miercuri, 21 iunie 2017

Nu lugu-lugu, nu! Înhață-l și fugi!

Îl vezi, l-ai mirosit, simți că ți s-ar cam potrivi, îți place mult, l-ai fute degrabă, ești doar ochi și urechi la ce face și ce spune, dar nu știi cum să procedezi?
Fii deșteaptă, nu fi ca toa(n)te celelalte, ascultă aici la tăticu: 

Înhață-l și fugi! 

Vezi tu mai târziu ce-i de făcut în detaliu.

sâmbătă, 17 iunie 2017

La bine și la rău

El, 30+, nesportiv, ”băiat bun”, unde-l pui azi acolo-l găsești și mâine, dar cumva atrăgător pentru femei, totuși nemodelat și slab întreținut, corporatist de top, bani mulți pe mână și la teșcherea, o cunoaște pe ea din provincie, frumușică, dulcică, cu ochii ce-i fug de mică, cine să observe asta?, dar ea era simplă-simpluță, doar că atrăgătoare, ușor bisericoasă, fără să fie credincioasă sau măcar corect practicantă, doar ostentativă, mironosiță.
Cum ceasurile lor ticăiau ca dracii, iar el ratase niște piste bune, v-am zis că-i băiat bun, da?, cu toate că ea era ștearsă pe interior ca o tablă de gimnaziu în lunga vacanță de vară, corpurile nefutute îi atrag în capcană și astfel se îndrăgostesc fulgerător, cum altfel?, fac nuntă, de ce?!?, de ce?!?, cu alai, neamuri, jdemii de prieteni, tot tacâmul, fericirea era al doilea nume al lor în buletine și pe feisbuci în poze dese și ostentative de pe peste tot pe unde se preumblau năuci.

La puțin timp după ce s-au luat, el, care era un tip mai mult decât liniștit și de casă, își dă seama, cum naiba?, că a făcut o greșeală mare însurându-se pripit, că a ales mai mult decât prost, că și-a futut viitorul, că ea e plictisitoare, ternă, că viața trece aiurea pe lângă el, și având și probleme pe la serviciu și ceva dificultăți patrimoniale cedează nerăbdării. Cam după vreo încă șase luni încearcă să stea de vorbă cu ea cu buna, cu vorba bună, să-i explice problemele și punctul lui de vedere, să caute împreună o soluție sau o rezolvare măcar temporară până nu este prea târziu și iremediabil. Ea, mândră și prost sfătuită de mă-sa de la țară, se ține ferm pe poziție și respinge orice dialog, nu vrea să audă de discuții, nici vorbă de despărțire sau divorț amiabil. Ea-i tot spune: ne-am luat, acum nu ne mai despărțim, facem tot ce trebuie, dar rămânem împreună. 
Gizăs!

vineri, 9 iunie 2017

Părinții infantili - izvorul nesecat de răni pentru copii

Am fost crescut într-o familie tradițională până la os și deseori până la carne și chiar și cu sânge. Da, cu sânge pe pereți, pe covoare, pe suflete, pe caractere, pe destine. Părinții mei, pe care îi iubesc și azi nespus de mult deși m-au rănit îngrozitor când eram mic și neajutorat și nici n-avea cine cum mă proteja, au făcut copiii, pe mine și pe sor-mea, fără ca să fie pregătiți pentru așa ceva, fără ca să aibă habar cum se cresc și cum se educă mogâldețele alea mici, fără ca să știe ce le face bine viitorului copiilor lor și ce le hrănește sau le rănește sufletele mici și pure pentru totdeauna. Astăzi cuplurile tinere sunt la fel de pregătite cum au fost și părinții mei acum peste patruzeci de ani, nu-s prea multe schimbări majore.

