Întoarce-te la tine | Episodul 12 din 16

Ai coborât din tren. Ai tras aer în piept, ai lăsat în urmă balastul, ai închis o ușă care nu mai ducea nicăieri și ai lăsat în stație ceea ce te consuma. Și acum? Acum se așterne tăcerea.

Cel mai greu moment vine adesea a doua zi dimineață, când te trezești și liniștea aceea nouă ți se pare stranie și puțin înfricoșătoare, nu eliberatoare. Obișnuința de a te lupta cu aceeași problemă dispare și simți un gol. Iar mintea, din reflex, caută imediat ceva cunoscut pe care să se agațe, chiar și ceva care îți făcea rău, numai să scape de necunoscut. De aceea, primul pas după ce ai făcut curățenie nu este să alergi spre o nouă relație, spre un nou job care să acopere totul sau spre o agendă plină-ochi cu activități ca să n-ai timp să gândești.

Primul pas este să te întorci la tine.

Când o casă rămâne goală după ce ai scos din ea tot ce era vechi, stricat sau toxic, nu te muți în ea imediat în întuneric. O cureți, o aerisești, vezi unde bate lumina și de ce ai nevoie cu adevărat ca să te simți acasă. La fel e și cu propria ta viață.

Ți s-a întâmplat să te întrebi ce îți dorești tu și să observi că nu ai un răspuns care să nu treacă mai întâi prin ce ar spune alții? Răspunsul începe cu o întoarcere la tine. Mulți dintre noi am învățat de mici să ne uităm mai întâi la ce se așteaptă ceilalți: părinți, prieteni, colegi, parteneri, vecini, șefi. Ai comandat vreodată la restaurant același fel ca prietena ta, deși te atrăgea altceva, ca să nu complici comanda sau să n-o mai întârzii? Este o formă mică de a te pune pe locul doi, iar la lucruri mici o facem aproape fără să observăm. Pe vremea când viața mea arăta bine, cu tot ce se cuvine să ai, mi-a lipsit multă vreme întrebarea „Ce-mi doresc eu?”.

Iată ce aș face eu în acest punct:
Nu m-aș grăbi să umplu golul. L-aș lăsa să fie o pauză, un spațiu câștigat cu greu.
Mi-aș redescoperi ritmul. Când ai grijă de ceilalți sau alergi în turma altora, uiți cum sună propriile gânduri, așa că mi-aș lua o zi, un weekend sau măcar o seară doar pentru mine, fără ecrane și fără explicații date nimănui.
Aș face un inventar al lucrurilor care îmi plac: ce mi-a plăcut cândva și am lăsat baltă, ce hobby aș relua, ce parte din corp sau din starea mea de spirit cere puțină blândețe.

Când am trecut prin propriile mele furtuni acum mulți ani, am înțeles un lucru esențial: nu poți construi nimic solid pe un teren plin de moloz emoțional. Întâi strângi cioburile, mături bine, lași să se așeze praful generat de reconstrucție și abia apoi te uiți pe hartă să vezi încotro vrei să o iei.

Gura lumii va avea o părere oricum, indiferent de ce alegi. Tu poți decide cât din ea te urmează acasă. Ce simți că te cheamă, ce te face să te trezești cu poftă de zi și ce te lasă fără energie sunt informații la fel de reale ca orice sfat primit de la alții, iar ele sunt singurele pe care le ai doar tu. Merită să asculți și părerile celorlalți, dar decizia rămâne doar a ta.

Ne punem atât de des pe locul doi pentru că ne-am obișnuit să credem că grija față de ceilalți vine mai întâi. Există însă o imagine simplă: nu poți turna dintr-o cană goală. Cana plină nu este egoism. Ea îți permite să oferi din ce prisosește, cu bucurie și fără resentimente, iar cei dragi primesc un om odihnit și prezent, nu unul care dă din ultimele puteri.

