De neclintit, de încredere, imperturbabil, stabil. Favoritul Bunului Dumnezeu.

Motto:

”- Cum adică ești ”Favoritul lui Dumnezeu”?

- Exact cum auzi!”

Prolog:

Să renunți la gregaritate sterilă prin abandonarea definitivă la patru-cinci grupuri de prieteni, celebrele ”găști”, în douăzecișicinci de ani, pe rând la câte unul/una la cinci-șapte ani, și să te separi de zeci de ”prieteni” pentru a rămâne doar cu doi-trei apropiați, dar autentici, nu-i simplu și nici la îndemâna oricui.

Să suferi accidentări fizice, musculare, unele care au în tratamentul convențional perioadă de recuperare de șase-douăsprezece luni și tu s-o rezolvi în stilul propriu în două-trei luni, unele care necesită standard intervenție chirurgicală, două!, și tu s-o rezolvi cu orez englezesc este incredibil și covârșitor.

”God rejection is God protection”

Motto: ~Ma ghini...~

Nici una dintre cele trei femei importante din viața mea n-a fost româncă 100%. Nici măcar 50% - pentru două dintre ele. Iar la toate trei sămânța comună a fost una pe care nimeni n-o știe, nimeni n-o va afla și nimeni n-o va crede niciodată. Voi scrie la un moment dat despre asta, poate, cu două perdeluțe trase și a treia ușor ridicată, pentru cunoscători. 

De fiecare dată când am pierdut pe undeva sau ceva, pe altă parte Dumnezeu mi-a dat altceva întreit sau chiar înzecit.

De fiecare dată când o colaborare sau un job sau o afacere s-a pierdut sau s-a închis ori s-a stins, în scurt timp Dumnezeu mi-a scos în cale o altă oportunitate incredibilă la momentul anterior.

De fiecare dată când am terminat o relație de iubire și credeam că asta a fost ultima poveste minunată de dragoste, Dumnezeu făcea ceea ce știe el mai bine pentru favoritul lui:

Am greșit! Pentru că am scris, am vorbit și ajutat...

Am greșit! 

Am greșit și recunosc. Cam târziu, dar nu-i tardiv.

Primul pas pe calea îndreptării este recunoașterea greșelii. 

Plus: Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Mă iert și mă ridic. 

Am greșit imens!

Cum am greșit?

În natură e adevărul, viața și liniștea.

Natura nu minte niciodată.

Perfectele povești de iubire. Infinite. Definitive.

Există. Fie ele de un sezon, un an, opt ani, zece ani, există. Dar 99,99% nu le vor trăi niciodată, nici (măcar) o dată.

A existat dintotdeauna. Și va exista mereu. Cu o singură condiție: să fii ce trebuie, când trebuie, unde trebuie. Și să deschizi ochii mari și curioși cu bucurie observând semnele. Și să alegi mereu calitatea, nu cantitatea.

Se poate învăța asta? Da și nu.

Te poți apropia, făcând anumiți pași presetați, de o astfel de fabuloasă poveste de dragoste? Da și nu.

Există indicii că este ceva potrivit și valoros pentru tine încă de la început? Da și nu.

Despre ”nu” am tot scris. Nu mai am chef acum. Am terminat cu partea negativă. Probabil definitiv. Sau cel puțin până ies din depresie.

Azi voi scrie doar vreo duzină de ”da”-uri semnificative:

0. Prima dată când vă întâlniți ca să vă iubiți să simțiți și să vă comportați ca și cum v-ați cunoaște de-o viață. Să fie ca o reîntâlnire, o regăsire a sufletelor, o reapropiere a trupurilor. Indiferent că vă vedeți prima oară în apartamentul străin și rece al unei prietene plecate în Franța, pe o plajă în dreptul celebrelor steaguri din Neptun sau într-o sală de sport în capitală.

1. De fiecare dată când vă vedeți, întâlniți, atingeți să simțiți acel fior care vă pune în mișcare zi de zi. Ochii voștri să se întâlnească și să se placă fără să scoateți nici un sunet. Un tumult așezat, liniștit,  să pornească în stomacul vostru de fiecare dată când vă revedeți.

2. Mâncați și apreciați cam același fel de mâncare și sunteți fericiți să mâncați împreună și acasă, la casa ei de la Sinaia unde-ți gătește ea sau la Slănic unde gătea cealaltă și/sau la un picnic frugal, și la restaurante sau taverne diverse. Să-ți pună mâncarea în față, să te servească feminin, să te hrănească cum își hrănește o femeie îndrăgostită bărbatul iubit, deși ea n-a văzut așa la ea acasă când era fată și unde fiecare își punea singur în blid în față. Să-ți facă mâncărurile care-ți plac doar ție și să mănânce și ea puțin cu tine chiar și când nu-i este foame, doar de dragul tău. Când mâncați și vă uitați unul la celălalt să vedeți fericirea dublu: una gastronomic, alta de companie. Companioni e fabulos! Mai ții minte? Con panem...

3. Vă place să dormiți împreună și aveți sincronizate programele de somn. Vă liniștiți sedativ când corpurile se îmbrățișează sau ating. Indiferent că dormiți noaptea, dimineața sau la prânz. Mai ales la prânz, acel atât de hrănitor pui mic.