Multe dintre prietenele mele sunt mame singure. Cresc copiii cum știu și ele, dar sunt fericite că au scăpat în libertate și de dobitocul ce le-a turnat un copil sub pretenția sclaviei pe viață. Altele sunt apăsate emoțional, nu doar fizic și material, cu amenințări și șantaje de grădiniță: 
”Tu nu te gândești că ai copii? Unde să pleci? Nu ți-e rușine? De ce să te desparți de mine când tu ai copii cu mine? Am să spun părinților/colegilor/prietenilor tăi că vrei să părăsești domiciliul conjugal!” - spune animalul agresor, care după ce altoiește femeia amuțind-o în plâns, îi și interzice să fugă umilind-o, jignind-o și speriind-o. Astfel nouăzecișinouă la sută dintre femei dau în sindromul Stockholm și continuă să doarmă în pat cu dușmanul. Imediat apar dereglările emoționale și la scurt timp corpul femeii este cuprins de boli diverse la vârste tinere sau mirosuri neplăcute prin locuri pe unde altcândva izul era de flori proaspete de primăvară. Azi ele miros a putrefacție și nici măcar nu-și dau seama. Vor realiza asta peste ani de zile când puțini vor mai sta lângă ele mai mult de o dată-două. Traiul în condiții toxice generează invariabil boală. Nici o floare n-a scăpat dintr-un pârjol și nici o plantă nu crește sănătoasă și frumoasă în groapa de gunoi sau în hazna. Dar de ce s-au grăbit atâta la măritiș? Retorică, știu.
Oricum n-are cine să-mi răspundă, că ele știu mai bine, de la mamele lor, că palmele se dau din dragoste.
Scurtă pauză:
Aș vrea acum să citești articolul acesta, dacă ai timp și vrei:
https://mnmlistro.blogspot.ro/2016/03/animal-si-veverita.html
Apoi să-l citești pe acesta, unde-mi detaliez nedumeririle legate de atitudinea femeilor agresate:
https://mnmlistro.blogspot.ro/2016/03/snopite-in-bataie-de-iubitprietensot.html

Dacă te-au deranjat cele două articole de mai sus, te rog să mergi în altă parte, continuarea nu-i pentru tine. Mergi în pace!

Continuăm:

În casa noastră scandalurile erau aproape zilnice, am crescut de nou-născut într-o atmosferă de război perpetuu. Mama și tata erau două pietre dure și nici unul nu renunța la partea lui de dreptate pentru armonie și pace. Fiecare dorea să fie câștigătorul, cel mai deștept, cel mai puternic, ”Șeful”, dar acum unu este oale și ulcele de peste șapte ani, iar mama este vie, dar foarte bolnavă de diverse afecțiuni, supraponderală spre obeză, agitată cu toți și toate, nervoasă mereu, singură intrinsec, deși aparent înconjurată de mulți apropiați și în mijlocul neamurilor ei de care eu m-am îndepărtat demult. 
La ce le-a folosit lupta de peste treizeci de ani din ”căs(z)nicie”? Cine a câștigat? 
Eu, acum la bătrânețe, după ce am revăzut și alte exemple similare irosindu-și viața și sănătatea, pot spune că toți au pierdut. Dar cei mai afectați, deși nevinovați și lipsiți de apărare, sunt copiii ce rămân invariabil cu diverse sechele și dereglări emoționale, hormonale și fizice. Eu sunt un astfel de ”defect”, un excelent exemplu de ce prostii pot face doi căpoși ambițioși în numele ”iubirii” și a ”familiei tradiționale”, căca-m-aș în ea de tradiție și de obiceiuri proaste ale predecesorilor mei eronat educați. Blogul ăsta este pornit și scris ca o încercare de vindecare a unor răni străvechi.

Am întrebat-o pe mama, copil mic fiind, de ce nu divorțează și de ce nu pleacă din tensiunea asta zilnică și bolnăvicioasă. Îmi răspundea mereu că orice copil trebuie și este bine pentru el să aibă o mamă și un tată, o familie unită. Dar noi nu eram o familie, nici vorbă de unită, despre ce vorbea mama? Care familie? Care unită? Tata unit cu curvele lui și cu afacerile și banii după care era tot timpul plecat și mama unită cu vânătăile, singurătatea și plânsetele ei pe ascunselea și pe înfundate? Sau noi, copiii nevinovați, uniți prinși claustrofobic între doi părinți infantili și egoiști? Care era familia aia unită și tradițională? căca-m-aș iar în ea și în capul tuturor stupizilor din ziua de azi care o mai susțin!