Ca să-ți umpli cana, ai nevoie de grijă pentru toate trei: corp, minte și suflet. Dacă îți odihnești doar mintea și îți neglijezi corpul, sau invers, partea rămasă în urmă cere atenție mai târziu și cu dobândă. Ajung câțiva pași mici, repetați: o plimbare, o noapte de somn mai respectată, o conversație sinceră, un lucru făcut doar pentru că îți place. Cu cât te schimbi tu, cu atât felul în care vezi lucrurile din jur se schimbă odată cu tine.

Ia o foaie sau deschide notițele telefonului și încearcă să răspunzi la trei întrebări:

Ce mi-aș dori eu, dacă nimeni nu m-ar întreba și nimeni nu m-ar judeca?

Ce sau pe cine pun de obicei înaintea mea?

Care este un gest mic de grijă față de mine, un alint, un răsfăț, pe care îl pot face în următoarele 24 de ore, pentru corp, minte sau suflet?

Doar scrie-le, nu trebuie să le arăți nimănui, dar fă-o fără grija de a suna frumos. Nu trebuie să schimbi nimic astăzi.

Dacă ți se pare foarte greu să te pui pe tine pe primul loc, dacă vinovăția te apasă de multe zile sau dacă starea ta a devenit prea grea de dus singură, vorbește și cu un psiholog sau cu un medic. Rândurile acestea nu înlocuiesc ajutorul specializat.

Ce ți-ai dori tu, dacă nimeni nu ar avea o părere? Dacă vrei să-mi povestești, scrie-mi în comentarii sau în privat, pe scurt. În episodul următor repornim motorul: încerci câte puțin din ce ai amânat de mult, fără să te legi încă de nimic.

Dacă te gândești la cineva care se pune mereu pe locul doi, trimite-i episodul cu un tag sau un share.

Pentru persoanele care preferă o discuție față în față, am pregătit o oră de plimbare în Parcul IOR, gratuită și fără obligații. Dacă ai nevoie să-ți spui cu voce tare ce îți dorești tu, poate fi un loc bun să o facem împreună. Detaliile sunt aici:

Zi de zi. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #STOPReloaded #Alegeri #Claritate #Liniste

Utilizator sau stăpân? | Episodul 62 din 111

Ai văzut vreodată o limuzină superbă oprită la semafor și te-ai întrebat cine stă la volan: șoferul angajat sau proprietarul?

Aceeași întrebare apare într-o firmă, între angajat, chiar dacă e CEO, și acționarul principal. Apare și într-o relație, între cel care încă încearcă să impresioneze și cel care se simte acasă, fie că sunt soț și soție, fie că sunt iubit și iubită.

Se văd două deosebiri și un semn care le confirmă pe amândouă.

Prima deosebire sunt aparențele. Cine folosește ceva ce nu îi aparține are grijă să arate bine: costum și cravată, accesorii, ținută fără cusur. E firesc, pentru că vrea să demonstreze că merită încrederea și că i se poate da orice pe mână. Proprietarul nu mai are nimic de demonstrat. Se îmbracă comod, vorbește simplu și nu face paradă. Are deja și este deja.

(Observație pentru cele dintre voi care probează patru ținute înainte de o cafea de zece minute: zâmbetul cu care ieșim pe ușă se vede mai departe decât ținuta.)

A doua deosebire este felul în care folosești ceea ce ai în față. Utilizatorul accelerează la podea, rupe fâșul, trăiește clipa, vrea să arate ce poate. Orizontul lui este bugetul lunii sau al anului. Proprietarul îngrijește, reglează, îmbunătățește și se gândește la următorii trei, cinci sau zece ani. Mulți privesc spre pensie încă de la 30 de ani, iar unii chiar mai devreme.

Întrebarea merge mai departe de limuzine. Timpul tău, sănătatea, banii și relațiile pot fi folosiți ca un bun închiriat, fiecare zi cu viteza maximă, sau pot fi administrați ca ceva ce îți aparține. Mulți tineri simt că au volanul în mână și totuși conduc spre ceea ce și-au dorit alții. O poți observa întâi la alții și apoi, cu blândețe, la tine.

