Toată lumea aleargă să facă. Să rezolve. Să termine. Să dovedească. Să ajungă. Să devină. Când se termină o activitate cei mai mulți sar imediat la o altă preocupare. Să nu faci nimic este un calvar pentru mulțime. Să stai câteva minute pe gânduri este o oroare. Știm bine că statul pe gânduri este cea mai incomodă poziție.
Apoi, când toate treburile au fost rezolvate, se ia telefonul la răsfoit, la sunat pe unii și pe alții și discutat toate neroziile inutile ale Pământului, sau tableta ori laptopul pentru a citi (ce bine ar fi...), pentru a vedea, pentru a cunoaște. Repaosul, pauza, tihna nu are culcuș în brațele tinerelor din ziua de azi.
De ce?
Unde se grăbesc atâta?
De ce ”trebuie” toate făcute, bifate, verificate, căutate, răsfoite, verificate?
De ce?
Dar și creierul nostru are nevoie de pauză. De timp liber. De spațiu.
Când ai stat ultima oară întinsă în pat uitându-te la stele? Sau întinsă pe iarbă sau pe nisipul cald nefăcând absolut nimic?
Când ai închis ultima oară soneria, telefonul, laptopul și lumina în toată casa, ai tras toate draperiile și te-ai întins respirând liniștită pe salteaua de yoga sau pe pat ori canapea cu ochii închiși și meditând?
Când ți-ai alocat ultima oară timp, atenție, iubire și spațiu ție și sufletului tău?
Tu stai locului?
Tu stai liniștită vreodată?
Apoi, când toate treburile au fost rezolvate, se ia telefonul la răsfoit, la sunat pe unii și pe alții și discutat toate neroziile inutile ale Pământului, sau tableta ori laptopul pentru a citi (ce bine ar fi...), pentru a vedea, pentru a cunoaște. Repaosul, pauza, tihna nu are culcuș în brațele tinerelor din ziua de azi.
De ce?
Unde se grăbesc atâta?
De ce ”trebuie” toate făcute, bifate, verificate, căutate, răsfoite, verificate?
De ce?
Dar și creierul nostru are nevoie de pauză. De timp liber. De spațiu.
Când ai stat ultima oară întinsă în pat uitându-te la stele? Sau întinsă pe iarbă sau pe nisipul cald nefăcând absolut nimic?
Când ai închis ultima oară soneria, telefonul, laptopul și lumina în toată casa, ai tras toate draperiile și te-ai întins respirând liniștită pe salteaua de yoga sau pe pat ori canapea cu ochii închiși și meditând?
Când ți-ai alocat ultima oară timp, atenție, iubire și spațiu ție și sufletului tău?
Tu stai locului?
Tu stai liniștită vreodată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.