A existat un moment în care în căutarea de soluții părea utilă.
Pentru a stopa vărsarea de sânge este nevoie să verși mai mult sânge.
De cele mai multe ori societatea ia decizii precare pentru sine, dar are sfaturi bune pentru ceilalți.
”- De când te știu ai reprimat mereu partea violentă din tine.
- Asta-i bine, nu? N-am mai avut probleme de zeci de ani.
- Nu, nu-i bine, dragul meu. Nu-i bine pentru tine. Deloc! Tu somatizezi toate agresivitățile pe care le ”înghiți”, în loc să le exprimi, să le exteriorizezi.
- Încerci să-mi spui că ar trebui să iau din nou oameni la pumni și picioare când mă enervez? Să reîncep să înjur și să spurc ca un țigan când cineva mă provoacă? Ca să mă descarc, și ca să nu mai strâng în mine tensiune? Asta insinuezi?
- Nu neapărat. Deși uneori nu ți-ar strica. Dar ai grijă la lege. Și să fii sigur că de data asta ai să te poți opri până nu e prea târziu.
- Nimeni nu știe în clipele acelea când este devreme sau prea târziu. Nu mai bine mă reîntorc, așa accidentat, la antrenamente ușoare la kick. Și fac cât pot, așa într-un picior și o mână, accidentat.
- Nu, asta e exclus! Nu-ți recomand să mergi să mai faci un lucru agresiv, violent. Mai bine ai încerca și ai face yoga sau plimbări lungi în parc sau în pădure unde să fii singur tu cu tine și gândurile tale. Sau să încerci meditația ca să te relaxezi, să te concentrezi ignorând gândurile care îți vin năvală peste tine. Trebuie să faci ceva ce-ți place mult, să te liniștești.
- Ani de zile am făcut și yoga, sunt tătic și în domeniul ăsta. Plimbările lungi prin păduri, pe dealuri, pe munți, prin parcuri sunt aproape la ordinea zilei în continuare, nu neapărat vara, e cam cald. Meditația o fac seara sau în timpul liber: uneori și când sunt la volan, când conduc la drumuri lungi sau când tund iarba, când înot sau când repar ceva, când șurubăresc sau fac ceva prin curte. Dacă mă întrebi ce îmi place să fac mult și îți spun deschis: cel mai mult îmi place să dau și să primesc pumni și tibii în gură, peste coaste și peste picioare.
- Nu, uită de astea. Stai departe de violența zilnică. Nu mai hrăni animalul agresiv din tine. Mergi și caută să faci terapie cu altcineva. Eu nu cred că te mai pot ajuta.
- Altă soluție nu există?
- Ba da. Și nu. Trebuie să-ți înfrunți frica, fricile. Să faci ceva ce nu-ți prea place și te temi astfel de context sau rezultate. Poate asta te-ar putea ajuta cumva.
- Mi-e nu mie frică de nimeni și de nimic. Doar de Bunul Dumnezeu mă tem.
- Ai avea curaj să ții un discurs, o prelegere, în fața a zece-douăzeci de persoane străine?
- Sigur! Am mai făcut-o de atâtea ori.
- Ai avea curaj să-ți expui public sentimentele, ideile, fricile, gândurile cotidiene. Pe o platformă de socializare, de exemplu, sau să ții un jurnal pe care să-l publici pe un forum sau un blog și să arăți și cunoscuților și apropiaților tăi asta.
- O fac și pe asta demult. Am mai multe bloguri pe care exact asta fac de vreo doisprezece-treisprezece ani. Nu mă tem să scriu pentru publicul necunoscut.
- Excelent, nu știam. Pot citi și eu ce scrii?
- Sigur. Îți trimit un link.
- Știi să cânți cu vocea sau la vreun instrument sau să dansezi? Îți place să cânți sau să dansezi în public cu străini? Mergi în cluburi, la petreceri dansante?
- Nu, asta nu. Exclus. Nu-i de mine.
- Ți-e frică, luptătorule neînfricat? Ți-e frică să inviți o fată la dans?
- Nu-i vorba de asta. Dar nu prea știu să dansez. Nu mi-e frică efectiv. Cred că mi-e rușine cumva, de inabilitatea mea.
- Poți învăța să dansezi. E foarte simplu. Și nici măcar nu-i nevoie să știi să dansezi. Chiar deloc. Trebuie doar să te miști puțin lângă ea. E suficient. Fricosule!”
Stocarea de dureri, inflamații și contracturi musculare nesfârșite nu mai mergea. Ceva trebuia făcut și executat urgent!
Trebuia ieșit din peștera lui Platon. Dar fără întoarcerea sinucigașă a salvării celorlalți care nu vor să scape din lanțuri.
Îndrumat de către una dintre cele mai bune psiholoage către cele două clasice rezolvări pentru relaxare, deconectare, sedare/liniștire: psihoterapia sau mersul la dansuri.
El, care-și expusese părerea despre psihoterapie - hârtie igienică, i-a răspuns zâmbind relaxat, spre mirarea ei colosală:
