vineri, 24 martie 2017

Unde-i dodoașca fabuloasă de altă dată?

Puține lucruri mai sunt trainice și de calitate așa cum erau cu câteva decenii în urmă. Obiectele, hainele, lucrurile, încălțările, casele, mașinile și mașinăriile sunt la prețuri din ce în ce mai mici, devin tot mai accesibile publicului larg, dar și fiabilitatea și durabilitatea lor a scăzut dramatic tinzând spre minim. Toate au devenit aproape de unică folosință, dar lumea-i fericită așa.

Din păcate și oamenii se comportă așa, devenind ieftini, accesibili, interșanjabili, mulți se oferă ca un lux accesibil oricui. Nu știu dacă-i bine așa, dar la dodoașcă astea sigur nu ajută și nici nu alină nimic și nimănui.
Dimpotrivă.

duminică, 19 martie 2017

Mătușa femeie-model, cioburi iluzorii

Miniona mătușă reprezenta pentru el, acum vreo douăzeci de ani, idealul de soție: nu neapărat frumoasă, nici foarte școlită sau cultă, dar mereu caldă, zâmbitoare, binevoitoare, răbdătoare, înțelegătoare, bună, blândă. 
Cu ea a asociat mereu fericirea pe atunci: masa întinsă, mâncarea bună și caldă mereu, casa curată și în ordine, susținere necondiționată, la fel și iubirea, dar și două brațe mici ce te îmbrățișează la venire și la plecare în fiecare zi. 
Era un fel de rai și o matrice, precum furcile caudine, prin care au fost silite să treacă, fără să știe niciodată de ce și din cauza cui, toate femeile pe care le dorea pe termen lung lângă el. 
Ceea ce căuta puștiul era, de fapt, sufletul ei aparent cald, blând și bun.
Aparent!

vineri, 17 martie 2017

Doamne-Doamne are grijă de noi!

Un țigan și o sârboiacă se iubeau. El nu era chiar țigan, dar ea era ceva croato-bulgăresc, catolică. Oricum se iubeau ca dracii, adică undeva în rai. Ambii au lăsat libertățile și relațiile lor de familie și prietenii deoparte pentru a fi împreună o perioadă. Aproape un deceniu au fost cei mai fericiți copii la treizeci de ani.

sâmbătă, 11 martie 2017

Cască ochii, deschide-ți sufletul! Nu judeca!

Să deschizi ochii poate fi unul dintre cele mai dureroase procese. Dar când vei vedea pentru prima oară lumina Soarelui la 30+ sau 40-, s-ar putea să fie una dintre cele mai fericite zile din viața ta și prima din noua șansă la o experiență colosală.

Să privim liniștiți:

duminică, 5 martie 2017

Veverițe cojitoare și simțăminte diverse de la țară

Despre veverițe-pițipoance și asimilatele:

Pot tolera că s-au aciuat prin parohia mea (azi mă bărbieresc), mă mai uit și eu la ele jucându-se și alergându-se prin copaci.
Pot înțelege că fură mâncare și fug, dar nu stau la mângâiat neam, le mai pozez la răstimpuri și suntem cumva chit.
Accept că beau apă din vasul meu pe care-l spăl constant și-l reumplu să aibă mereu proaspătă, dar n-am auzit niciodată un mulțumesc de la ele, sau măcar să mă invite și ele la o cafea-ceva.

Dar să dai cojile pe jos, pe covorul pe care-l mătur, întrețin și tund cu multă trudă, asta mi se pare sfidare sau neobrăzare, acum mi-e clar că-s necivilizate.

Nu știu ce să mă mai fac cu ele, pe bune.
Anunț:

vineri, 3 martie 2017

Noi, recunoaște!

Gura ta, iubita mea, va fi și ea a noastră, săruturi roz natur voi privilegia,
Nu fugi, nu te crispa, n-ai cum să scapi, vom stăpâni pământ și plajă,
Ochii tăi mi-au spus că împreună ca niște flori în glastră sau chiar în ghiveci vom fi,
Ai simțit și tu asta mult înainte ca noi să ne ținem măcar o dată de mână.
Recunoaște, suntem doi, nu tăgădui!

sâmbătă, 4 februarie 2017

Ce va fi mâine? Va mai veni 2018?

