STOP! Reloaded: încă 8 episoade, mai aproape de noi.

Mi-ați scris în privat și mi-ați spus la întâlnirile 1 la 1 același lucru: vă regăsiți cel mai mult în episoadele despre viața personală, despre relații, despre momentele în care ceva nu mai e la locul lui și încă nu știți exact ce.

Când am început seria „STOP! RECONSTRUCȚIE. REPORNIRE. ACCELERARE.”, am pornit de la zona pe care o cunosc foarte bine: leadership, carieră, decizii, organizații și experiența acumulată în peste 30 de ani de muncă, în domenii și contexte diferite.

Numai că, în ultimele luni, mesajele primite și discuțiile 1 la 1 mi-au arătat că dincolo de business există o nevoie foarte mare de a vorbi despre lucrurile care ne ating direct viața în ansamblu: relații, despărțiri, singurătate și solitudine, frică, alegeri, reconstruirea după o perioadă grea, liniștea recăpătată și felul în care înveți să te bucuri din nou.

Și, mai ales, despre acele lucruri despre care nu vorbești la birou. Am observat că tocmai aceste subiecte, intime și atât de apropiate de felul în care ne trăim viața, au rezonat mult mai profund cu voi: cum ne regăsim echilibrul și liniștea, cum ieșim din relații sau rutine care ne sufocă și cum învățăm, uneori cu greu, să ne punem din nou pe primul loc.

Așa că am decis să prelungesc seria „STOP” cu încă 8 episoade: STOP Reloaded. Construite pornind de la această zonă personală și privată. Pornesc de la metoda pe care am construit-o în anii în care eu însumi eram praf și pulbere și o duc acolo unde, poate, se simte cel mai tare: în relațiile tale și în felul în care ai grijă de tine.

Nu va fi un curs de dezvoltare personală. Nu voi pretinde că am rețete universale. Nu voi da sfaturi. Sunt doar idei și istorisiri personale. Voi face ceea ce am făcut și până acum: voi povesti ce am trăit, ce am greșit, ce am înțeles și ce cred că poate fi util și altora.

Pentru că uneori avem nevoie de un plan. Alteori avem nevoie doar de cineva cu care să putem vorbi fără să fim judecați. Iar uneori avem nevoie de amândouă, ca să vedem mai clar și mai liniștit următorul pas.

Seria nouă începe cu o întrebare simplă:

Ce faci atunci când viața ta arată bine din exterior, dar tu știi că în interior nu mai ești bine?

De aici începem.

Fiecare episod va avea o singură idee pe care o poți încerca din aceeași zi. Dacă, din cele opt, rămâi cu una care ți-a limpezit ceva, atunci a meritat. Pregătește o cană de ceai sau, la nevoie, o cutie de înghețată: episoadele se citesc bine cu oricare dintre ele.

Dacă unul dintre subiecte îți vorbește mai aproape decât celelalte, scrie-mi. Poate de acolo începe o conversație care merită purtată.

Sper că aceste rânduri îți vor fi de folos, îți vor aduce puțină bucurie sau, măcar, puțină pace.

Abonează-te la newsletter ca să primești episoadele noi și trimite-l mai departe cuiva care ar putea avea nevoie de el acum. Marți apare ediția nouă, 9 din 16.

Zi de zi. Mergem mai departe. Mâine este o nouă zi.

#STOPReloaded #Tineri #Relatii #Liniste #IdeiCoapte

Fercheși și putrezi. Bogați și pe interior | Episodul 35 din 100

Motto: „Pe omul bun cu nimic îl mulțumești, iar pe cel rău cu nimic nu-l mulțumești.”

Mulți dintre prietenii, amicii sau cunoscuții mei sunt bogați. Foarte bogați. Putrezi de bogați. Da, putrezi. Din păcate, unii așa sunt și pe interior. Putrezi. Inclusiv sistemul auditiv le este compromis. Ei nu mai aud. Nici pe mine, nici pe alții care îi mai trag de mânecă. Nu-și mai aud prietenele, soțiile, copiii, amantele și nici măcar mamele sau tații. Nici măcar nu mai văd ce li se întâmplă, se pare că și văzul le este compromis.

