Nu sunt proști, sunt grăbiți. Proști și deștepți, cine să-i deosebească? Granița dintre cele două categorii este uneori atât de fină, atât de fluidă și de schimbătoare, încât s-ar putea să trecem prea repede de mai multe ori pe zi de pe o parte pe alta fără să ne dăm seama. Unde se grăbesc oamenii? Nu știu că avem o singură viață aici, în raiul pământesc, și că trece repede?
Ce dezbatere interesantă ar fi să analizăm ratarea, succesul, faima și reușita în viață! Dar după ce criterii? Unde punem linia de start, cum stabilim sosirea și cine hotărăște ce fel de lauri merită așezați pe fruntea câștigătorului?
Numai că, în vremurile acestea agitate, rareori mai avem timp pentru asemenea finețuri. Statul pe gânduri a devenit una dintre cele mai dificile și incomode activități. Pentru lucrurile care ne-ar putea schimba viața în bine pe termen lung nu găsim timp, chef sau răbdare. Avem mereu ceva urgent de făcut, chiar și atunci când am putea face ceva important.
Pot fi de acord că nu există oameni care să merite eticheta de proști. Fiecare are propriul ritm de dezvoltare, propriile șanse și propriile limite. Familia, școala, anturajul, educația și studiul individual contribuie toate la formarea unui om. Unele împrejurări ne sunt date, altele depind în bună măsură de alegerile noastre. Iar aici începe partea interesantă: ce facem fiecare cu ceea ce am primit?
Acum, după câteva decenii de viață, aș propune cinci categorii în care ne putem regăsi, cu voia sau fără voia noastră. Recunosc: m-am încadrat și eu, la momente diferite, în fiecare dintre ele. Așa că nu vorbesc de pe vreun piedestal.
1. Neatenții
Oportunitățile trec pe lângă ei și uneori opresc îndelung în gările lor orbitoare. Dar ei nu se urcă în tren. Nu observă, nu întreabă, nu încearcă, nu riscă. Uneori nici măcar nu află ce au ratat.
Viața trece pe lângă ei cum trece cuțitul fierbinte prin unt și TGV-ul prin halte. Nici culoarea, nici mirosul, nici direcția nu par să le spună mare lucru. Se trezesc, muncesc, își rezolvă treburile și repetă aceeași zi de nenumărate ori.
Poate că într-o zi se vor întreba unde s-au dus anii și câte dintre șansele lor au rămas nefolosite.
2. Ignoranții
Îi interesează aproape exclusiv mica lor lume. Dincolo de profesie, preocupările sunt puține, iar curiozitatea pare să fi intrat în concediu pe termen nelimitat. Uneori nici măcar în domeniul lor nu excelează, dar au opinii ferme despre aproape orice.
Timpul trece, leafa merge, iar noi, mulți dintre noi, ne pricepem la toate. Politică, economie, educație, medicină, fotbal, relații internaționale. Indiferent de subiect, important este să aibă ultimul cuvânt.
Sunt oameni care au încetat să mai pună întrebări, dar continuă să ofere răspunsuri, cele mai multe nesolicitate. Iar asta poate deveni o formă costisitoare de ignoranță.
3. Visătorii
Pentru ei, viața este frumoasă, oamenii sunt buni, iubirea rezolvă totul, iar cineva va apărea la momentul potrivit și le va oferi ceea ce au nevoie. Statul, partidul, mama, tata, bunicul sau sponsorul potrivit. Important este să existe cineva care să se ocupe.
Munca nu prea le place, disciplina și ordinea par concepte futuriste, iar planurile sunt întotdeauna generoase. N-au bani să treacă strada, dar sunt îmbrăcați după ultima modă și au telefon de ultimă generație, cumpărat în rate pe doi-trei ani.
Visarea este minunată. Fără ea, multe lucruri nu ar începe niciodată. Problema apare când visul devine un substitut permanent pentru efort, răbdare și responsabilitate.
4. Agitații
Vor să facă multe, încearcă de toate, intenționează să le rezolve pe toate și adoră să fie implicați oriunde se întâmplă ceva. Au mereu treabă, sunt permanent ocupați și rareori au timp să se întrebe dacă se îndreaptă în direcția potrivită.
Ratează cu râvnă în mai multe domenii abordate cu aplomb, dar ambiția nu li se știrbește niciodată. Dimpotrivă! O iau de la capăt cu aceeași energie, repetând aceleași greșeli și întâlnind, cu o precizie admirabilă, aceleași deziluzii.