Mi s-a făcut frig, frig de tot, am avut un deja-vu acum câteva minute, vorbind cu doi buni prieteni extrem de citiți și aparent deschiși la minte. Scriu acum doar degetele mele reci, nu scriu eu.

Am presimțiri nasoale, eu așa simt, dictatura este mai aproape de noi decât ne putem închipui. Scriu, ca un avertisment, poate printre ultimele, este posibil ca în curând să nu mai putem nici scrie, situația turcească începe să prindă contur și la noi.
Hoții psdalde și compania au în mână executivul, mass-media și legislativul. Adică trei din primele patru puteri din stat. Le lipsește doar puterea judecătorească, dar o vor sugruma și subjuga de săptămâna viitoare încolo.

Voi fi scurt, pentru că văd că situația reîncepe să semene cu cea de la Colectiv și altele asemenea din trecutul mâlos, cu diferența că acum avem o fractură imensă în societate între votanții hoților și noi, ceilalți:

vineri, 3 februarie 2017

2017 - primul an al libertății și democrației autentice?

Hoții și incompetenții au condus România dintotdeauna. Cu mici pauze de dictatură sau schimbare de regim. După *90 noi am sperat că avuția nu va mai sta doar în mâna unei clici, ci va ajunge la fiecare om onest care muncește și produce cinstit bunăstare lui și familiei lui.
Dar n-a fost să fie, o altă gașcă de hoți a preluat puterea după 91 și a instaurat o dictatură nevăzută a incompetenților, corupților și hoților de toate felurile. Lumea cealaltă muncea zi-lumină și plătea impozite și taxe ca să aibă primii ce fura.

Pe data de 30 ianuarie, noaptea, spre 31, am avut următorul vis:

miercuri, 1 februarie 2017

Diferențe

Poate că te întrebi și tu uneori de ce este așa mare distanța între noi, sau care sunt diferențele ce ne separă sau, pur și simplu și mai direct spus, de ce nu putem fi niciodată și fericiți și zâmbitori și liniștiți împreună pe termen lung. ;-)
N-am știut niciodată să răspund concis la astfel de întrebări. M-am codit mereu, am dat din colț în colț ocolind răspunsul frontal și despărțitor. Dar acum, mai spre bătrânețe, în era explozivă a feisbucului, pot spune că diferența principală dintre noi este zugrăvită excelent tocmai de această rețea de socializare și de felul cum ne raportăm la ea și cum o folosim fiecare, plus beneficiile și imaginea pe care le avem în, și în urma aportului pe, site. Aici e ruptura iremediabilă, dar în favoarea ta, femeie frumoasă. :-) Este o chestiune de timp, de viteză – mai exact, și cum știm că ”time is money”... femeia este în câștig și aici.

De ce spun asta?
Care sunt argumentele mele?
De ce zic că femeia este mereu avantajată din start de la natură privind supraviețuirea? :-)
Constat că fiecare are fix ceea ce merită sau ce-i trebuie, fie că vrea, fie că nici măcar nu știe asta:


duminică, 1 ianuarie 2017

Singur

Sunt singur. Da, exact!, ai citit bine, singur.

Sunt singur-cuc, oarecum. Poate că te miră rândurile astea, dar asta-i cumva situația și știi că nu m-am ascuns niciodată de adevăr sau realitate. Spun lucrurilor pe nume mereu, dau cu sare pe rană, poate că se vindecă mai repede. 
Așa cum am scris și zilele trecute, aici, este o bună oportunitate să fii solitar o perioadă, te ajută să reflectezi mai mult, să te recentrezi, poate chiar să te regăsești tu pe tine. Asta ar fi o mare realizare și o comoară. Da, o adevărată comoară vei găsi în interiorul tău! Iar chestiunile astea sunt decisive, în accepțiunea mea, azi, dacă vrei să regăsești liniștea, zâmbetul, pacea interioară.

Să revenim.

Sunt singur și, poate, un biet cerșetor de atenție. Dacă asta crezi și tu, și chiar s-ar putea să ai dreptate - vom vedea curând, nu neg, dar tu, te rog, oprește-te acum și aici din citit și mergi în pace, să fii sănătoasă, articolul ăsta nu-i pentru tine. Dreptatea e pentru tine, lasă-mi mie liniștea și du-te în treabă!