Am fost și eu ca ei, cu ei, lângă ei. Oare am fost și eu atât de orb? Atât de surd? Ca în alegoria lui Platon?

Au mașini luxoase, au apartamente spațioase, case sau chiar vile, au afaceri înfloritoare sau sunt în poziții înalte în top managementul corporațiilor generoase cu ei, au cash-gârlă, investiții de toate felurile. Au tot ce le trebuie. La exterior așa pare. La interior lucrurile stau puțin altfel. Sarabanda paselor proaste prin care trec nu are sfârșit. Depresiile se țin lanț și scai de ei, noroc că nimeni nu prea știe, puțini au observat ceva vag. N-ar ieși niciunul la o alergare prin parc ca să se relaxeze sau să se aerisească puțin. Nici măcar la o plimbare liniștită cu persoana iubită sau cu copiii nu ies.

„Am treabă. N-am timp să mă plimb ca tine prin parcuri.”

Fercheși. Mereu proaspăt tunși, bărbi aranjate modern, gelați, tenul curat, parfumați, aranjați, bine îmbrăcați, dichisiți. Dar cu ochii mereu încercănați, privirea tulbure, gândurile vraiște, agitați, temători, ușor nervoși cvasi-permanent, neliniștiți. Au băgat mulți bani în imaginea lor, bagă zi de zi, dar niciun leuț în interiorul sufletului lor.

Au ceasuri de multe sute sau mii de euro la mână, dar nu-și fac timp pentru un abonament la o sală de sport. Unii au abonamentele deja, dar le folosesc rar și foarte rar, și doar pentru saună sau bazin ori pentru socializare cu asociații, parteneri sau potențiale conexiuni. În schimb, au dureri de spate, de genunchi, de ceafă; unii sunt ușor supraponderali, alții uscați ca niște scobitori. Au busole cât pepenele pe mâna stângă, dar au și dureri din pricina mușchilor atrofiați la toate membrele. Multe mii de euro pe poleială și coajă, nicio lețcaie pentru sâmbure și miez sau liniștea lor intrinsecă.

Au relații de afaceri sau de serviciu cu multă lume. Toți au „prieteni” nenumărați, mai ales pe Linkedin și pe Fb, dar și în agenda telefonului. Unii însă, n-au cu cine să discute micile și inerentele probleme cotidiene mai delicate. N-au un confesor, nu au un mentor cu care „să se spovedească”, n-au o persoană-refugiu cu care să-și calibreze gândurile, grijile, temerile. Nici măcar pe partenerii lor de viață nu se pot baza, unii. N-au încredere în ei nici până la ușă și reciproca este de la sine înțeleasă.

Când li se sugerează să se folosească mai pragmatic de abonamentul plătit anual la sala de sport, mulți spun că n-au timp de așa ceva. Că ei se întâlnesc cu „prietenii” în timpul liber, nu merg „să piardă vremea” prin săli sau la sport sau prin parcuri. Doamne-ferește! N-au timp de așa ceva. Ei sunt ocupați: cu făcutul de bani, cu cariera, cu afirmarea în politică sau business. Sănătatea poate să mai aștepte. Mult și bine. La rând la doctori. Deși doi au probleme grave, care le-ar putea scurta viața dramatic. Nu-i interesează ce spun analizele și doctorii, unul chiar a spus că nu mai calcă pe la ei niciodată, că-i strică moralul cu veștile proaste.

Ok. Atunci ce contează în viață? O gripă la vremea ei face cât multe logorei.

Mă gândeam că este magică perioada de două-trei zile când ești răcit-cobză, când nu poți respira cum trebuie și nu te odihnești nopțile, nu poți mânca nimic pentru că ți-e greață în continuu, te dor toate oasele și toți mușchii, capul îți rotește toată casa cu tot cu tine, vomiți de două ori într-o zi în care n-ai băut decât ceai și ăla fără zahăr sau lămâie.

