miercuri, 20 august 2014

La muncă, nu la întins mâna !

Sunt foarte multe momentele în care mă sună prieteni, rude sau cunoscuți și-mi spun că au un copil, sau doi, sau pe cineva apropiat care abia a terminat facultatea și nu-și găsește niciunul de muncă. Nimic. Nici nu se pune problema să profeseze în domeniul în care au studiat 3, sau 4 sau 5 sau 6 ani. Altfel spus, degeaba ai diplomă dacă nu te duce capul sau dacă nu știi să faci ceva – concret. Adică să aplici cunoștințele acumulate în facultate în viața de zi cu zi și să-ți faci un venit din asta.

Este greșit drumul prin care facem o grămadă de școli, apoi nu știu câte specializări, iar când ajungem la 24-26 de ani nu ne angajează nimeni. Adică nu ne putem câștiga pâinea din ceea ce am învățat. Îndemnul leninist “Învățați! Învățați! Învățați!” se aplică mai abitir acum în plin așa-zis capitalism. 

 Școala românească NU formează oameni deschiși la minte, independenți, puternici mental, ci doar niște nenorociți de roboți capabili, eventual, să memoreze mult și multe. Niște papagali. Persoane poate foarte învățate, poate - e o discuție amplă de făcut și aici, dar fără abilități de interpretare și mixare a datelor. Sau, altfel spus, persoane total lipsite de capabilități practice.

E greșit acest drum, repet, cred eu, iar rezultatele vizibile sunt dezastruoase, cu consecințe grave. Făcutul de facultăți peste facultăți și de masterate și cursa nebună de achiziții de diplome cu care nici măcar undeva nu te poți șterge, să mă scuzați de expresie licențioasă, este un alt domeniu în care minimalismul s-ar putea aplica excelent și ar da rezultate extraordinare. S-ar salva bani, timp (ani de zile), nervi și multe altele. 

Cum?


Păi s-ar salva bani în primul rând prin simpla neplată a anilor de studiu la facultățile particulare cvasi-inutile sau la cele cu plată la stat de aceeași slabă calitate. Apoi prin neplata chiriilor, a cheltuielilor de întreținere, haine - moderne eventual mereu, mâncare - proastă și nesănătoasă în general și scumpă, cursuri de copiat, cărți, deplasări, distracții de umplere a timpului atât de liber ..., etc.

Eu am lucrat aproape la toate nivelurile. Începând de la spălat pe jos și pahare și apoi vase înainte de adolescența timpurie. Și nu mi-a fost rușine să muncesc chiar dacă era de cele mai multe ori sub nivelul studiilor mele la acel moment. Lucru care nu se mai întâmplă astăzi: toți vor să ajungă direct de pe băncile facultății în fotoliu de director. Și bineînțeles să câștige așișderea sau măcar câteva sute de euro, multe, minimum. În vremurile de azi eu cred că-i puțin cam greu ...

Dar am înțeles că este mai comod să stai parazit pe spinarea părinților cu diplomele în buzunar plângându-te că nu te angajează nimeni.

Hai la muncă, nu la întins mâna !




6 comentarii:

natalia conran spunea...

Pana cand sistemul nu mai creaza oameni fără abilități de interpretare și mixare a informatiilor primite in anii de studii/sau din jur/carti/etc, avem cel putin o generatie de oameni incapabili sa traiasca viata, un fel de handicapati. Cum credeti ca vor trai acesti oameni la ...50 de ani? sa ne imaginam un film! e horor.

PoVestitorul minimalist spunea...

Peste 50...? E horror deja. Cine mai apucă peste 50...?!?

A. spunea...

Trăiesc minimalist dintotdeauna, am realizat citindu-vă. Și parcă în fiecare zi ating noi culmi minimaliste. Nu am numit-o nicicum și nu (cred că) am încercat vreodată să convertesc pe cineva, dar știu măcar un om care tânjește să poată. Eu tânjesc la grupuri de cel puțin 3 persoane; atunci pot sa mă gândesc liniștită la toate câte sunt. Nu am niciodată destul timp să întorc totul pe toate fețele lui. Postările au fost parcă scrise de mine dacă aș scrie postări. Despre vacanțe, despre dragoste, despre echilibru, despre cărți și muncă și nuntă și moarte. Dar citind articolul La muncă, nu la întins mâna! am realizat că de un an și puțin nu muncesc și nici nu întind mâna. Că tot ce am reușit să pun deoparte dintr-un salariu minuscul mă susține încă după atâta timp. Și mai ales că aproape toți cei din jurul meu, care se plâng că se trăiește greu și banii nu-s, nu au nici măcar un habar. Acum mă văd mai aproape de visul autosuficienței autosustenabile și la fel de molcomă ca un blog. Cel fără banii lor sau oricare alții. Iertați-mi incoerența și impudoarea mărturisirilor. Scrieți. Vă plac.

Gelu M. spunea...

A.: Mulțumesc! Mi-a plăcut mult aia cu ”molcomă ca un blog”. :-)

Ema M. spunea...

In coltul de lume in care locuiesc eu se incurajeaza tinerii, de marea majoritate, sa aiba un serviciu part-time, paralel cu mersul la liceu sau facultate si este foarte intalnit lucrul acesta. Este adevarat si faptul ca unii dintre noi, parintii, provenim dintr-o era in care nu am avut prea multe lucruri materiale si avem tendinta sa le oferim si "luna de pe cer" copiilor nostri si ne este greu sa ne abtinem de la aceasta, dar cred ca oferindu-le prea mult le cream lor si societatii un defavor/neajuns. Cu dragoste, tact si diplomatie ii putem incuraja, in primul rand, noi, parintii, sa munceasta, chiar pe minim de bani ( la inceput, daca sunt foarte tineri ), dezvoltandu-le capacitatile si cladindu-le, in felul acesta, si stima de sine:).
P.S. Articol foarte util:).

Gelu M. spunea...

Mulțumesc! :-)