Mă mințea mereu mama că eu și sora mea, amândoi abuzați și răniți de relația toxică a părinților, suntem motivul pentru care ea suportă bătaia și mojiciile tatălui meu. Lespedea asta m-a cocoșat teribil atunci, încă-i mai simt răceala pe ceafă, de când eram un țânc. I-am spus la un moment dat, plin de curaj și susținere pentru ea, că mai bine divorțează și că ne vom descurca noi cumva și fără tata. N-a vrut, mi-a zis că nu învață oul pe găină și că nu-i dau eu sfaturi și nici nu-mi permite s-o judec. 
Trebuie să recunosc că la un moment dat, spre adolescență, când nu vedeam ieșire din acest calvar din care mama nu putea sau nu voia să iasă, am intenționat să mă sinucid pentru a scăpa și eu de obligații impuse cu forța de ea și pentru a da mamei posibilitatea să scape din datoria stupidă de a rămâne măritată cu un agresor pentru că are copii cu el, așa înțelesesem eu rezolvarea pe atunci. Cum ar fi fost să fi avut curaj și coaie și să fi dus gestul meu până la capăt? Dar eu uitam că mai este și sor-mea și că de fapt mama nici nu știa încotro s-o apuce oricum, n-avea nici un sprijin, nici o informație, nici o posibilitate de a se susține. Nici mentalitate de om liber, nici curaj, nici ochii deschiși. A trebuit ca să-i închidă taică-miu, definitiv, că să pot să-i deschid eu ceva ani mai târziu.

joi, 1 iunie 2017

Îndrăgostit autentic

Celor care uită istoria, deși este regretabil și impardonabil, pentru că știm bine că ea se cam repetă la nesfârșit, viitorul va avea grijă să le-o readucă în memorie și în prezent cu fix aceleași patimi și pierderi plus lecțiile aferente, până vor fi învățate. 
În orice domeniu este aplicabilă aceasta, dar mai ales în chestiunile delicate ca acelea amoroase.

luni, 15 mai 2017

Dăruirea libertății ca dovadă a iubirii

Las-o să plece, dacă ea dă semne că asta își dorește. Așa arăți că într-adevăr o iubești. 
Am scris aici rândurile de mai sus acum vreo doi ani și mai multe continuu mai jos, cu prospăturile de zilele astea:

marți, 2 mai 2017

Să nu plângi!

Mă simt singur acum, poate îmi va trece, sigur va fi bine!, dar mult mai singur decât atunci când am scris aici.
Probabil că e ultimul Paște, 1 mai și înflorire de primăvară pe care le sărbătorim împreună în actuala formație.
De la anul ne vor despărți mii și mii de km și planuri de viață diametral opuse.
:-)

Scriam ieri:

luni, 1 mai 2017

Brățărică, broșă, pieptul cald și deschis?

Nu, nu mă deranjează că sunt doar un accesoriu pentru tine, probabil ocup locul pe care-l merit. 
Nu mă miră faptul că sunt un fel de bijuterie pe care o porți la ocazii ca să te simți tu bine, mândră și deosebită, și să-ți pui în evidență o parte a corpului, cred că valoarea este dată de raritate, nu de duzină. 
Nu astea mă supără, chiar nu vreau să devin ceva banal, cotidian, uzual pentru tine. Nu intenționez să fiu chiloții tăi sau sutienul tău zilnice. Ele îți sunt dragi și confortabile azi, dar cu siguranță vor ajunge la lada de gunoi a istoriei tale amoroase, chiar dacă au fost ani, zeci de ani, în proximitatea ta.

vineri, 14 aprilie 2017

Nerușinați și nescuipați

Pe vremuri rușinea era legea primordială ce ferea comunitățile închegate de asaltul fărădelegilor și a nelegiuiților. ”Să-ți fie rușine!” era odinioară mustrarea și ocara supremă, la care cel ce o primea intra în pământ de ochii apropiaților ce-l dojeneau. Astăzi nu mai există nici un pic de rușine.
Furtul, corupția, nepotismul, parvenitismul, incultura, impostura, incompetența sunt piese integrante, definitorii și omniprezente în România de sus până jos, de la vlădică la opincă, de la politicienii ce au devenit efigia josniciei neamului nostru până la cel mai mic funcționar și amploaiat, chiar și la privat sau în corporații.

miercuri, 5 aprilie 2017

Utilizator sau stăpân?