Da, au fost superbe aceste zile! Fie și numai pentru faptul că după ele vezi cumva altfel viața, importanțele și mărunțișurile ei. Și te mulțumești cu ceea ce ai, pentru că dacă ai sănătate, le ai pe toate.

Și le dorești și celorlalți ceea ce-și doresc ei înșiși. Pentru că sunt și mulți prieteni și amici ai mei care au grijă de ei și de sufletul lor mai repede decât de glorie, bani, oportunități.

P.S.

Dacă textul acesta ți-a pus pe gânduri măcar o secundă sau te-ai recunoscut prin rândurile de mai sus, dă-i un share prietenilor tăi sau dă-i un tag cuiva pe care știi că-l interesează substanța, nu poleiala, sănătatea, nu gloria efemeră. 

Poate că cineva are nevoie astăzi de puțină sănătate în plus și ceva stres inutil în minus.

Sper că acest text ți-a fost de folos, ți-a adus ceva bucurie sau măcar puțină pace.

Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #Autenticitate #DezvoltarePersonală #Claritate #CreștemÎmpreună

Alege să mergi înainte | Episodul 8 din 8

Există un moment în orice schimbare în care trebuie să încetezi să mai privești înapoi. Nu pentru că trecutul nu mai contează. Ci pentru că nu mai poate fi schimbat.

În această serie am trecut prin STOP, RECONSTRUIEȘTE, REPORNEȘTE, ACCELEREAZĂ și RECAPITULEAZĂ. Nu ca prin niște pași ai unei rețete, ci ca printr-un exercițiu de luciditate: să observi ce nu mai funcționează, să ai curajul să te oprești, să-ți refaci direcția, să pornești din nou și să verifici periodic dacă încă mergi acolo unde ai ales.

Dar există ceva ce trebuie făcut după toate acestea: să mergi înainte.

În materialul meu am formulat-o foarte simplu: „Never look back! Ochii doar în față, trecutul e trecut și terminat.” Nu înseamnă să ștergi trecutul sau să te prefaci că nu s-a întâmplat. Înseamnă să nu mai consumi energia prezentului încercând să repari ceea ce nu mai poate fi reparat.

Un lider care privește permanent în oglinda retrovizoare pierde din vedere drumul din față. Și aici apare una dintre cele mai dificile forme de desprindere: să accepți că nu toate greșelile trebuie compensate. Unele trebuie înțelese. Unele trebuie asumate. Unele trebuie lăsate acolo unde s-au întâmplat.

Ai pierdut un proiect? Învață.

Ai luat o decizie greșită? Corectează.

Ai păstrat prea mult timp o direcție care nu mai funcționa? Recunoaște. Dar după aceea, mergi mai departe. Pentru că altfel riști să transformi o greșeală de ieri într-o limitare pentru următorii zece ani.

În business, întâlnim des această situație. O strategie care a eșuat devine motivul pentru care organizația nu mai încearcă nimic nou. Un proiect pierdut rămâne prezent în fiecare decizie. O restructurare dureroasă îi face pe oameni să evite orice schimbare ulterioară. Un lider care a greșit odată începe să controleze totul, ca să nu mai greșească niciodată. (Ca frâna de mână trasă permanent, "de siguranță" — nu te mai lasă să aluneci, dar nici să mergi undeva.)

Dar controlul permanent nu este neapărat o responsabilitate. Uneori este doar frică îmbrăcată în procedură. Iar frica nu poate construi un viitor bun. De aceea, una dintre ideile finale ale seminarului mi se pare esențială: dacă facem ce am mai făcut, vom obține cam tot ce am obținut. Dacă vrem un rezultat diferit, trebuie să acceptăm că trebuie făcut ceva diferit. Poate o decizie. Poate un comportament. Poate un proces. Poate felul în care conducem. Poate chiar felul în care ne raportăm la noi înșine.

Și mai există o idee pe care aș păstra-o ca încheiere a întregii călătorii: nu-ți dori să fi fost mai ușor, dorește-ți să fi fost mai bine. Nu pentru că trebuie să iubim dificultatea. Ci pentru că dificultățile prin care trecem pot deveni experiență, discernământ și forță, dacă avem suficientă luciditate ca să învățăm din ele. Poate că asta este maturitatea: să nu mai aștepți ca viața, oamenii sau organizația să devină mai ușoare, ci să devii tu mai clar în fața lor.

