă întreba ceva despre o relație eșuată de-ale lui. Mă vedea pe mine experimentat, ciudat, nu?!?, și mă ruga să-i spun părerea mea. 
”Punctul tău de vedere...”. 

Anii au trecut. Discuțiile s-au înmulțit, plaja celor ce vin și mă roagă sau întreabă diverse s-a lățit.
Astăzi mai mulți prieteni vechi mă consultă. Nu mă mai întreabă prea mulți de chestiuni sentimentale și de relații de familie, eternele probleme cu mama și tata, pe care le-am traversat și eu, dar s-au înmulțit solicitările legate de partea financiară, investiții și soluții de business.

vineri, 1 ianuarie 2016

Socoteala dată tatălui

Acesta este singurul vis pe care l-am avut în cei șase ani de când l-am băgat pe Moșu în pământ. Se întâmpla cam la un an de la evenimentul tragic.

Nu știu dacă ți-am precizat că în ultimii doi ani ai lui de viață noi doi n-am vorbit. Mai bine zis, eu n-am mai vrut să mai vorbesc cu el niciodată. Și așa, din păcate, s-a și întâmplat. Niciodată n-am mai vorbit față în față.

duminică, 27 decembrie 2015

Femeia are mereu dreptate

Sunt uşor matolit. Cherchelit, de fapt. De fericire. Cred. Am percutat două pahare de vin roşu de țară făcut de Neluțu - să-i dea Dumnezeu putere să treacă peste durerile de zilele astea. M-am plimbat o tură de parc cu el şi am reînțeles cât de fericit trebuie să fiu.

Azi am aflat că Andreea, cea care spărgea prin primăvară cănile de cafea pe scară, după ce-mi pătase tot dormitorul cu zaț, se mărită. L-a cunoscut de vreo două luni şi merge la sfat cu el. Deci am gura aurită şi mână bună! Îmi deschid afacere.


Tot azi am citit un mesaj. Acum câteva minute. Nu ştiu dacă să râd sau să plâng:

Bunătăți şi bunăciuni

Nu de mâncare şi creier duc lipsă unii credincioşi de varii confesiuni. Este evident la sărbătorile fiecăruia.
Lipsa cruntă este de hrană şi de suflet. De suflete lângă suflete, nu doar trupuri lângă trupuri ca sardelele. Poate nici nişte mângâieri calde n-ar strica la răstimpuri. Şi în post şi după, şi pe carne şi pe inimă.


sâmbătă, 26 decembrie 2015

miercuri, 23 decembrie 2015

Crăciun de nebun(i)

Nu cred că sărbătoarea Crăciunului este despre mâncare multă şi variată, alcool în valuri, cumpărături furibunde, mall-uri şi spectacole, fugă hăituită şi agitație sterilă, cadouri diverse şi cheltuieli obligatorii peste puterile noastre bugetar-lunare.

marți, 22 decembrie 2015

Minunile de lângă noi

Dulce şi de păstrat cât mai mult prin preajmă este persoana care reuşeşte, prin magie cumva, probabil, să facă din acru şi posac un om zâmbitor şi optimist.
Rara avis, pui mic, suflețel.

Timpul nu trebuie grăbit, dar nici lăsat să zboare fără folos. Te plimbi, nu te plimbi, vremea sandalelor trece. Dacă nu faci azi ce trebuie să fie făcut azi, mâine s-ar putea să facă altul sau alta treaba ta sau poate va fi imposibil să mai întorci din drum vaporul plecat să se scufunde.

duminică, 20 decembrie 2015

Rugăciunea

Unii îi spun Dumnezeu, alții Allah sau Buddha, mai sunt câțiva care-l numesc Mama-Natură, Liberul Arbitru, Energia Supremă, Karma sau Soarta.
Oricum i-am spune noi, el este unul singur. Și nu este undeva în norișori roz sau mov, nici printr-un iad utopic plin de smoală fierbinte, ci este fix în sufletul nostru, în inima noastră.

vineri, 18 decembrie 2015

Ăsta-s io!

N-am cum să-mi ascund complet mușchii. Nu pe toți. Nici măcar pe ăia fleșcăiți. N-am cum să calc altfel, n-am cum să mă mișc altfel, decât așa cum o face orice alt fost sportiv de performanță și o actuală persoană care face mișcare zilnic. Mai pun câte un tricou mai larg, o cămașă mai mare, sub costum toată lumea arată la fel - bine, dar cine știe să se uite și să măsoare sau să cântărească din priviri, înțelege ce-i dedesubt.

miercuri, 16 decembrie 2015

Te voi iubi toată viața! Minciunică...

Este ușor riscant și neserios, zic eu, să promiți cuiva că-l vei, sau c-o vei, iubi toată viața ta. Eu cred că-i doar o altă minciună, nevinovată sau intenționată. Sub pavăza dragostei sau sub siguranța unor acte de la sfat se fac multe afaceri și se semnează multe polițe. Unele dintre polițe se și plătesc mai devreme sau mai târziu. Poliția și/sau IML-ul a certificat deseori asta. Din păcate.