Cum îți dai seama, când vezi un tip conducând o limuzină superbă, dacă este doar șoferul ori este chiar proprietarul mașinii?
Cum recunoști într-o firmă care este angajatul și care este acționarul principal/patronul firmei?
Cum îți faci distincția între soțul unei doamne și iubitul ei?

E relativ simplu:

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Nu există nimic inexpugnabil

Atunci când crezi că ești de neînvins, atunci când te iluzionezi că nimic n-are cum să-ți scape din mână sau de sub dominația-ți atotputernică, fix în momentul în care te amăgești că ești regele junglei și nimeni nu te poate detrona, dar chiar atunci - fix atunci!, recitește asta:

sâmbătă, 25 martie 2017

Am mai primit o șansă, viața e frumoasă!

Ieri seara scriam zâmbind inspirat de-o muză imaginară:
”Mai bine futăcioasă decât frumoasă, mai degrabă liniștită decât deșteaptă, mai repede gospodină decât bogată, așa să-ți ajute Bunul Dumnezeu!, că oricum devreme acasă nu-i nici una.
#noidoi21

Credeam că-i doar o toană de-ale mele, dar, de fapt, era o premoniție plecată din spirit, către pix, eu n-am nici o contribuție aici - recunosc!, era o avertizare pentru a doua zi, dar eu n-am băgat-o în seamă pentru că mă gândeam, unde altundeva?!?, la sex.

Azi dimineață, simțind lăuntric ce avea să se întâmple, scriam pe feisbuc cu gândul la o zână reală:

vineri, 24 martie 2017

Unde-i dodoașca fabuloasă de altă dată?

Puține lucruri mai sunt trainice și de calitate așa cum erau cu câteva decenii în urmă. Obiectele, hainele, lucrurile, încălțările, casele, mașinile și mașinăriile sunt la prețuri din ce în ce mai mici, devin tot mai accesibile publicului larg, dar și fiabilitatea și durabilitatea lor a scăzut dramatic tinzând spre minim. Toate au devenit aproape de unică folosință, dar lumea-i fericită așa.

Din păcate și oamenii se comportă astfel, devenind ieftini, accesibili, interșanjabili, mulți se oferă ca un lux accesibil oricui. Nu știu dacă-i bine așa, dar la dodoașcă astea sigur nu ajută și nici nu alină nimic și nimănui.
Dimpotrivă.

duminică, 19 martie 2017

Mătușa femeie-model, cioburi iluzorii

Miniona mătușă reprezenta pentru el, acum vreo douăzeci de ani, idealul de soție: nu neapărat frumoasă, nici foarte școlită sau cultă, dar mereu caldă, zâmbitoare, binevoitoare, răbdătoare, înțelegătoare, bună, blândă. 
Cu ea a asociat mereu fericirea pe atunci: masa întinsă, mâncarea bună și caldă mereu, casa curată și în ordine, susținere necondiționată, la fel și iubirea, dar și două brațe mici ce te îmbrățișează la venire și la plecare în fiecare zi. 
Era un fel de rai și o matrice, precum furcile caudine, prin care au fost silite să treacă, fără să știe niciodată de ce și din cauza cui, toate femeile pe care le dorea pe termen lung lângă el. 
Ceea ce căuta puștiul era, de fapt, sufletul ei aparent cald, blând și bun.
Aparent!

vineri, 17 martie 2017

Doamne-Doamne are grijă de noi!