Zâmbește! Răul a trecut, frumusețea vieții ni se oferă generoasă în față. Din acest moment, limitele sunt mult mai departe decât credeai. Poți face și obține absolut orice cu o condiție: să nu-ți mai faci rău niciodată, să nu te (mai) deteriorezi sub nicio formă sau condiție. Și restul? Restul nu contează, n-am stabilit asta odată? Să nu uităm de propria „cană plină”: înainte de a putea oferi celorlalți, trebuie să avem de unde.

Cât timp TU ești bine fizic, psihic și sufletește – totul e ok. Ceilalți vor fi oglinda noastră, la fel ca în celebra fabulă cu acel cățeluș din camera cu oglinzi jur-împrejur. Ceilalți nu fac decât să se ridice sau să se coboare la nivelul nostru, dacă vor să fie cu noi și ca noi. Dacă noi suntem bine, ceilalți vor zâmbi. Dacă noi nu suntem chiar așa cum trebuie, ceilalți vor strâmba din nas sau din gură. Oamenii din jurul nostru simt, de multe ori, starea în care suntem și răspund la ea.

De azi înainte ne vom concentra și vom acorda atenție și timp doar lucrurilor, evenimentelor și oamenilor care ne ajută în demersul nostru nou în noua perspectivă a vieții. Ne vom îndrepta resursele, de orice fel (timp, atenție, financiare, relaționale, etc.), doar în zonele care ne ajută să zâmbim relaxați pe termen lung și care ne oferă măcar atâta cât oferim noi. Restul? Știți bine cum procedăm cu restul.

Să avem încrederea că va fi bine, că Bunul Dumnezeu, sau Universul, sau Mama Natură, sau Allah/Budha/Khrishna, sau oricum îi vom spune noi forței supreme, lucrează pentru noi și face ca noi să fim bine pe termen lung în continuare. 

Așa că, înainte să încheiem, lansez câteva întrebări:

Ce continui să porți cu tine, deși locul acelui lucru este în trecut?

Ce ai învățat dintr-o greșeală pe care încă o consideri doar un eșec?

Ce faci astăzi exact la fel ca acum câțiva ani, deși rezultatele nu te mai mulțumesc?

Ce ar trebui să schimbi la tine pentru ca organizația pe care o conduci să poată crește altfel?

Și poate întrebarea cea mai simplă, dar cea mai greu de administrat:

Dacă ai ști că nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, încotro ai merge de aici?

Nu avem întotdeauna puterea să alegem ce ni se întâmplă. Avem însă o responsabilitate asupra felului în care mergem mai departe.

Soarta ta ești tu. Zâmbetul tău este în mâinile tale.

Poate că acesta este lucrul pe care merită să-l păstrăm după cele opt episoade: nu trebuie să rămâi pe un drum doar pentru că ai mers mult pe el. Te poți opri. Poți reconstrui. Poți reporni. Poți accelera. Te poți opri din nou și poți verifica harta. Iar apoi poți alege din nou.

Elimină zgomotul. Construiește valoare. Condu clar.

#Leadership #SelfLeadership #StrategicClarity #ExecutiveLeadership

P.S.

Aceasta este ultima ediție a acestui newsletter. Dacă ți-a plăcut, te rog, lasă-mi un comentariu aici sau în privat. 

Dacă apreciezi acest format și crezi că ar fi benefic companiei tale sau clienților tăi, te rog, dă-mi un mesaj și hai să discutăm cum aș putea să-l detaliez pentru toți colegii tăi sau partenerii tăi într-o întâlnire.

Iar dacă tu consideri valoros și poate de folos altora, te rog, nu ezita să dai share sau tag, ajutându-mă pe mine și pe cei care s-ar bucura să afle această structură de lucru sau expunere de informații.