Sunt singur-singurel de foarte mulți ani. Ultima dată când am fost într-o relație completă și frumoasă se întâmpla acum vreo cinci-șase ani. Era 2010-2011 și tot cam pe atunci s-a terminat și o altă relație amoroasă lungă, frumoasă și complexă. Relații mișto au mai fost, nu pot nega, dar și liniște și zâmbete în pace n-au fost prea multe în același timp.

Sunt singur. Singur mă simt mai ales când ies cu alții sau cu altele, în grup simt că sunt deseori în plus sau că nu acolo mi-e locul, că nu acolo mi-e treaba și nici liniștea, dimpotrivă. Nu mă simt deloc singur când rămân doar eu cu mine, sau cu o persoană apropiată de sufletul meu, în solitudine mă simt foarte bine și probabil ăsta este unul dintre motivele pentru care să simt singur când sunt împreună cu ceilalți. Lângă alții obosesc după doar zece minute, cu mine pot sta ore de-a rândul și nu mă satur, nu mă plictisesc, nu obosesc, doar foame mi se mai face câteodată și rar somn.

Sunt singur pentru că doamnele de azi văd o curvă în fiecare cealaltă femeie și mă și ceartă pe mine că eu văd o femeie în fiecare ”curvă” și uneori observ și doamna din multe dame de companie. Deh, coarda bătrână din mine își recunoaște tiza, probabil. Dar asta nu mă scoate din singurătate, dimpotrivă.

duminică, 25 decembrie 2016

Solitudinea de Sărbători e OK!

Cunosc multe persoane singure de sărbători. Câteva sunt ființe superbe, altele sunt încă în lucru. Eu sunt una dintre ele, și sunt bucuros și mândru că pot face și spune asta, voi scrie curând detaliat mai multe.

joi, 1 decembrie 2016

Animale drăgălașe

Când mâncarea creștea în copac, te urcai s-o culegi. Dura zeci de secunde sau chiar minute bune ca să te alimentezi. Escalada ți se părea normală, ușoară, firească pentru supraviețuire. O plăcere! Raiul pe Pământ era aievea.

Când mâncarea va fi în prafuri sau pastile și se va lua o masă ca un hap într-o secundă atunci lenea și boala ne vor cuprinde curând. Vom prefera viețuirea trăirii. Dar și mușchii se vor atrofia corespunzător lipsei de cățărare, creierul se va tolăni pe spate și sufletul va fi debusolat de smulgerea trupului din rai. Probabil că dinții ne vor cădea și ei din lipsă de activitate, cred. Un coșmar! Abia atunci purgatoriul va începe să cearnă. Deocamdată suntem în tranziție către acolo și viața încă este foarte frumoasă.

Mâncarea, banii, casa, mașina, vacanța, electronicele, hainele, distracția, bărbatul, femeia. Toate sunt pe repede-înainte și la discreție ori pe credit. Oricine poate avea orice vrea, azi.

Bărbații erau pe vremuri de șase feluri principale:

1. Robii.
2. Sclavii veseli
3. Visătorii
4. Haiducii negri
5. Hienele albe
6. Urșii

Femeile se împărțeau în șapte modele generale:

1. De casă
2. Dăbloc
3. Degeaba
4. Șefele gri
5. Fluturașii roz
6. Băiețeii renegați
7. Suflețicile

Pe scurt despre fiecare:


vineri, 18 noiembrie 2016

Şeful refuzaților

Foarte puțini știm ce se află în spatele și în interiorul fiecărui coleg sau șef de la serviciu sau din firma noastră. Fie din lene, fie din nepăsare, fie din lipsă de interes pentru istoria celor cu care împart cea mai importantă parte a vieții lor - pentru că doar acolo își desfășoară orișicare minim opt-zece ore din cele aproximativ șaisprezece de trezie. Pe cele de somn nu le contabilizez pentru că oricum mulți dintre noi dorm și ziua cu ochii deschiși din copilărie până în coșciug. Dar asta este deja altă poveste.

marți, 1 noiembrie 2016

Bucățele din "21" (octombrie 2016)

Am început să scriu la ”21” după jumătatea verii acestui an pe când eram tolănit zile în şir prin magnificul şi ofertantul Ilanlâk. Aici sunt primele rânduri așternute în luna august fix pe plajă. Aici s-a născut ”21”, acestea erau priveliștile în jurul meu. 