Un țigan și o sârboiacă se iubeau. El nu era chiar țigan, dar ea era ceva croato-bulgăresc, catolică. Oricum se iubeau ca dracii, adică undeva în rai. Ambii au lăsat libertățile și relațiile lor de familie și prietenii deoparte pentru a fi împreună o perioadă. Aproape un deceniu au fost cei mai fericiți copii la treizeci de ani.

sâmbătă, 11 martie 2017

Cască ochii, deschide-ți sufletul! Nu judeca!

Să deschizi ochii poate fi unul dintre cele mai dureroase procese. Dar când vei vedea pentru prima oară lumina Soarelui la 30+ sau 40-, s-ar putea să fie una dintre cele mai fericite zile din viața ta și prima din noua șansă la o experiență colosală.

Să privim liniștiți:

duminică, 5 martie 2017

Veverițe cojitoare și simțăminte diverse de la țară

Despre veverițe-pițipoance și asimilatele:

Pot tolera că s-au aciuat prin parohia mea (azi mă bărbieresc), mă mai uit și eu la ele jucându-se și alergându-se prin copaci.
Pot înțelege că fură mâncare și fug, dar nu stau la mângâiat neam, le mai pozez la răstimpuri și suntem cumva chit.
Accept că beau apă din vasul meu pe care-l spăl constant și-l reumplu să aibă mereu proaspătă, dar n-am auzit niciodată un mulțumesc de la ele, sau măcar să mă invite și ele la o cafea-ceva.

Dar să dai cojile pe jos, pe covorul pe care-l mătur, întrețin și tund cu multă trudă, asta mi se pare sfidare sau neobrăzare, acum mi-e clar că-s necivilizate.

Nu știu ce să mă mai fac cu ele, pe bune.
Anunț:

vineri, 3 martie 2017

Noi, recunoaște!

Gura ta, iubita mea, va fi și ea a noastră, săruturi roz natur voi privilegia,
Nu fugi, nu te crispa, n-ai cum să scapi, vom stăpâni pământ și plajă,
Ochii tăi mi-au spus că împreună ca niște flori în glastră sau chiar în ghiveci vom fi,
Ai simțit și tu asta mult înainte ca noi să ne ținem măcar o dată de mână.
Recunoaște, suntem doi, nu tăgădui!

sâmbătă, 4 februarie 2017

Ce va fi mâine? Va mai veni 2018?

Mi s-a făcut frig, frig de tot, am avut un deja-vu acum câteva minute, vorbind cu doi buni prieteni extrem de citiți și aparent deschiși la minte. Scriu acum doar degetele mele reci, nu scriu eu.

Am presimțiri nasoale, eu așa simt, dictatura este mai aproape de noi decât ne putem închipui. Scriu, ca un avertisment, poate printre ultimele, este posibil ca în curând să nu mai putem nici scrie, situația turcească începe să prindă contur și la noi.
Hoții psdalde și compania au în mână executivul, mass-media și legislativul. Adică trei din primele patru puteri din stat. Le lipsește doar puterea judecătorească, dar o vor sugruma și subjuga de săptămâna viitoare încolo.

Voi fi scurt, pentru că văd că situația reîncepe să semene cu cea de la Colectiv și altele asemenea din trecutul mâlos, cu diferența că acum avem o fractură imensă în societate între votanții hoților și noi, ceilalți:

vineri, 3 februarie 2017

2017 - primul an al libertății și democrației autentice?

Hoții și incompetenții au condus România dintotdeauna. Cu mici pauze de dictatură sau schimbare de regim. După *90 noi am sperat că avuția nu va mai sta doar în mâna unei clici, ci va ajunge la fiecare om onest care muncește și produce cinstit bunăstare lui și familiei lui.
Dar n-a fost să fie, o altă gașcă de hoți a preluat puterea după 91 și a instaurat o dictatură nevăzută a incompetenților, corupților și hoților de toate felurile. Lumea cealaltă muncea zi-lumină și plătea impozite și taxe ca să aibă primii ce fura.