Răsăritul, prezentul și masca ostentației | Episodul 34 din 100

Astăzi voi scrie despre trilogia despre care toți vorbesc zilele acestea. Cred că așa este frumusețea vieții: ca să poți să ajungi să savurezi răcoarea îmbătătoare a răsăritului de Soare, trebuie mai întâi să treci prin furcile caudine ale arșiței dinaintea apusului. Știu că a venit toamna, dar căldura verii încă mai arde firi umane și fire de flori ici și colo. Dacă ți se pare că nu prea există legătură între cele de mai jos, să știi că ai dreptate: e un ghiveci, dar vei vedea la final că nu contează ce zic ceilalți. Ci doar să fim acum și aici atenți la fabuloasa frumusețe a vieții care ni se oferă la tot pasul. Let's go!

Ca să poți urca din Bușteni pe Jepii Mari sau pe cei Mici, apoi prin Piatra Arsă să ajungi pe lângă Stâna Regală înapoi în Sinaia, cred că ar trebui să reușești să te plimbi mai des pe acasă și să urci niște trepte de plăcere și fără să gâfâi. Ca să ridici o halteră de 100 kg, cred că ar trebui, sau ar fi bine, ca să nu te accidentezi, mai întâi să te joci cu una de 25, de 50 sau poate de 70 kg.

Ca să poți să pui în discuție să te bați cu Mike „Iron” Tyson, când era în perioada lui de glorie, sau ca să ai privilegiul epocal al unui K.O. din partea lui, trebuia să calci în picioare, zâmbind relaxat, majoritatea rivalilor din jurul lui la acea vreme.

Jucând într-o ligă inferioară tot timpul, nu vei avea niciodată cum să guști din gustul satisfacției unei victorii de răsunet. Nu-i rău să rămâi jos, cât e dăunător să țintești fără determinare și vlagă sus.

Când ai mereu parteneri de joacă sau distracție de nisip și la lopățele, e greu de crezut că cineva te va accepta vreodată la masa de bridge sau șah. Nu că n-ai avea valoare sau că n-ai face față, ci că ești plin(ă) de alge și scoici pe mâini și murdărești piesele și cărțile. Măcar spală-te temeinic înainte de a avea pretenții! Măcar pe mâini, pentru început.

Dacă toate muștele ar face miere, ne-am șterge și la cur cu ea.

Prezentul este tot ce contează

Ignoră orice altceva. Concentrează-te cât poți, știu că nu-i ușor, pentru că nici mie nu-mi reușește mereu, doar pe „acum” și „aici”. Atât. Concentrează-te doar pe momentul prezent. Sună banal, știu asta. Chiar așa și este. Dar câți și conștientizăm asta? Câți înțelegem cu adevărat valoarea colosală a prezentului? Câți și aplicăm în viața de zi cu zi? Câți suntem mereu, zi de zi, atenți la momentul prezent și la aici?

Mulți au avut probleme și necazuri, unii s-au tot chinuit prin viață. Le este greu altora și în momentul de față. Dar, hei! Suntem în viață! În raiul pământesc. Respirăm, suntem sănătoși, suntem vii și asta ar trebui să ne umple de bucurie în fiecare dimineață și seară. Măcar. Știu că poate sună plat, dar simplul fapt că te trezești dimineața ar trebui să te fericească enorm. Fie și pentru simplul fapt că mulți nu se mai trezesc niciodată. Iar dintre cei care nu mai sunt printre noi, au intrat degrabă în pământ, să nu uităm că erau câțiva mai tineri, mai puternici, mai deștepți și mai sănătoși decât noi.

Nimeni n-are control asupra lui „mâine”. Cine spune că este liniștit cu viitorul lui și că știe exact ce i se va întâmpla minte. Minte cu nerușinare sau fabulează. Ori nu știe ce vorbește. Nimeni n-are control asupra zilei de mâine. Este doar o iluzie. Noi nu trăim decât azi. Mereu un alt azi.

