Din păcate, noi apreciem mai
mult pe cei care ”aduc resurse”, care ”atrag banii”, pe cei care ”aduc
clienți”, care ”au laicuri, șeruri și vizibilitate” mai mari, mai mândre și mai
cornute.
Asta se întâmplă peste tot în
societate, în sport, în politică, în cultură, în economie, în sănătate, în
învățământ, în investiții.
Ne plac cei ostentativi,
gălăgioși, sclipicioși, gregari, gureși. Și asta se vede în traiectoria și
bunăstarea majorității.
Cei care așează cărămidă
peste cărămidă cu răbdare și tact, cei care construiesc echipe în jurul unei
idei sau țel, cei care ne spun adevărul dureros și neplăcut – ca orice
medicament vindecător e amar, toți aceștia nu ne plac, sunt plictisitori, salahori,
anoști, rigizi: oamenii din umbră, sufletiștii.
Să nu ne mai mirăm că suntem
conduși de nulități, de hoți, de incompetenți.
Ei sunt conducătorii și șefii
noștri pentru că noi i-am votat sau pentru că noi înghițim rahat, şi ne place!, și nu spunem lucrurilor
pe nume niciodată. Suntem ipocriți şi falşi, târşeloşi şi comozi.
Soarta ta ești tu!
Zâmbetul tău este în mâinile
tale!
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!