Când vezi de sus un conflict, un teren, un ansamblu, un om sau o problemă sau când ai informații din interior toate ți se par mult-mult mai simple și mai clare.
Poți purta ochelari, binoclu sau lunetă.
Mă pot uita la un om gândind ca un fost sportiv sau ca un fost supraponderal.
Mă pot uita la o situație și pot lua o decizie ca un fost economist sau fost director.
Am tot scris despre recunoștință. Cred că sunt zeci de texte pe acest blog și am și câteva înregistrări video pe youtube.
Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006-2007. Știi tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.
Eram în aeroport, plecam înapoi acasă, și mă îndreptam către zona de vamă. Acolo unde treci prin celebrele șicane de-a lungul culoarelor făcute cu benzi elastice făcând s-uri interminabile.
Ea rămăsese în afara acestei zone. Dar pentru că exista un parapet de un metru făcut din reclame care delimitau zona și cum ea la șapte ani are cam 1,25 sau1,30 m, pe măsură ce mă îndepărtam în acele șicane îndreptându-mă către zona de poliție de frontieră, ea nu prea mă mai vedea și tot mai voia să-mi facă cu mâna de ”la revedere”.