Ieri a fost. Cu bune și rele. Să lăsăm „ieri” să rămână la locul lui în spate. Dacă putem repara ceva din ieri azi, s-o facem. Dacă nu mai putem face nicio modificare, mai bine. Să ne mutăm privirea și atenția pe azi, pentru că asta este tot ce avem și este cel mai valoros. Singurul lucru pe care-l avem: azi, acum.

De aceea eu zâmbesc de fiecare dată când mă trezesc dimineața. Dar și când mă bag în așternuturi seara. Și mulțumesc mereu pentru asta. Este încă o zi de viață primită cadou. Am încă o șansă să fac ce vreau eu, să fiu fericit în acest rai. Viu și cald, nu rece și la doi metri dedesubt.

Ostentația confirmă și întărește lipsa

Faptul că ai la profil poza cu partenerul tău, sau partenera ta, poate spune multe. Schimbarea deasă a acestei poze mai comunică niște chestiuni. Postarea regulată de alte poze cu perechea ta peste tot, având zâmbete largi, de cinema, ostentative, aparent fericite, poate arăta că în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Dacă într-adevăr era mare iubire între ei, nu cred că aveau nevoie de paradă de imagini și nici de confirmarea aprobărilor like-urilor celor apropiați din listă. Iubirea lor le-ar fi fost de ajuns. Nici apă nu le-ar fi trebuit.

Să ne gândim puțin la faptul că avem și noi niște minorități naționale care fac dintotdeauna paradă de orice. În special de bogăția lor. Lanțuri de aur, case cu multe camere și turnulețe cu numele copiilor pe ele în vârf, mașini de fier de lux spălate zilnic, polișate și toate zilnic pozate și repede pe rețelele de socializare postate. De femeile multe și frumoase, precum și de dușmanii care poartă pică pe valoarea lor... nu mai vorbesc. E arhicunoscut. Sau nu?

Dacă ei ar fi cu adevărat bogați, și mulțumiți, liniștiți și împăcați în sufletele lor cu acest statut, oare ar mai face paradă de bunurile, valoarea, frumusețea și deținerile lor?

De ce oamenii cu adevărat bogați nu sunt aproape deloc vizibili în societate, în public, pe Facebook? De ce ei păstrează o discreție impecabilă a tot ceea ce fac, spun, arată, au, comunică și dețin?

Dacă textul acesta ți-a pus pe gânduri măcar o secundă sau te-ai recunoscut prin rândurile de mai sus, dă-i un share prietenilor tăi sau dă-i un tag cuiva pe care știi că-l interesează și nu trăiește doar pentru aparențe. Poate că cineva are nevoie astăzi de puțină relaxare.

La câte idei am adunat despre efort, prezent și ostentație, s-ar lega de minune și un seminar în care să lăsăm garda jos și să vorbim despre cum ne consumăm energia căutând validare externă și mereu „mâine”, în loc de azi, acum, aici. Ce zici, ne urnim să facem o întâlnire live pe tema asta?

P.S. 

Ai căzut vreodată în capcana de a arăta lumii că ești bine, când tu, de fapt, alergai după o iluzie și nu erai deloc bine? Ai fugit vreodată tu de tine prin cine știe ce colțuri de lume sau proiecte cât mai departe de casă?

Mă gândesc la o întâlnire live în care să vorbim despre valoarea momentului prezent și discreția adevăratului succes. Succesul interior cu liniștea aferentă. Ți-ar fi de folos o astfel de discuție?

Sper că acest text ți-a fost de folos, ți-a adus bucurie sau măcar puțină pace.

Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #Prezentul #Autenticitate #CreștemÎmpreună

Nu există dezastru din senin | Episodul 33 din 100

Motto: Un degețel drept ca o suliță face treabă mai bună decât trei chircite în palmă.

Niciun avion nu se prăbușește în câteva secunde după ce zboară lin la altitudinea și cu viteza de croazieră. Nicio clădire nu se prăbușește pur și simplu, din senin, după ce a fost proiectată și executată ca la carte. Și nicio relație nu se termină brusc, pe neașteptate, după ce cu o seară în urmă se făceau planuri de viitor și declarații fierbinți de afecțiune reciprocă. E clar că undeva s-a greșit de la început, sau ceva a fost eronat din proiectare sau mai târziu în dezvoltare. Iar răul s-a tot perpetuat din lipsă de acțiune reparatorie energică sau din neatenția celor direct implicați.