Am început să scriu la ”21” tocmai pentru a înceta a mai ține teorii celor din jur, cele mai multe dintre ele erau într-adevăr nesolicitate și uneori și nedorite, și pentru a evita să umplu feisbucu de gândurile mele zilnice despre relații. 
Am mai scris și luna următoare câteva gânduri din ”21” aici.  Apoi am hotărât să le adun într-un singur fișier și să mă concentrez la el.


Da, scriu despre relații! Fie că ele sunt de afaceri, de camaraderie, sportive, familiale, sentimentale sau doar intime. Dar mai ales amoroase, pentru că din dodoașcă vine și pleacă totul, şi bine şi rău, miere şi sare, oricât ne-am strădui noi să ne ascundem după deget, naivi și pudici absolut inutil fiind.

În "21" nu mai dau nimănui sfaturi, nici măcar nu fac recomandări, nu acuz şi nu judec pe nimeni. Nu-i treaba mea, nu mă mai interesează, liniștea mea este mai valoroasă decât dreptatea sau autoritatea ori prestanța. Eu doar scriu încet, constat, îmi reamintesc, visez și scriu din nou. Atât. Apoi, uneori, mă opresc și trăiesc și mai târziu revin și scriu ce-am mai acumulat pe ciorne sau în telefon. 
Scriu încet, n-am nici o grabă. S-ar putea să dureze un an sau cinci ori poate chiar şapte. Nu-i exclus să dureze chiar și douăzecișișapte de ani, sunt tânăr și frumos și am tot timpul din lume. Nu ştiu când şi dacă se va termina. Habar n-am şi nici nu mă interesează finalul. E o cale de bătut, nu o destinație de atins.

Voi scrie în ”21” despre trecut, uneori și despre fostele mele - rar, puține așa cum au fost, ele vor apărea negreșit, dar nu cu nume și locuri clare. Fiecare dintre ele se va regăsi lejer și sper să se bucure în parte.
Voi pune mult prezent în ”21”. Voi sedimenta zilnic sau săptămânal tot ce va veni la pix cât timp nu dorm. Dar cel mai mult voi scrie despre viitor, despre vise sau premoniții ce mă bântuie deseori. Despre viitorul nostru, da!, al meu și al tău.
Da, al tău!
Da, tu!
Exact, TU!

De gust, câteva mici fragmente din "21":



...


Se poate spune că te-ai vindecat definitiv de incurabila hipoacuzie bilaterală cu care ai fost blagoslovit cu aproximativ patruzeci de ani în urmă dacă începi să auzi clar și tare urletele mute îmbibate de plâns neputincios sfâșiind pieptul cald, blând și primitor al unei mame singure rămasă captivă din naivitate și bunătate într-o căsnicie eșuată de mulți ani și din a cărei închisoare mutilantă nu vede ieșire azi și nici mâine?

”21”
...

duminică, 16 octombrie 2016

Maria mă va însura până la urmă...

Cu Maria, 11 ani, în parc la plimbare. Inocența credeam că este punctul ei forte, dar azi am descoperit că și corectitudinea și franchețea sunt în top la ea.
Principala ei preocupare, așa cum bine știm deja, este să-mi caute și găsească soție. Nu prietenă, nu iubită, nu amantă. Nu, doar soție, cu dus la biserică, nuntă, botez și tot tacâmul.
Plimbarea prin parc este un bun prilej pentru ea de a scana piața și de a face oferte directe.
Adică:

duminică, 9 octombrie 2016

Ai tot ce-ți trebuie!

Da, nu cred că-ți lipsește nimic. Nu-ți lipsește nimic din ceea ce este cu adevărat important pentru tine. 
Cred că ai ce mânca, ce bea, ai niște haine să pui pe tine, ai un acoperiș deasupra capului, doar nu-mi citești articolul dintr-o cutie de carton de pe stradă în ploaie. 
Ai niște bănuți de cheltuială, pentru că ai plătit netul de pe care mă citești.
Ai un loc de muncă sau măcar o sursă de venituri, fie că ea este mama, tata, iubitul/iubita sau sponsorul oficial sau ne.
Ești bine, ai de toate, să nu-l mâniem pe Dumnezeu.