vineri, 29 august 2014

Steinhardt și fericirea

Recitesc zilele acestea Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt. 
Prima oară l-am citit prin 2008 sau 2009 - era o carte împrumutată de la o amică, abia apăruse atunci capodopera pe piață. Zilele trecute am găsit, regăsit de fapt, în cartea cumpărată de curând pasajul care reprezintă punctul culminant al cărții, cel puțin pentru mine. 

Aceste fraze se referă la senzațiile și revelațiile trăite la momentul în care Steinhardt află că va fi eliberat din închisoare, chiar dacă printre ultimii, alfabetic. Mă reîntorc des la acest pasaj recitindu-l, îmi dă putere în momentele mai dificile sau atunci când timpul ori o ia razna, în accepțiunea mea, ori îmi pare că a încremenit. 
Revin la o liniște bună și la o cadență de metronom în doar câteva secunde.

Cum ideea și spiritul acestui pasaj sunt minimaliste, susținând puternic demersul meu, îți ofer și ție plăcerea (re)lecturii acestei esențe a cărții mai sus menționate la paginile 515 și 516:

"În mica celulă de la Zarca - povestea parohul mănăstirii de la Rohia - singur îngenunchez și fac un bilanț. 
Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene a beznei care despică întunericul fără a-l risipi) și ies cu ochii deschiși; 
am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose;
am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea;
am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător;
soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică;
ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea și eroismul;
ies împăcat: cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi."



miercuri, 20 august 2014

La muncă, nu la întins mâna !

Sunt foarte multe momentele în care mă sună prieteni, rude sau cunoscuți și-mi spun că au un copil, sau doi, sau pe cineva apropiat care abia a terminat facultatea și nu-și găsește niciunul de muncă. Nimic. Nici nu se pune problema să profeseze în domeniul în care au studiat 3, sau 4 sau 5 sau 6 ani. Altfel spus, degeaba ai diplomă dacă nu te duce capul sau dacă nu știi să faci ceva – concret. Adică să aplici cunoștințele acumulate în facultate în viața de zi cu zi și să-ți faci un venit din asta.

Este greșit drumul prin care facem o grămadă de școli, apoi nu știu câte specializări, iar când ajungem la 24-26 de ani nu ne angajează nimeni. Adică nu ne putem câștiga pâinea din ceea ce am învățat. Îndemnul leninist “Învățați! Învățați! Învățați!” se aplică mai abitir acum în plin așa-zis capitalism. 

duminică, 17 august 2014

Echilibru perfect - fără efort

Este de dorit și indicat să vă mențineți permanent, în măsura posibilităților - bineînțeles, un bun echilibru. Fizic și psihic. Interior și exterior. 

Evitați mânia și conflictele intime (este un lux costisitor - vom vedea săptămâna viitoare de ce). Când mintea este absorbită de stări pasionale, de ”patos”, spiritul nu mai este liber, iar comportarea noastră generală este haotică și dezorientată. Pierdem controlul și precizia. Există, sau se creează, acea zăpăceală continuă neorientată și fără direcție caracteristică celor fără atenție și fără discernământ, temporar sau permanent.

Graba strică treaba. Mereu să pornim ”ca un călător cuminte, care știe că la drum lung nu se pornește cu pasul pripit” - I.L. Caragiale. Adică să fim liniștiți, ponderați, echilibrați în acțiuni. 

Voioșia și buna dispoziție permit să se analizeze lucrurile cu calm și luciditate în orice situație.  Un zâmbet, chiar și discret, poate salva tone de argumente, justificări și explicații. Și vagoane de scuze.

De evitat, de asemenea, pe cât posibil, dar stăruitor, stările novice de plictiseală, de tristețe și, mai ales, scepticismul nefondat, deoarece frânează elanul în orice activitate. Fie ea activitate fizică, intelectuală, emoțională, spirituală.  

Un om echilibrat, calm, îngăduitor, tolerant și mereu cu zâmbetul pe buze poate modifica sieși tonusul fizic și psihic, dar poate corecta și unele atitudini greșite ale colegilor, prietenilor, membrilor familiei. Poate fi un exemplu și un călăuzitor.
Pentru bine său și al celorlalți...

Eu recunosc că încă mă lupt, zilnic, să rămân mereu așa...



joi, 14 august 2014

RăsPLĂTEȘTE fericirea ta!

Zilele trecute am fost cu prietenii la un concert. Atmosferă plăcută, mai fusesem și în alți ani, relaxare, bucurie, plăcere, fericire. Un prieten a lipsit de la eveniment, deși el era, măcar declarativ, fanul cel mai pasional din grupul nostru. Dar pentru asta a trebuit să trec printr-un mic calvar.

Scurt intermezzo: săptămâna trecută, în Dilema Veche Ana Maria Sandu scria: http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/cine-scriem . După câteva zile Adina Popescu replica și publica articolul : http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/cine-scriem-ii . Două articole excelente și cu care am rezonat. 
Citez succint: Au fost momente în care m-am simţit în al nouălea cer pentru că cineva necunoscut a venit la mine şi m-a întrebat dacă poate să mă îmbrăţişeze şi să-mi mulţumescă, astfel, pentru cărţile mele. Şi jur că m-am emoţionat şi m-am fîstîcit ca la prima serbare de la grădiniţă. Sau am primit e-mail-uri de la oameni pe care nu-i văzusesem niciodată şi care îmi spuneau cît de mult le-a plăcut un text sau altul, că s-au regăsit acolo şi că a contat mult pentru ei.” - Ana Maria Sandu.

Revin la concert.

joi, 7 august 2014

Timp irosit cu tehnologia modernă

Cum irosim timp prețios cu noile gadget-uri (telefoane smart, tablete, i-pad, i-etc, etc...) ?!?
"Insist asupra faptului ca nu exista in plan general crestere, ci numai, sub toate formele posibile, o luxoasa risipa de energie. Istoria vietii pe pamant este inainte de toate efectul unei nebunesti exuberante; evenimentul predominant il constituie dezvoltarea luxului, producerea unor forme de viata din ce in ce mai costisitoare." - George Bataille, Partea blestemată, p 35.
Când eram copil, în anii comunismului în special, eram fascinat de electronice. Pentru că acasă în afară de un amărât de televizor alb-negru nu aveam altceva. Aaa, ba da!, și un radio Vef, pe baterii inițial. Apoi tata l-a trecut pe transformator la 220 ce atârna ca un apendice lângă el. Când au apărut walk-man-urile în 90 credeam că nu mai am nevoie de nimic. Doar de o fabrică de baterii mare și productivă - pentru că se consumau foarte repede. Iar muzica pe casete trebuia ascultată la maxim și pe repeat. La nesfârșit, de dimineață până în seară. Apoi a apărut tetrisul, walkie-talkie, pagerul, consolele, telefoanele mobile - prin 95 sau 96 parcă. Am fost un sclav al tehnologiei moderne de atunci. Acum m-am eliberat puțin. Probabil că bătrânețea își spune cuvântul.

Ce se întâmplă astăzi? În 2014?