Semnul care confirmă totul este liniștea. De regulă, proprietarii sunt mai relaxați, mai zâmbitori, mai împăcați. Cine ține cu adevărat la ceva are timp să zâmbească.

Dacă ai vrea să discutăm tema asta într-un seminar live, ce întrebare ai aduce cu tine? Poți să-mi scrii, să dai like sau să trimiți textul unei persoane care ar citi cu plăcere despre asta.

Zi de zi mergem mai departe, iar mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #ViațaTa #Liniște #Maturizare #Alegeri

5+1 confuzii care ne costă liniștea | Episodul 61 din 111

Poți avea mulți bani și să te simți perfect săracă, iar asta este doar prima dintre cele șase confuzii pe care merită să le deosebim.
Ar fi util și plăcut să nu le încurcăm măcar pe cele cinci de mai jos:

• Poți avea bani mulți și să te simți și săracă și nefericită. Dar nu-i obligatoriu.
• Poți fi într-o relație de ani de zile, chiar legalizată la starea civilă, și să nu mai știi ce sunt iubirea, liniștea, afecțiunea calină și fericirea. Există soluții.
• Poți fi îndrăgostită de luni de zile de persoana perfect potrivită pentru tine și să nu fii „împreună” cu ea. Sunt multe motive, se pot schimba.
• Poți fi single, fără relație stabilă și oficială pe profil, și să nu fii singură, pentru că te însoțesc prietenele, pisica, comunitatea și grupul de chat. Nu știu dacă ajută, dar salvează.
• Poți avea intimitate fizică zilnic și să nu cunoști plăcerea unui somn ghemuit la prânz, a unei plimbări seara prin parc, pe malul mării sau la munte, a unei mâini ținute fără cuvinte la o bronzare pe un deal spre munte sub un Soare generos de octombrie, a unui schimb de priviri în care se spun mii de lucruri fără nicio vorbă. Cum era aia? ...și cu banii luați...

Pentru toate celelalte există căsnicii, carduri, afaceri, rude, bănci și alți creditori de primă instanță, plus cohorta de prieteni. Ce prieteni, vei întreba? De ani de zile îți spun că gregaritatea sterilă nu te hrănește, iar câțiva oameni cu care poți fi tu însăți fac mai mult decât o cohortă întreagă.

Și a șasea confuzie: poți părea perfect sănătoasă la exterior și să suferi cumplit înăuntru, fără ca cineva să audă urletele sufletului tău.

Dacă te recunoști în vreuna dintre ele, ai deja o informație utilă: știi de unde poți începe.

Care dintre cele șase confuzii ți-a atins cel mai mult atenția azi? Scrie-mi în comentarii sau în mesaj, pentru că despre răspunsul tău merită să vorbim. Dacă îți vine în minte cineva care ar avea nevoie de textul acesta, dă-i tag sau share.

E limpede? Dacă nu, îți fac și un desen. Na, ia și desen, vezi imaginea din episodul de mai jos.

Soarta ta ești tu! Zi de zi, mergem mai departe, iar mâine este o nouă zi.

P.S.: Despre imaginea interiorului unui om am scris și aici: https://www.linkedin.com/pulse/c%C3%A2nd-via%C8%9Ba-arat%C4%83-bine-dar-tu-nu-e%C8%99ti-ok-ep-9-din-16-mataranga-cnpre

#IdeiCoapte #Relatii #Fericire #Prezenta #Autocunoastere

Inexpugnabil | Episodul 60 din 111

Atunci când crezi că ești de neînvins, că nimic nu-ți poate scăpa din mână sau de sub control, că ești regele junglei și nimeni nu te poate detrona, oprește-te puțin. Fix atunci! Și amintește-ți un lucru: ceea ce pare imposibil de învins poate fi doar ceva ce încă n-ai înțeles suficient de bine.