Ca să prăbușești un avion, ai nevoie de timp, decizii, sabotaje și de multe alte acțiuni care merg prost simultan. Ca să prăbușești o clădire, e și mai greu — trebuie eliminate multe puncte de susținere și protecție. Se spune, printre arhitecți, că o clădire bine executată poate rămâne în picioare și cu jumătate din capacitatea ei de rezistență.

La relații e la fel. E greu de crezut că cineva decide brusc, din senin, că s-a terminat, la doar câteva ore după ce totul părea perfect și giugiulelile se țineau lanț. Ceva era defect demult, undeva în trecut lucrurile n-au fost clare, iar apoi a fost suficientă o scânteie — o glumă nevinovată, o părere aruncată neglijent — ca totul să se ruineze și relația să dispară.

Traumele din trecut ies aproape mereu la suprafață în momentele de tensiune, și sunt greu de gestionat, mai ales când crezi că le știi pe toate și că ești stăpân pe tine. De multe ori nu ești, firea umană este adaptabilă și instabilă, așa evoluează sau se apără. Uneori chiar și cu ajutor de specialitate, procesul de vindecare e extrem de lent și cere răbdare, multă răbdare. Dar asta nu-l face inutil, doar mai puțin rapid decât ne-am dori noi.

De aceea cred că atenția la celălalt, răbdarea, calmul zâmbicios și comunicarea directă, la obiect, cu degetul pus pe rană, și constantă sunt aproape obligatorii într-o relație de durată liniștită. Pe termen scurt reușim cumva să trecem peste ciudățenii sau nervi, dar toate au o limită la un moment dat.

Există și o altă lupă prin care poți vedea sufletul cuiva, dincolo de cum se poartă cu tine: felul în care tratează pe cineva aflat, pentru moment, într-o poziție mai joasă, fie valoric, fie ierarhic sau oricum altfel, chiar dacă temporar. E una dintre cele mai pure evaluări ale unui om, cea care nu dă greș aproape niciodată. „Dă-i puterea lui Ion sau lui Andrei, și ai să vezi ce fel de om este!”, spunea o vorbă din bătrâni.

Felul în care etichetezi pe cineva aflat sub tine, în realitate sau doar în capul tău, te descrie de fapt pe tine, instant, fără să vrei. Iar rar sunt cei care reușesc să vadă calități acolo unde majoritatea nu le vede. E o muncă grea, valoroasă și doar câțiva reușesc cu adevărat să găsească perle neprețuite azi.

Pentru că azi este tot ce avem. Mâine este azi din viitor, dar nu există încă. Nimeni n-are control asupra lui „mâine". Cine spune că e liniștit cu viitorul lui minte sau fabulează — nimeni nu poate ști ce urmează. Ieri a fost, cu bune și rele; dacă mai putem repara ceva din el azi, s-o facem, dacă nu, să ne mutăm atenția pe azi, pentru că e tot ce avem cu adevărat.

De asta zâmbesc de fiecare dată când mă trezesc dimineața. E încă o zi primită cadou, încă o șansă să fac ce vreau eu, aici, acum. Să repar, să dreg, să găsesc perluțe.

Dacă acest text ți-a spus ceva sau crezi că i-ar putea fi de folos unei tinere sau unui tânăr, dă-i un share și un tag. Mă ajuți pe mine să ajung la mai mulți și ajuți pe cineva care poate are nevoie exact de acest gând acum.

P.S.
Ai încă trei degete îndreptate spre tine de fiecare dată când arăți cu unul spre altcineva. Nu uita asta.

Ai simțit vreodată, privind în urmă la o relație terminată brusc, că de fapt semnele fuseseră acolo demult? Mă gândesc la o discuție deschisă despre asta în seminarul live pe care îl pregătesc — cum recunoști semnele din timp, fără să cazi în paranoia. Ți-ar fi de folos?

Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #Relatii #DezvoltarePersonala