Uneori confundăm mișcarea cu progresul și agitația cu performanța. E o confuzie pe care o putem întreține ani întregi.
5. Sclavii
Poate cea mai tristă categorie. Oameni care muncesc mult, își câștigă cu greu pâinea de zi cu zi și trăiesc permanent de la o lună la alta. Au datorii, rate, obligații și o presiune continuă de a ține pasul cu lumea, de a fi în rând cu ceilalți, de a face față.
Unii câștigă câteva zeci de mii de lei pe lună și tot nu le ajung banii, pentru că au ajuns să-și construiască un stil de viață pe care trebuie să-l întrețină permanent. Alții lucrează în colivii argintate, cu beneficii, birouri frumoase și titluri sonore, pompoase, dar cu foarte puțin timp liber și energie pozitivă pentru propria viață de după job.
Munca devine singurul reper, iar serviciul, singura certitudine. Își consumă sănătatea pentru a-și păstra veniturile din care încearcă apoi să-și recupereze sănătatea. Și poate că cel mai nedrept este că, uneori, oamenii ajung aici din împrejurări pe care nu le-au ales. De aceea, înainte să-i judecăm, ar merita să ne întrebăm câtă libertate reală au avut să-și schimbe situația.
Cele cinci categorii sunt caricaturi, desigur. Oamenii sunt mult mai complicați. Dar poate că fiecare dintre noi recunoaște câte ceva din propriile obiceiuri în cel puțin una dintre ele.
(Observație pentru cei dintre noi care avem un abonament la sală, unul la meditație și unul la jurnalul de recunoștință: liniștea se poate exersa și fără abonament, într-o plimbare de zece minute.)
Totul sau nimic! Avem o slăbiciune pentru combinațiile imposibile. Vrem bani mulți fără muncă, iubire fără implicare, rezultate fără efort, pace fără negociere și succes fără riscuri. Unii ar vrea să mănânce fără să se îngrașe și să obțină toate avantajele unei relații fără să-și asume responsabilitățile ei.
Cum vine asta?
Văd câțiva oameni care încearcă să împace și capra, și varza. Am întâlnit mulți domni și destule doamne care își construiesc cu multă grijă o imagine publică respectabilă, în timp ce în viața privată încearcă să păstreze toate avantajele unor alegeri incompatibile. Am văzut și în propria familie cât de mult ne poate preocupa imaginea pe care o afișăm în fața lumii. Tata își dorea să fie perceput drept un om de familie respectabil, deși viața lui privată nu se potrivea întotdeauna cu această imagine. Uneori, distanța dintre ceea ce arătăm și ceea ce trăim spune mai multe decât am vrea să recunoaștem.
Sunt curajoși până când ajung în fața polițistului, a judecătorului sau a realității. Până atunci, au întotdeauna o explicație. Uneori, însă, cei care plătesc prețul cel mai mare sunt copiii. Ei cresc în mediul pe care adulții îl construiesc și învață din ceea ce văd, nu doar din ceea ce li se spune.
Mă gândesc uneori la cât timp consumăm încercând să păstrăm aparențe, să nu supărăm pe nimeni, să avem totul și să nu pierdem nimic. Câtă energie risipim pentru a împăca lucruri care, în realitate, cer alegeri și asumare.
Avem o singură viață aici, în acest rai pământesc. Trece repede. Și totuși, cât de des uităm să fim atenți la ea! De ce nu observăm oportunitățile? De ce ne grăbim atât? De ce ne risipim energia în lucruri care nu ne aduc liniște? De ce ne este atât de greu să ne bucurăm de ceea ce avem, în timp ce construim ceea ce ne dorim? Între totul și nimic există multe alegeri, iar fiecare are un preț: unele lucruri importante cer renunțarea la altele.
Așadar, tu în care dintre cele cinci categorii te-ai regăsit, măcar uneori? Ce ai schimba dacă ai putea privi cu sinceritate la ultimii zece ani? Ce te grăbește? Chiar nu se poate altfel? Uneori, simplul fapt că ne punem aceste întrebări ne ajută să vedem lucrurile mai limpede. De ce nu suntem mai atenți? De ce nu zâmbim mai des? De ce ne este atât de greu să ne mulțumim cu ce avem?
Eu încă învăț. Și, dacă tot am ajuns aici, poate că merită să învățăm unii de la alții. Mi-ar plăcea să continuăm conversația în comentarii, în mesaje sau, cândva, față în față, într-un seminar Idei Coapte.
Zâmbetul tău e în mâinile tale! Soarta ta ești tu!
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Alegeri #Responsabilitate #Devenire #Viata