Pe data de 30 ianuarie, noaptea, spre 31, am avut următorul vis:

miercuri, 1 februarie 2017

Diferențe

Poate că te întrebi și tu uneori de ce este așa mare distanța între noi, sau care sunt diferențele ce ne separă sau, pur și simplu și mai direct spus, de ce nu putem fi niciodată și fericiți și zâmbitori și liniștiți împreună pe termen lung. ;-)
N-am știut niciodată să răspund concis la astfel de întrebări. M-am codit mereu, am dat din colț în colț ocolind răspunsul frontal și despărțitor. Dar acum, mai spre bătrânețe, în era explozivă a feisbucului, pot spune că diferența principală dintre noi este zugrăvită excelent tocmai de această rețea de socializare și de felul cum ne raportăm la ea și cum o folosim fiecare, plus beneficiile și imaginea pe care le avem în, și în urma aportului pe, site. Aici e ruptura iremediabilă, dar în favoarea ta, femeie frumoasă. :-) Este o chestiune de timp, de viteză – mai exact, și cum știm că ”time is money”... femeia este în câștig și aici.

De ce spun asta?
Care sunt argumentele mele?
De ce zic că femeia este mereu avantajată din start de la natură privind supraviețuirea? :-)
Constat că fiecare are fix ceea ce merită sau ce-i trebuie, fie că vrea, fie că nici măcar nu știe asta:


duminică, 1 ianuarie 2017

Singur

Sunt singur. Da, exact!, ai citit bine, singur.

Sunt singur-cuc, oarecum. Poate că te miră rândurile astea, dar asta-i cumva situația și știi că nu m-am ascuns niciodată de adevăr sau realitate. Spun lucrurilor pe nume mereu, dau cu sare pe rană, poate că se vindecă mai repede. 
Așa cum am scris și zilele trecute, aici, este o bună oportunitate să fii solitar o perioadă, te ajută să reflectezi mai mult, să te recentrezi, poate chiar să te regăsești tu pe tine. Asta ar fi o mare realizare și o comoară. Da, o adevărată comoară vei găsi în interiorul tău! Iar chestiunile astea sunt decisive, în accepțiunea mea, azi, dacă vrei să regăsești liniștea, zâmbetul, pacea interioară.

Să revenim.

Sunt singur și, poate, un biet cerșetor de atenție. Dacă asta crezi și tu, și chiar s-ar putea să ai dreptate - vom vedea curând, nu neg, dar tu, te rog, tu oprește-te acum și aici din citit și mergi în pace, să fii sănătoasă, articolul ăsta nu-i pentru tine. Dreptatea e pentru tine, lasă-mi mie liniștea și du-te în treabă!

Sunt singur-singurel de foarte mulți ani. Ultima dată când am fost într-o relație completă și frumoasă se întâmpla acum vreo cinci-șase ani. Era 2010-2011 și tot cam pe atunci s-a terminat și o altă relație amoroasă lungă, frumoasă și complexă. Relații mișto au mai fost, nu pot nega, dar și liniște și zâmbete în pace n-au fost prea multe în același timp.

Sunt singur. Singur mă simt mai ales când ies cu alții sau cu altele, în grup simt că sunt deseori în plus sau că nu acolo mi-e locul, că nu acolo mi-e treaba și nici liniștea, dimpotrivă. Nu mă simt deloc singur când rămân doar eu cu mine, sau cu o persoană apropiată de sufletul meu, în solitudine mă simt foarte bine și probabil ăsta este unul dintre motivele pentru care să simt singur când sunt împreună cu ceilalți. Lângă alții obosesc după doar zece minute, cu mine pot sta ore de-a rândul și nu mă satur, nu mă plictisesc, nu obosesc, doar foame mi se mai face câteodată și rar somn.

Sunt singur pentru că doamnele de azi văd o curvă în fiecare cealaltă femeie și mă și ceartă pe mine că eu văd o femeie în fiecare ”curvă” și uneori observ și doamna din multe dame de companie. Deh, coarda bătrână din mine își recunoaște tiza, probabil. Dar asta nu mă scoate din singurătate, dimpotrivă.