Ai văzut vreodată un lăcătuș priceput lucrând la o încuietoare și deschizând cu ușurință, fără chei, aproape orice ușă de casă? Nu prea există un sistem de închidere infailibil. Pentru el, un mecanism care pare de nepătruns poate deveni o problemă tehnică, o succesiune de piese și principii pe care le cunoaște și le stăpânește. Ceea ce pentru un om pare o barieră de netrecut, pentru altul poate fi o provocare profesională pe care știe s-o rezolve. Chiar și lăcățelul de la jurnalul din adolescență se deschidea cu o agrafă de păr.

Ai văzut vreodată un tinichigiu bun deschizând o ușă de mașină cu câteva sârmulițe și o tijă subțire? Sau un tip cu un laptop și un dispozitiv cu mici și multe antene, care deschide și pornește, în câteva zeci de secunde, aproape orice mașină? Nici măcar sistemele moderne de securitate nu sunt infailibile. Un profesionist care le cunoaște vulnerabilitățile poate găsi uneori o cale de acces.

La fel se întâmplă și cu sistemele pe care le considerăm sigure. O parolă, o relație, un mecanism de protecție: fiecare are limitele sale. Unele sunt mai bine proiectate, altele mai vulnerabile. Diferența o fac, uneori, experiența celui care le construiește și priceperea celui care încearcă să le înțeleagă.

Lucrurile devin și mai interesante atunci când ieșim din lumea mecanismelor și intrăm în lumea oamenilor. Ai văzut vreodată cum cineva reușește să cucerească o persoană despre care toți credeau că nu poate fi clintită dintr-o relație? Doi oameni sunt împreună de ani de zile, au trecut prin bune și prin rele, își cunosc obiceiurile și slăbiciunile. Cei din jur sunt convinși că nimic nu-i poate despărți, dar uneori, apare cineva sau se întâmplă ceva care schimbă totul.

Nu înseamnă că toate relațiile sunt fragile sau că orice om poate fi convins să plece. Înseamnă doar că nici durata unei relații, nici promisiunile și nici certitudinea noastră nu pot înlocui grija pe care o investim în ea. O casă poate avea ziduri solide, dar are și multe puncte prin care intră lumina, apa, aerul sau, dacă nu suntem atenți, chiar furtuna. Abia când înțelegi aceste lucruri începi să vezi cât de relativă este ideea de invulnerabilitate.

Nicio construcție nu este perfectă, niciun sistem nu este infailibil, nicio poziție nu este garantată pentru totdeauna. Iar omul care se crede de neclintit poate fi uneori mai vulnerabil decât cel care își cunoaște limitele. Multe depind de context, de pricepere, de împrejurări și, uneori, de noroc. Dar depinde și de felul în care ne pregătim, de cât de atenți rămânem și de capacitatea de a recunoaște că există întotdeauna lucruri pe care nu le știm și riscuri pe care nu le putem controla pe deplin.

Îți spun asta ca să-ți păstrezi liniștea și atenția, fără frică și fără suspiciune față de tot ce te înconjoară. Distinge siguranța de invulnerabilitate și încrederea de certitudinea că nu ți se poate întâmpla nimic rău. Ai grijă de ceea ce contează, învață să-ți recunoști punctele slabe fără să devii prizonierul lor și protejează, repară sau reconstruiește ceea ce poți. Adevărata putere înseamnă să știi ce faci atunci când descoperi că poți fi învinsă.”

Soarta ta ești tu! Iar zâmbetul tău? Încearcă să-l păstrezi chiar și atunci când viața îți amintește că nu deții toate cheile.

Zi de zi. Mergem mai departe. Mâine este o nouă zi.

#IdeiCoapte #Vulnerabilitate #Relații #Autocunoaștere #Echilibru

Sunt norocos! Recunosc că-s norocos! | Episodul 59 din 111

Viața nu verifică averea înainte să-și încheie socotelile, iar eu zâmbesc sănătos astăzi. 

