Pe măsură ce îmbătrânești devii, sau ar trebui să devii, din ce în ce mai liniștit și mai tăcut.
Vorbele încep să fie din ce în ce mai rare și mai măsurate, pentru că o dată cu timpul și cu experiența care vin peste tine și automat și cu înțelepciunea care te învăluie și te protejează, ar trebui să înțelegi că nu sunt prea multe lucruri de spus.
În primul rând pentru că știi că de multe ori vorbele au o valoare într-un anumit context și prind doar la anumite persoane care și ele trebuie să fie într-o anumită stare de receptare și de spirit.
Apoi vorbești mai puțin și dai sfaturi mai puține și discuți mai puțin odată cu vârsta, pe măsură ce înțelepciunea te cuprinde și te protejează, și pentru faptul că îți dai seama că există și consecințe de rangul doi și trei în discuție.
Un sfat sau o îndrumare pe care o dai și asupra căreia nu ai control în secunda doi, iar dacă nici cel care recepționează sfatul sau mesajul tău sau intră în discuție cu tine nu este atent la planurile doi și trei, toate acestea ar putea fi inutile, eronate sau chiar nocive terțului sau terței.
Trei: înțelegi spre bătrânețe, din experiență, spre înțelepciunea senectuții, că de cele mai multe ori ai nevoie de anumite elemente logistice potrivite pentru a pune în operă o discuție sau un sfat sau o îndrumare. Ai nevoie de mai multe instrumente pe care cei mai mulți ori nu le au deloc, ori nu și le permit, ori le au și și le și permit, dar nu știu să le folosească și atunci de cele mai multe ori este mai bine să taci.
Tăcerea este semnul maturității și al înțelepciunii. Cei care au, cei care cunosc multe și care au multe de spus, de principiu, vorbesc puțin, puține și se lasă îndelung întrebați și rugați.
Cu cât ești deținătorul a mai multor informații și a unor detalii de profunzime și de calitate, cu cât cunoști mai multe cu atât ești mai puțin dispus să vorbești și să dai sfaturi și să îndrumi pe ceilalți.
Pentru că sunt atât de multe lucruri la care ceilalți nu vor fi atenți luând doar poleiala din spusele tale.
Ori spusele tale trebuie rumegate și căutate pe interior, în profunzime, nu la ambalaj.
Tăcerea este de aur, spune o vorbă bătrânescă fabuloasă.
Vorbele încep să fie din ce în ce mai rare și mai măsurate, pentru că o dată cu timpul și cu experiența care vin peste tine și automat și cu înțelepciunea care te învăluie și te protejează, ar trebui să înțelegi că nu sunt prea multe lucruri de spus.
În primul rând pentru că știi că de multe ori vorbele au o valoare într-un anumit context și prind doar la anumite persoane care și ele trebuie să fie într-o anumită stare de receptare și de spirit.
Apoi vorbești mai puțin și dai sfaturi mai puține și discuți mai puțin odată cu vârsta, pe măsură ce înțelepciunea te cuprinde și te protejează, și pentru faptul că îți dai seama că există și consecințe de rangul doi și trei în discuție.
Un sfat sau o îndrumare pe care o dai și asupra căreia nu ai control în secunda doi, iar dacă nici cel care recepționează sfatul sau mesajul tău sau intră în discuție cu tine nu este atent la planurile doi și trei, toate acestea ar putea fi inutile, eronate sau chiar nocive terțului sau terței.
Trei: înțelegi spre bătrânețe, din experiență, spre înțelepciunea senectuții, că de cele mai multe ori ai nevoie de anumite elemente logistice potrivite pentru a pune în operă o discuție sau un sfat sau o îndrumare. Ai nevoie de mai multe instrumente pe care cei mai mulți ori nu le au deloc, ori nu și le permit, ori le au și și le și permit, dar nu știu să le folosească și atunci de cele mai multe ori este mai bine să taci.
Tăcerea este semnul maturității și al înțelepciunii. Cei care au, cei care cunosc multe și care au multe de spus, de principiu, vorbesc puțin, puține și se lasă îndelung întrebați și rugați.
Cu cât ești deținătorul a mai multor informații și a unor detalii de profunzime și de calitate, cu cât cunoști mai multe cu atât ești mai puțin dispus să vorbești și să dai sfaturi și să îndrumi pe ceilalți.
Pentru că sunt atât de multe lucruri la care ceilalți nu vor fi atenți luând doar poleiala din spusele tale.
Ori spusele tale trebuie rumegate și căutate pe interior, în profunzime, nu la ambalaj.
Tăcerea este de aur, spune o vorbă bătrânescă fabuloasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.