Așa cum am recunoscut încă de
acum câțiva ani, mi-a plăcut mult băutura acum vreo două decenii. Am băut
deseori până am uitat de mine, am fost un alcoolist în tinerețe. Am băut
deseori noaptea, încât a doua zi dimineața, când mă trezeam din beție, nu aveam
habar cum ajunsesem acasă, cum condusesem mașina, cum parcasem impecabil, cum
intrasem în casă, cum mă îmbrăcasem în pijamale, cum mă spălasem pe dinți, cum de eram învelit de plapumă și hainele erau ordonat aranjate pe spătarul scaunului de la birou.
Erau niște minuni care se
întâmplau atunci. Există un Dumnezeu bun și blând care are grijă de bieții
bețivi.
De ce am băut atâta alcool?
Nu știu să spun exact, dar
pot scrie câteva situații în care am puerile justificări, dar am ceva.
Iată-le:
1. Am băut când eram
cu băieții, cu prietenii mei vechi, la discuții, jocuri, aniversări, petreceri diverse. Beam pentru că
toți beau, era plăcut, eu eram slab și influențabil. Bând și eu prindeam curaj
să spun chestiuni pe care atunci treaz nu le-aș fi spus. Eram slab.
2. Când erau și
femei pe undeva, probabil că beam tot pentru curaj, pentru dezinhibiție. Mi se
părea că eram mai stăpân pe mine, mai curajos, mai ”cool”, mai atractiv. Era o
minciună! O imensă păcăleală, n-a folosit alcoolul la nimic bun.
3.1. Am băut de
multe ori alcool și ca să-mi anesteziez durerea de după o despărțire. Am fost
un dobitoc, știu.
3.2. Cu rudele sau cu
prietenii apropiați beam ca să mă liniștesc, să mă sedez, uneori aveam o stare
de agitație în preajma lor și alcoolul îmi dădea senzația de liniște. Fals, din
nou.
Mențiuni de final:
1. N-am băut
niciodată acasă singur.
2. Regret că am
consumat acel alcool, nici o picătură n-aș mai pune acum în gură dacă aș avea
din nou 17-25 de ani.
3. N-ar trebui precupețit nici un efort în a încerca să
scapi un bețiv din ghearele alcoolului. El singur nu poate ieși de acolo. E prins ca într-un
labirint dintr-o colivie etanșă și având un fular gros bine strâns pe ochi și mâinile încleștate la spate pe pahar sau pe sticlă.
Da, încleștate la spate, strâns legate, ca mânecile unei cămăși de forță!
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!