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am învățat de tânăr să mă mulțumesc cu mai puțin. Nu cu orice, nu cu puținul care te sărăcește pe dinăuntru, ci cu acel mai puțin care te eliberează din sclavia dorinței de a avea mereu mai mult. Mă bucur că am ajuns la vârsta la care butonul ”Adaugă în coș” mă lasă să respir adânc înainte să-l apăs.

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am înțeles devreme că lucrurile pe care le poți atinge nu sunt neapărat ale tale pentru totdeauna, că nimic material nu durează și că valoarea unui lucru nu se măsoară întotdeauna în bani, dimensiuni sau strălucire.

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am priceput că, dacă mergi mereu cu turma, vei ajunge să mănânci când mănâncă turma, să te odihnești când se odihnește turma și, cel mai probabil, să ai cam media fericirii turmei. Nu e obligatoriu să fie ceva rău. Dar nici nu trebuie să fie drumul tău. Există și alte cărări, poate mai frumoase și mai potrivite pentru tine, pe termen lung.

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am înțeles cât de importantă este sănătatea. Mai importantă decât multe dintre lucrurile pentru care ne consumăm ani întregi. Nu mi-am fabricat-o singur și nici nu-mi imaginez că o pot garanta. Dar mă bucur că o am, că trăiesc, că respir și că pot zâmbi astăzi. În timp ce eu îmi fac planuri, oameni poate mai bogați, mai deștepți sau mai puternici decât mine au plecat deja dintre noi.

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am învățat carte când era vremea ei. Că am muncit când alții își petreceau timpul prin cluburi și vacanțe. Că am economisit prudent atunci când aveam de unde și că am învățat să cheltuiesc cu măsură atunci când veniturile și puterea de muncă au început să nu mai poată fi privite ca niște resurse fără sfârșit.

Sigur, fiecare își trăiește tinerețea cum crede. Nu spun că am făcut totul bine și nici că distracția ar fi o greșeală. Spun doar că alegerile de ieri au obiceiul să ne viziteze mâine: uneori ne aduc flori, alteori doar facturi.

Da, sunt norocos! Sunt norocos că am învățat de tânăr să mă mulțumesc cu mai puțin. Și sunt și mai norocos că, după atâția ani, încă pot vedea cât de mult am primit. Aici cred că stă, de fapt, norocul meu: nu doar în ce am avut, în ce am reușit sau în ce mi-a fost cruțat, ci și în capacitatea de a mă bucura de lucrurile pe care altădată le-aș fi considerat prea mici ca să le observ.

Iar pentru asta îi mulțumesc, în fiecare zi, divinității. Nu pentru că aș fi fost ferit de toate greutățile, ci pentru că am avut șansa să învăț ceva din ele și să ajung până aici cu destule motive să zâmbesc. În fiecare dimineață în care mă trezesc sănătos, respir adânc și mai am un om drag căruia să-i spun ”Bună dimineața!”, simt că am primit deja mai mult decât aș fi putut cere. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu și nu-I cer să-mi dea mai mult. Îi cer doar să nu mă lase să uit cât am primit.

Da, sunt norocos! Al naibii de norocos! Și, pentru prima dată, nu simt nevoia să demonstrez nimănui de ce.

Ce lucru bun din viața ta îl numești noroc, deși știi că nu l-ai fi putut obține doar prin propriile puteri? Mi-ar plăcea să-mi povestești în comentarii sau în privat. Iar dacă am organiza un seminar live despre noroc, recunoștință și alegerile care ne schimbă viața, ce întrebare ai aduce cu tine?

Dacă ți-a venit în minte cineva care ar zâmbi citind aceste rânduri, trimite-i-le sau dă-i un tag.

Zi de zi, mergem mai departe, iar mâine este o nouă zi

#IdeiCoapte #Noroc #Recunostinta #MaiPutin #Sanatate